La Centrul International pentru Cultura din Cracovia s-a deschis zilele trecute expozitia „Brancusi. Sculpting with Light”, un eveniment care aduce in prim-plan dimensiunea fotografica a creatiei brancusiene – o componenta esentiala si totusi insuficient explorata pana in prezent.

Curatoriata de Doina Lemny, cel mai mare specialist in opera si biografia lui Brancusi, in colaborare cu Karolina Wójcik, expozitia reuneste aproximativ 40 de fotografii rare semnate de Constantin Brancusi, provenite din trei dintre cele mai prestigioase colectii private: David Grob, Bruce Silverstein si Christian Reyntjens.

Este printre primele prezentari de asemenea anvergura dedicate exclusiv fotografiilor lui Constantin Brancusi si organizate pana acum in afara Frantei. Evenimentul face parte din Sezonul Cultural Romania–Polonia 2024–2025 si poate fi vizitat pana la 14 decembrie 2025.

Echipa Urban.ro a fost la deschiderea expozitiei, la invitatia Centrului International pentru Cultura din Cracovia, mai jos va propunem o incursiune in universul fotografic al lui Brancusi.

Desi publicul il asociaza aproape exclusiv cu sculptura, universul creativ al lui Brancusi nu poate fi inteles fara dimensiunea imaginii. Cele aproape 2.000 de fotografii pe care le-a realizat de-a lungul a patru decenii pot fi considerate opere autonome, cu functii estetice si conceptuale proprii. Expozitia de la Cracovia marcheaza un moment de cotitura in reevaluarea fotografiei brancusiene, oferind o perspectiva ampla asupra modului in care artistul a folosit acest mediu pentru a comunica, a experimenta si a-si construi mitologia personala.

„Sculpting with Light” demonstreaza modul in care fotografia se insereaza organic in gandirea sculpturala a lui Brancusi. Este simultan un vehicul de promovare si persuasiune, un instrument de explorare plastica, un document al atelierului si o scena a auto-reprezentarii. Dincolo de rolul ei functional, fotografia devine o extensie a gandirii artistice, o alta cale de a sculpta – nu in piatra sau lemn, ci in lumina si spatiu.

La inceputul secolului XX, intr-o perioada in care fotografia devenea tot mai influenta in circulatia operei de arta, Brancusi a inteles ca imaginea putea modela perceptia publica mai eficient decat discursul critic. Fiind foarte nemultumit de modul in care altii ii fotografiau lucrarile, a decis sa preia controlul complet asupra propriei imagini vizuale. Fotografiile trimise colectionarilor si criticilor erau atent selectionate, insotite de explicatii detaliate si destinate sa ghideze modul in care operele urmau sa fie percepute.

Intr-un articol publicat in World Review, in 1949, Brancusi este citat spunand: „La ce bun critica? De ce sa scrii? De ce sa nu arati doar fotografiile?”, rezumand filozofia care a stat la baza intregii sale abordari vizuale. Relatiile sale cu figuri centrale ale artei fotografice, precum Man Ray, Edward Steichen sau Alfred Stieglitz, au fost esentiale pentru formarea acestui mod de gandire.

Influentele initiale vin din 1908, cand Brancusi vede imaginile nocturne ale lui Edward Steichen pentru „Balzac”-ul lui Rodin si intelege potentialul luminii in reprezentarea sculpturii. Cativa ani mai tarziu, Man Ray ii cumpara prima camera si ii preda tehnicile de developare. Primele fotografii – rudimentare si neclare – sunt rapid urmate de compozitii sofisticate, publicate in The Little Review in 1921, care dezvaluie o maiestrie vizuala surprinzatoare.

In imaginile sale, sculpturile nu mai sunt simple obiecte, ci devin parte din instalatii poetice si compozitii spatiate. Brancusi experimenteaza cu reflexii, suprapuneri si metafore vizuale – precum celebrul autoportret din atelier cu diverse iteratii ale coloanei in spate, in care a ras cu lama pe negativ pentru a elimina cablul declansator din compozitia originala.

