Skip to content

Ce ne asteapta in ultimul weekend de Anim\’est

A opta ediţie Anim’est se apropie de sfârşit, dar înainte să aflăm câştigătorii premiilor ne aşteaptă un week-end extrem de interesant, cu masterclass-uri Ron Diamond, PIXAR şi Michel Ocelot, o noapte înfricoşătoare şi multe filme bune.

Vineri, 11 octombrie, se anunţă două masterclass-uri de neratat: de la ora 15:00 la Cinema Elvira Popescu, Ron Diamond, membru în comitetul executiv al Academiei Americane de Film, îşi propune să informeze şi să provoace prejudecăţile despre secretele celui mai râvnit şi respectat premiu al industriei cinematografice, Oscarul. La masterclass-ul numit The Steps to Winning an Academy Award, Ron se va concentra pe regulile înscrierii filmelor, va vorbi despre sistemul de vot şi va explica de ce anumite filme au fost descalificate din cursă.
PIXAR este un nume care înseamnă tehnologie de vârf, talent ieşit din comun, personaje memorabile, dar mai ales poveşti care te impresionează şi la care te întorci cu drag, iarvineride la 18:30 la Cinema Patria, Alex Woo, story artist la Pixar, care a lucrat la Ratatouille, WALL-E și Cars 2, le dă întâlnire tuturor fanilor animației la prezentarea ”Story is King”, unde le va povesti despre cele mai de succes titluri realizate de studio şi va explica de ce a ales Pixar să acorde importanţă maximă poveştii. La ambele evenimente intrarea este liberă.
Tot vineri, publicul îl poate întâlni din nou pe invitatul special Michel Ocelot de la ora 20:00 la Cinema Studio, la proiecţia de galăAzur et Asmar, animația sa din 2006 despre doi fraţi din Maghrebul medieval.
De la 22:00 la Cinema Studio urmează o orgie vizuală japoneză generată pe computer, nerecomandată minorilor. Un schelet și un model anatomic uman se trezesc la viață alături de câțiva iepurași mafioți şi pun la cale o petrecere de răzbunare în Afterschool Midnighters, o demență semnată de Hitoshi Takekiyo.
Iar dacă seara nu e încă suficient de înfricoșătoare, de la ora 23:00la Cinema Patria începe Creepy Animation Night.. Ajuns la ediția a cincea şi devenit deja o tradiție la Anim’est, evenimentul va aduce pe ecran cele mai stranii şi mai înfricoșătoare animaţii, care vor provoca, amuza şi îngrozi spectatorii toată noaptea. Filmele vor fi însoțite de un live-act Environments. Trupa bucureșteană, compusă din Ștefan Panea, Alex ‘Para’ Ghiță și Marius Costache va acompania dubioșeniile animate cu muzică experimentală greu de încadrat într-un gen, într-o reverie acustică incomodă și contemplativă.

Sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 10 la Cinema Studio este programată partea a treia a competiţiei Minimest, la care cei mai tineri spectatori sunt invitați la scurt-metraje ca Un fulg de nea, Emilie sau Călare pe-o coadă de mătură.
De la 13.30 la Cinema Elvira Popescu, Michel Ocelot va susţine masterclass-ul ”A Life in Animation”. Ocelot a urmat studiile unor instituții precum Școala regională de Arte Frumoase din Angers, Școala Națională Superioară de Arte decorative din Paris sau Institutul de Arte din Los Angeles. Deși folosește stiluri și tehnici diferite de animație, Ocelot nu renunță niciodată la lumea fantastică. Prințese medievale, zâne, vrăjitoare, filmele lui Ocelot trimit spectatorii în călătorii pe tărâmuri magice, oferindu-le povești pline de imaginație. Celebrul regizor, animator și graphic designer francez este prezent la București pe toată perioada festivalului cu toate cele șase lungmetraje ale sale precum și o selecție de 8 scurtmetraje, iar sâmbătă el se va întâlni din nou cu publicul pentru a vorbi despre cariera sa în animaţie. Intrarea este liberă.
De la ora 19:00, la Cinema Elvira Popescu începe Gala de Închidere. După acordarea premiilor, la ora 20:00, la Cinema Studio este programat Cloudy with a Chance of Meatballs 2, sequel-ul îndrăgitei animații despre mașina de gătit a inventatorului Flint Lockwood.

Duminică, 13 octombrie, Anim’est îşi ia la revedere pe anul acesta, dar nu înainte de a da şansa spectatorilor să vadă sau să revadă filmele premiate. La Cinema Patria, de laora 18:30 vor fi proiectate cele mai bune scurt-metraje din secţiunile competitive, iar de la ora 20:30 urmează proiecţia câştigătorului trofeului pentru Cel mai bun lung-metraj.

Cea de-a opta ediție Anim’est va avea loc în perioada 4-13 octombrie, la cinematografele Patria, Studio și Elvira Popescu și în Club Control.

Weekendul trecut ati ajuns pe acolo?

Citește în continuare