Skip to content

10 filme cu zombie mai neobisnuite

Va plac filmele cu zombie? Nu-i asa ca uneori cam seamana prea mult intre ele? Exista insa si cateva exceptii:

Iata 10 filme cu zombie, mai neobisnuite, care trateaza subiectul dintr-un unghi diferit – comic, romantic sau chiar emotional.

MAGGIE
Maggie este filmul care a inspirat ideea acestui articol. Nu este vorba de un film horror, ci mai degraba o drama drama post-apocaliptica  in care apar 2 actori faimosi: Arnod Schwarzenegger si Abigail Breslin (Little Miss Sunshine, Zombieland, Ender’s Game) . Arnold este un tata care atunci cand un virus ii transforma fiica iubita intr-o moarte umblatoare incearca sa o protejeze impotriva celor care vor s-o omoare. Fiica infectata isi modifica incet nu doar comportamentul ci si fizionomia, transformandu-se intr-o creatura care se hraneste cu carne de om. Arnold este tatal care refuza sa isi paraseasca odrasla si cauta mijloace de a o accepta asa cum este si de o face sa inteleaga situatia dramatica prin care trece.

FIDO
Fido este o comedie romantica made in Canada, cu actiunea plasata in anii \’50, cand Pamantul a trecut printr-un nor de praf cosmic care a facut ca mortii sa se ridice din mormintele lor si sa se rascoale impotriva celor vii. Corporatia ZomCon a reusit, insa, sa domesticeasca zombii si sa ii transforme in servitorii ai oamenilor. In prim plan o avem pe Carrie Ann Moss, in rolul unei casnice care se lasa cucerita de un zombi sensibil si muncitor pe nume Fido, interpretat de Billy Connolly.

SHAUN OF THE DEAD
O parodie dupa filmele cu zombie (in special dupa Dawn of the dead) in regia lui Edgar Wright si cu o distributie formata din Simon Pegg , Nick Frost si Kate Ashfield. Intr-o Londra infestata de zombie infometati, doi prieteni cam lenesi si fara capati se chinuie sa tina piept mortiilor-vii si sa-si salveze pielea.

WARM BODIES
Adaptare a unui roman pentru adolescenti, scris de Isaac Marion, filmul ne propune o poveste de tipul Romeo si Julieta cu zombi. Actiunea se petrece imediat dupa o epidemie care a facut mii de victime si a impartit lumea in trei: cei vii, mortii vii si o specie mai rea de zombi numita Boneys. R, interpretat de Nicholas Hoult, este un zombi mai special, care este mort pe dinafara, dar viu pe dinauntru si care se indragosteste de frumoasa Julie (Terese Palmer). Iubirea pentru ea il schimba si il face sa se comporte cat mai uman, trezind astfel suspiciunea celorlalti zombi.


PONTYPOOL
Un horror psihologic destul de original, nerecomandat celor claustrofobici, dupa o poveste de Tony Burgess. Pe scurt: un virus mortal infecteaza o mica localitate din Ontario, protagonistul fiind un prezentator de radio, captiv intr-un studio, care incearca sa faca fata invaziei si totodata sa informeze ascultatorii asupra pericolului.


LIFE AFTER BETH
Un romcomzom, cu o reprezentanta a sexului frumos care paraseste lumea celor morti si se intoarce la iubitul ei. Life after Beth este o comedie romantica indie din care aflam povestea lui Zach (Dane deHaan), un tanar care sufera enorm dupa ce si pierde iubita (Aubrey Plaza) intr-un accident tragic. Cand aceasta reinvie in mod miraculos, Zach e hotarat sa recupereze tot timpul pierdut si sa faca tot ce regreta ca nu a facut pana atunci. Doar ca viata alaturi de un zombie este dificila si imprevizibila iar Zach ajunge sa se intrebe daca nu ii era mai bine fara ea.

ZOMBEAVERS
In Zombeavers umorul atinge absurdul, iar dezmatul vizual se datoreaza producatorilor unor filme precum American Pie, Cabin fever si The Ring. Totul incepe cu o canistra cu deseuri toxice care se varsa intr-un rau, provocand mutatii unor castori care-si faceau veacul pe acolo. Spre deliciul nostru, un grup de adolescenti excitati si pusi pe distractie vor avea de infruntat gasca de castori zombificati. Care pe care?

THE BATTERY
Filmul meu preferat din lista este un indie realizat cu doar 5000 de dolari. Doi hipsteri se plimba prin lumea devastata de mortii-vii, mai omoara cate un zombie si mai asculta cate o piesa in castile din walkman.

Stiu ca suna banal, dar este unul dintre cele mai bune filme indie cu zombie pe care le-am vazut vreodata.

DEAD SNOW

Avem si o comedie norvegiana cu zombi nazisti, care a avut parte si de o continuare. Pe scurt: un grup de adolescenti se bucura de vacanta lor la schi, pana cand din zapada incep sa rasara niste creaturi ciudate si infometate.

La 5 ani dupa comedia nordica Dead Snow, Tommy Wirkola reinvie zombii nazisti in sequelul Dead Snow: Red vs. Dead. Colonelul Herzog se intoarce, mai periculos ca niciodata, iar actiunea si umorul capata dimensiuni fabuloase.

ZOMBIELAND
Last but not least, avem un film care nu cred ca mai are nevoie de vreo prezentare. O comedie horror in care Woody Harrelson si Jesse Eisenberg se lupta cu o armata infometata de creiere umane. Le sunt alaturi in lupta Emma Stone, Abigail Breslin, Amber Heard s.a.

Daca filmele cu zombie va par prea scarboase, atunci sigur nu ati ramas indiferent la farmecul vampirilor.

Citește în continuare