Brancusi stia ca bronzurile pot oxida si marmurele se pot deteriora, dar fotografia putea supravietui timpului.

Cu doar 225 de sculpturi cunoscute astazi – majoritatea aflate in muzee – imaginea era mijlocul prin care opera sa putea ajunge la un public mai larg. Cele circa 1.900 de fotografii cunoscute, dintre care 1.600 sunt in colectii muzeale si restul in colectii private, reprezinta astazi o arhiva vizuala de o importanta istorica si estetica considerabila.

In jurul anului 1921, Brancusi isi amenajeaza un laborator fotografic in atelier si incepe sa foloseasca aparatul nu doar pentru a inregistra realitatea, ci pentru a o transforma. Fotografia devine o extensie a gandirii sculpturale, un spatiu in care formele se combina si se rearticuleaza, iar lumina si umbra devin materiale de lucru.

Fotografia nu a fost pentru Brancusi doar un instrument estetic, ci si unul identitar. Constient de importanta imaginii publice, artistul si-a construit cu grija persona – barba alba si lunga, tinuta simpla, mereu tinand in mana un ciocan sau un obiect de cioplit – si a utilizat autoportretele pentru a proiecta imaginea pe care dorea sa o lase posteritatii.

„A facut selfie-uri inainte ca termenul sa existe”, observa David Grob, unul dintre cei mai importanti colectionari ai imaginilor sale, intr-o discutie sustinuta cu Doina Lemny la Cracovia.

Aceasta strategie de auto-mitizare nu se limita la atelierul sau. Brancusi oferea adesea vizitatorilor fotografii in loc de sculpturi, constient ca acestea vor circula si ii vor intari renumele. Multe imagini poarta dedicatii personale, iar altele provin din reviste si albume publicate in timpul vietii sale, fiind transmise mai departe cu afectiune de femeile din viata artistului.

Pentru Doina Lemny, „Sculpting with Light” este rezultatul a aproape patru decenii de cercetare in arhivele Brancusi, o munca inceputa inca din perioada in care a lucrat la reconstituirea atelierului la Centre Pompidou si continuata prin descoperirea treptata a unor documente, fotografii si corespondente inedite. Clasificarea fotografiilor dupa teme precum „Ansamblul de la Targu Jiu”, „Printesa X” sau „Portret” a fost primul pas al unui efort continuu de a intelege gandirea artistului din interior.

Colaborarea cu David Grob i-a permis accesul la imagini rare, unele necunoscute pana acum, care au facut posibila construirea unei „povesti vizuale” coerente, capabila sa surprinda atelierul ca spatiu viu al creatiei si sa dezvaluie modul in care Brancusi insusi si-a imaginat propria posteritate.

Pentru David Grob, fotografiile reprezinta lectii vizuale, iar artistul nu le-a utilizat pentru a-si dezvolta sculpturile, ci pentru a invata publicul cum sa le priveasca. Fiecare cadru directioneaza privirea catre un detaliu, o relatie spatiala, o tensiune intre lumina si forma.

Aceasta functie pedagogica a fost mult timp neglijata. In anii ’80 si ’90, muzeele considerau fotografiile lipsite de valoare, iar institutii precum MoMA i-au vandut lui Grob imagini de Brancusi pe sume modice. Situatia s-a schimbat radical dupa anii 2000, cand fotografiile au inceput sa fie colectionate ca opere de arta, fiind reevaluate ca parte integranta a creatiei brancusiene. In cazul MoMA, muzeul l-a cautat ulterior pe Grob pentru a achizitiona imaginile inapoi, acesta oferindu-le la un pret generos desi valoarea lor crescuse considerabil intre timp.

Expozitia de la Cracovia ilustreaza aceasta diversitate: fotografii de atelier, compozitii de natura moarta, imagini tematice si portrete.

