Skip to content

Ce filme mai vedem la BIEFF 2016

În cadrul colaborarării cu Quinzaine des Réalisateurs Cannes va fi prezentat în premieră în România noul lungmetraj al regizorului lituanian Sharunas Bartas, Peace to Us in Our Dreams. Filmul a beneficiat de premieră internațională la Cannes 2015, iar în București va fi difuzat pe 16 martie, ora 19.30, la Cinema Elvire Popesco, cu sprijinul Dacia.

 

Acțiunea celui mai recent film al regizorului lituanian Sharunas Bartas, Peace to Us in Our Dreams, care a beneficiat de premieră internațională la Cannes, gravitează în jurul unui intelectual, citadin prin excelență (rol jucat de Bartas însuși), care pornește într-o scurtă escapadă estivală la casa lui de la țară, însoțit de fiica lui (rol interpretat de Ina Marija Martaite, fiica lui Bartas în viața reală) și de partenera lui, o violonistă (interpretată de violonista Lora Kmielliauskaite). Învăluit în imaginea feerică a naturii aflate într-o stare de liniște deplină, pe care doar prezența omului o tulbură, filmul e o reflexie dureroasă, meditativă și tristă asupra momentului în care viața ajunge într-un punct fără întoarcere, la fel ca cea a personajului pe care Bartas a ales să-l joace. (Dan Făinaru, Screen Daily)

Încă o premieră românească va avea loc în cadrul Galei de închidere, cu proiecția eroticului și provocatorului Einsenstein in Guanajuato, cel mai recent lungmetraj al lui Peter Greenaway, film participant în competiția pentru Ursul de Aur la Berlin 2015 și proiectat în capitală duminică, 20 martie, ora 20.00, la Cinema Muzeul Țăranului, cu sprijinul Biritish Council.

Incărcat erotic și conceput cu măestrie, Eisenstein in Guanajuato este primul dintre cele două titluri dedicate unor momente din viața cineastului sovietic Sergei Eisenstein, cel mai mare regizor de film mut al Rusiei. Îndrăzneț portret filmic al unei legende ruse, lungmetrajul analizează fără menajamente orientarea sexuală a acestuia într-un fel care nu ar fi fost vreodată posibil în țara sa natală. Participant în competiția pentru Ursul de Aur la Berlin, filmul dovedește că Peter Greenaway nu și-a piedut abilitatea de a uimi și de provoca plăceri vinovate publicului la vizionarea filmelor sale. Un experimentalist din ce în ce mai provocator, Greenaway aparține unei categorii rare, cea a regizorilor care reușesc să încânte și să zăpăcească, să provoace și să șocheze, trăsătură prezentă din plin și în ultima sa perioadă de creație.

Programul BIEFF este completat de evenimente conexe: selecționeri de la Berlin, Veneția și Clermont-Ferrand, membri ai juriului BIEFF, se vor întâlni cu publicul și cu tinerii cineaști în cadrul unui seminar. În parteneriat cu Săptămâna Sunetului și Festivalul LIKE CNDB, BIEFF propune publicului noi moduri de a experimenta filmul, iar cea de-a patra ediție a workshop-ului de film experimental NISI MASA va lua startul luni, odată cu festivalul.

Alte surprize marca BIEFF 2016, aici.

Citește în continuare