(video) Inregistrari din recitalul de colinde al Corului Madrigal in fata casei La Mita Biciclista. In decembrie, ansamblurile Cantus Mundi au sustinut 70 de concerte.

Zilele trecute, piateta din fata casei istorice La Mita Biciclista a devenit scena unui recital de colinde in aer liber sustinut de Corul National de Camera „Madrigal – Marin Constantin”.
Inregistrarile din concert surprind una dintre cele mai aglomerate seri ale acestui final de an in zona Amzei, cu mii de oameni adunati pe Strada Biserica Amzei si pe strazile adiacente pentru a asculta repertoriul de Craciun al ansamblului.
Recitalul a fost integrat in scenografia luminoasa a cladirii, construita in jurul temei „Steaua sperantei care i-a calauzit pe magi”.
Lumina arhitecturala, proiectiile si decorul au fost gandite ca fundal direct pentru parcursul muzical al serii, astfel incat intreaga piateta sa functioneze ca un mic amfiteatru urban deschis tuturor trecatorilor.
Concertul a fost anuntat de la inceput ca un dar facut orasului in prag de sarbatori, cu acces liber pentru public si cu accent pe ideea de a aduce impreuna comunitatea din jurul Stabilimentului Creativ si publicul larg care frecventeaza zona Amzei.
In inregistrari se vede cum randurile din fata casei istorice se continua pe trotuare si pana la intersectii. Edmond Niculusca, co-fondator La Mita Biciclista, a descris intalnirea cu Madrigal ca pe o „ceremonie urbana a sarbatorilor”, in care universul colindelor corale se intersecteaza cu ritmul vietii de azi.
Mesajul transmis publicului a fost ca recitalul functioneaza si ca un gest de intoarcere simbolica a energiei primite de la oras pe parcursul anului, intr-un loc devenit in ultimii ani reper pentru proiecte culturale, rezidente artistice si instalatii de arta contemporana.
Recitalul de la Mita Biciclista a continuat tema „de a fi impreuna”, asumata de Stabilimentul Creativ pentru finalul de an si articulata in paralel prin expozitia-eveniment „Intalniri. Sau cum se naste o lume noua”, deschisa la etajul si mansarda casei. Publicul venit la concert a putut include in program si vizitarea acestui traseu expozitional, ceea ce a transformat seara de colinde intr-o experienta culturala completa, cu componenta sonora si vizuala.
Recitalul in aer liber din fata casei Mita Biciclista a marcat si incheierea sezonului de Craciun 2025 pentru Corul Madrigal si Programul National Cantus Mundi.
Conform datelor comunicate de institutie, ansamblul si corurile din retea au bifat, la nivel national, peste 70 de spectacole si concerte in luna decembrie, cu un total de peste 26.000 de spectatori in sali si in spatii publice.
In mediul online, continutul publicat de Corul Madrigal si Cantus Mundi in decembrie a depasit pragul de 5 milioane de vizualizari pe platformele sociale. In acelasi interval, ascultarile zilnice ale inregistrarilor pe platformele de streaming au ajuns la aproximativ 8.000 de utilizatori pe zi doar pe Spotify.
Fondat in 1963 de dirijorul Marin Constantin, Corul National de Camera „Madrigal – Marin Constantin” ramane unul dintre cele mai importante ansambluri corale din Europa, cunoscut pentru timbrul distinct si pentru rigoarea interpretarii. Repertoriul de Craciun, bazat pe colinde traditionale romanesti, muzica bizantina, piese din zona occidentala si adaptari stilistice ale unor lucrari internationale, este reluat si dezvoltat in fiecare sezon, inclusiv in formatul spectacolelor tematice de turneu si al recitalurilor speciale, precum cel de la Mita Biciclista.