Pe langa cele realizate de Brancusi, sunt expuse lucrari ale unor fotografi precum Man Ray, Edward Steichen si Alfred Stieglitz, dar si una dintre seriile preferate ale Doinei Lemny – cea cu ansamblul de la Targu Jiu realizata de Ion Miclea in 1973.

La nivel conceptual si de transpunere in spatiu, expozitia este construita ca o dubla calatorie – geografica si simbolica. Drumul lui Brancusi de la poalele Carpatilor romanesti pana la Paris este reinterpretat ca o traversare spre nord, in Polonia, printre crestele Tatrilor. In prima sala, o instalatie imersiva cu trunchiuri de copaci si o harta desenata cu creta recreeaza aceasta peregrinare initiatica.

Lemnul, materialul preferat al lui Brancusi si simbol al legaturii sale cu natura, devine firul rosu al scenografiei semnate de Michał Sroka. Structurile din lemn in care sunt prezentate fotografiile, sculpturile contemporane realizate din acelasi material si masa finala din ultima sala, asezata langa imagini video cu Muntii Tatra, marcheaza un ciclu simbolic al intoarcerii la origini.

Dialogul dintre trecut si prezent este amplificat de prezenta unor artisti contemporani din Cracovia – Bogusław Bachorczyk, Maciek Bernas, Bartek Buczek, Michał Sroka, Justyna Stasiowska si romanul Bogdan Achimescu – ale caror lucrari video, sonore, sculpturale si grafice converseaza cu imaginile brancusiene. Atelierul este reimaginat intr-o instalatie video tridimensionala, fragmentata si incompleta, ca o calatorie prin mintea artistului.

Intregul parcurs expozitional este gandit ca o experienta senzoriala si intelectuala. Vizitatorul este intampinat in penumbra, fotografiile fiind iluminate doar de spoturi discrete, iar finalul expozitiei – cu un portret al artistului la batranete realizat de Wayne Miller, sprijinit de o poarta sculptata chiar de el – reia metafora intoarcerii la sursa, ca o intoarcere simbolica „acasa”.

Realizarea expozitiei nu ar fi fost posibila fara contributia decisiva a lui David Grob, care a imprumutat o parte semnificativa din lucrarile expuse si a convins alti colectionari sa se alature proiectului.

„Brancusi este fara sfarsit”, spunea Doina Lemny in discutia purtata cu Grob, referindu-se la faptul ca arhivele sale continua sa ofere informatii noi, iar corpusul fotografic ramane deschis descoperirilor. Expozitia de la Cracovia arata ca fotografia nu este un capitol secundar al creatiei sale, ci un mediu fundamental – un partener conceptual al sculpturii.

„Brancusi. Sculpting with Light” deschide un nou capitol in istoria receptarii unui artist care a inteles ca, pentru a ramane viu in timp, trebuie sa-ti sculptezi nu doar formele, ci si imaginea.

Expozitia este organizata de Centrul International pentru Cultura din Cracovia in parteneriat cu Institutul Cultural Roman de la Varsovia. La vernisaj au luat cuvantul directoarea MCK, Agata Wąsowska-Pawlik, dar si Ambasadorul Romaniei in Polonia, Excelenta Sa Cosmin Onisii, care a apreciat implicarea curatoarelor Doina Lemny si Karolina Wójcik si a subliniat profunda ancorare a expozitiei atat in opera brancusiana, cat si in mediul cultural cracovian.

La randul sau, Ovidiu Dajbog-Miron, directorul Institutului Cultural Roman de la Varsovia, a apreciat importanta evenimentului in partea de final a Sezonului Cultural Romania–Polonia 2024–2025, care a inclus, printre altele, o ampla prezentare a operei lui Nicolae Grigorescu la Muzeul National din Gdańsk, dar si expozitia de stampe a lui Mizuno Toshikata la Muzeul de Arta si Tehnica Japoneza „Manggha” din Cracovia, curatoriata de specialistul roman in gravura japoneza Ioan Paul Colta.