Fotografiile lui Brancusi, in prim-plan la Cracovia intr-o expozitie curatoriata de Doina Lemny. Alte doua expozitii dedicate artistului vor fi deschise simultan la Paris si Amsterdam.

Toamna aceasta aduce o recunoastere internationala fara precedent pentru Constantin Brancusi, prin trei mari expozitii organizate aproape simultan in Europa.
Prima dintre ele, si totodata cea mai ampla dedicata fotografiilor sale, va fi inaugurata pe 26 septembrie la Cracovia, la International Cultural Centre, sub titlul “Brancusi. Sculpting with Light”. Curatoriata de Doina Lemny, unul dintre cei mai importanti specialisti in opera artistului, in asociere cu Karolina Wójcik, expozitia marcheaza o etapa decisiva in reevaluarea dimensiunii fotografice a creatiei brancusiene.
Alte doua expozitii vor fi deschise la Amsterdam si Paris.
Expozitia de la Cracovia aduce in prim-plan fotografiile realizate de Brancusi, imagini care nu functioneaza doar ca documentatii ale sculpturilor sale, ci au devenit opere de sine statatoare.

Fotografiile surprind modul in care artistul a utilizat lumina, reflexiile si umbrele pentru a multiplica sensurile formelor sculpturale si pentru a construi un discurs plastic autonom. De aici a venit si inspiratia pentru titlul expozitiei: “Sculptand cu lumina”.
Pe langa acest corpus, vizitatorii vor putea descoperi si impactul pe care l-au avut mari fotografi ai secolului trecut asupra practicii sale fotografice: Edward Steichen, Alfred Stieglitz si Man Ray.
Expozitia include si trimiteri la ansamblul monumental de la Targu Jiu prin fotografiile lui Ion Miclea, aducand in discutie legatura dintre creatia artistului si spatiul sau natal.
O componenta aparte a expozitiei o reprezinta interventiile unor artisti contemporani polonezi – Maciek Bernas, Bartek Buczek, Michal Sroka si Boguslaw Bachorczyk –, care propun reinterpretari vizuale inspirate de universul brancusian. Astfel, expozitia devine nu doar o recuperare istorica, ci si un dialog intre traditie si prezent, intre fotografia de atelier a sculptorului si limbajele artistice actuale.
Selectia lucrarilor provine din cele mai bogate colectii de fotografie brancusiana: David Grob, Christian Reyntjens si Bruce Silverstein.
Evenimentul este organizat de International Cultural Centre din Cracovia (Międzynarodowe Centrum Kultury w Krakowie) in colaborare cu Institutul Cultural Roman din Varsovia, facand parte din Sezonul Cultural Romania-Polonia 2024–2025. Beneficiaza de sustinerea lui Ovidiu Miron, directorul ICR Varsovia.
Expozitia va putea fi vizitata in perioada 26 septembrie – 14 decembrie 2025. Mai multe detalii pe site-ul institutiei.
Amsterdam gazduieste pentru prima data capodoperele din colectia Brancusi de la Centre Pompidou.

Pe 20 septembrie, H’ART Museum din Amsterdam inaugureaza expozitia “Brancusi. The Birth of Modern Sculpture”, realizata in colaborare cu Centre Pompidou din Paris. Este pentru prima data cand un numar atat de mare de lucrari semnate de Brancusi – peste 30 de sculpturi, alaturi de socluri originale, fotografii si filme – parasesc colectia permanenta Centre Pompidou.
De altfel, expozitia din Amsterdam este un prim demers intr-un turneu extins pe care il vor realiza operele lasate mostenire de Brancusi statului francez. In timp ce Centren Pompidou va intra in renovare in toamna aceasta, lucrarile se vor bucura de atentie si expunere in jurul lumii, aducand institutiei franceze un venit suplimentar.
Printre piesele expuse la H’ART se vor regasi lucrari iconice precum Printesa X, seriile succesive ale Sarutului si o versiune a Coloanei Infinitului. Alaturi de acestea, expozitia propune o incursiune in modul in care Brancusi a cautat sa redea “esenta” fiintei umane, a animalelor si a arhitecturii prin forme stilizate si volume epurate.
Detalii pe site-ul muzeului.
Parisul reia de asemenea dialogul cu Brancusi printr-o expozitie dedicata fotografiilor sale.

Al treilea eveniment important este programat la Paris, unde galeria Thaddaeus Ropac va deschide, intre 20 octombrie si 22 noiembrie 2025, expozitia “Constantin Brancusi. Photographs”. Organizata la spatiul sau din Marais, aceasta va aduce in centrul atentiei fotografiile lui Brancusi — momentan nu a fost anuntat curatorul si nici provenienta exacta a lucrarilor — dar si opere contemporane care trimit la mostenirea brancusiana, precum referintele la soclurile sculptorului in expozitia Ritual semnata de Tom Sachs.
Cu exceptia unei ample expozitii organizate la Centre Pompidou, fotografia lui Brancusi nu a beneficiat pana acum de atat de multa atentie si nici nu a fost cercetata in profunzime pentru diferitele roluri pe care le-a jucat si continua sa le detina: documentare, experiment, auto-promovare si expresie artistica. Este un subiect ce va fi abordat in catalogul expozitiei de la Cracovia, coordonat de Doina Lemny.
Mai jos puteti asculta podcastul Buzunar de Arta in care dna Lemny vorbeste despre cum si-a dedicat viata cercetarii operei si biografiei lui Brancusi, doua subiecte pe care le descrie ca fiind sudate intre ele si aproape imposibil de separat.
Anul viitor ar trebui sa vedem numeroase expozitii si proiecte dedicate lui Brancusi si in Romania unde 2026 a fost adoptat prin lege ca fiind „Anul Brancusi”.