Draga Mos Craciun… Alexandra Apetrei

Toata luna decembrie va intalniti cu personalitati culturale si media care se reintorc la copilarie si la emotia intalnirii cu Mos Craciun.
Ei au fost invitati sa-i scrie o scrisoare lui Mos Craciun, cum faceau in copilarie, dar cu dorinte de adult.
Si mai au doua provocari din zona amintirilor. Descoperiti-i din aceasta perspectiva.
Alexandra Apetrei
Draga Mos Craciun, imi doresc…
Draga Mos Craciun, imi doresc sa se aprobe legea pentru prevenirea si combaterea femicidului si un tablou de Lucian Pruna. De restul ma ocup eu.
Care e cea mai frumoasa amintire de Craciun
N-as putea sa pun degetul pe ceva anume. Pentru mine, Craciunul ideal nu e bombastic, ci tihnit. Nu e cu povesti senzationale, ci cu oameni dragi, adunati umar la umar in jurul mesei noastre mici, din apartamentul nostru mic.
Care e darul care ti-a adus cea mai mare bucurie…
Aveam 4 ani si imi doream o papusa, dar nu orice fel de papusa. Trebuia sa fie blonda, cu ochi albastri si sa fie imbracata cu o rochie alba cu buline rosii. Aveam un catalog german, pe care l-am rasfoit toata copilaria si probabil de acolo mi-a venit ideea. In dimineata de Craciun am gasit sub brad o papusa intocmai cum mi-am dorit. Multa vreme m-am intrebat cum de a stiut Mosul ce-mi doresc. Nu aparuse inca moda cu scrisori catre Mos, iar eu nu-i spusesem decat maica-mi. Un an mai tarziu am aflat secretul. Acum ma intreb insa cum au facut ai mei, mai ales ca vorbim de inceputul anilor 90, cand inca nu gaseai mare lucru de cumparat.
*
Alexandra Apetrei are aparitii in cinema atat in productii romanesti, cat si internationale. In film, a jucat Rodica in „Assassination Games / Jocul asasinilor” (2011), maica Tatiana in „Dupa dealuri” (2012, r. Cristian Mungiu), Angela in „The Wanderers: The Quest of the Demon Hunter / Vanatorul de spirite” (2017). Pe TV, ati vazut-o in „Triplusec”, „Las Fierbinti” si in „In Puii Mei!”.
In teatru, a lucrat preponderent in zona independenta, in spectacole cu teme contemporane si structuri performative. Face parte din distributia „Escadrila Alba” (Hearth / Casa Kerim, regia Vlad Chirita), a jucat in „O zi buna de certat cu mine” (spectacol inspirat de caietele lui Jeni Acterian, alaturi de Natalia Cebanu) si apare in comedia „Scandal in familie” (Wonder-Theater), dupa Billy van Zandt si Jane Milmore.