Skip to content

Acum avem in Romania cel mai mare club de golf din sud-estul Europei. Inaugurarea este marcata de prima editie a The Green Assembly, noul Royal Ascot al regiunii

National Golf & Country Club (NGCC), cel mai mare club de golf din sud-estul Europei, va fi inaugurat oficial sambata aceasta. Situat la 30 de kilometri de Bucuresti, in comuna Niculesti, judetul Dambovita, clubul se intinde pe o suprafata de 75 hectare si cuprinde un teren de golf profesionist cu 18 gauri, un ansamblu rezidential format din 173 vile si 111 apartamente, un restaurant de lux, o sala de evenimente , dar si zone dedicate altor sporturi si activitatilor de agrement, piscina si locuri de joaca pentru copii.

Inaugurarea este marcata de organizarea primei editii a The Green Assembly, un eveniment ce va avea loc in fiecare an, la inceputul verii, si care isi propune sa atraga nu doar elitele din Romania, ci si de peste hotare.

“Cu The Green Assembly, ne dorim sa cream un Royal Ascot al Romaniei, un spatiu si un moment in an in care stilul si valoarea se reunesc, promovand eleganta si excelenta. Romania avea nevoie de astfel de evenimente pentru a imbogati scena sociala si culturala, aducand laolalta lideri de top si promovand valorile autohtone si prestigiul”, a declarat Ion Biris, fondator LOFT.

Evenimentul de langa Bucuresti are loc in acelasi timp cu celebrul Royal Ascot. La fel ca la Londra, atmosfera este una sofisticata, dar si plina de energie, cu petreceri care completeaza spectacolul sportiv – cu ocazia The Green Assembly din acest an, are loc si un turneu  de golf destinat diplomatilor si oamenilor de afaceri.

National Golf & Country Club nu este doar cel mai mare club de golf din sud-estul Europei, ci si expresia unei ambitii mai mari: aceea de a transforma Romania intr-un reper regional al elegantei si rafinamentului. Proiectul, realizat printr-o investitie initiala de peste 60 de milioane de euro si sustinuta integral din capital privat, devine astfel un simbol al progresului, al gustului cultivat si al spiritului vizionar. Este un demers nascut din convingerea ca Romania merita locuri construite cu rabdare, viziune si respect pentru excelenta — nu doar pentru prezent, ci pentru generatiile care vin.

The Green Assembly reflecta aceasta viziune: un eveniment care nu doar aduna elitele, ci le conecteaza intr-un spatiu al dialogului, al inspiratiei si al apartenentei la un nou stil de viata. Aici, prestigiul nu se impune, ci se construieste prin detaliu, atmosfera si selectie atenta.

„National Golf & Country Club nu este doar un club, ci o declaratie despre ce poate deveni Romania atunci cand isi valorifica potentialul cu incredere si rafinament. Am investit nu doar in infrastructura, ci intr-o idee: aceea ca stilul, comunitatea si excelenta pot avea un loc comun — un reper construit sa dureze.”
— Metin Dogan, fondator National Golf & Country Club.

National Golf & Country Club (NGCC) este cel mai amplu proiect dedicat golfului si lifestyle-ului premium din Romania.

Conceput ca un spatiu de tip country club, NGCC integreaza un teren de golf de tip „championship”, un ansamblu rezidential de vile si apartamente, facilitati de agrement, restaurant si spatii pentru evenimente. Printr-o abordare integrata, NGCC isi propune sa construiasca o comunitate activa si sa contribuie la dezvoltarea golfului in Romania prin initiative educationale si competitii dedicate.

Citește în continuare