Skip to content

Cele mai tari filme ale toamnei

Martin Scorsese, Ridley Scott, Nicolas Winding Refn, George Clooney, Tom Hanks, Javier Bardem, Brad Pitt, Leonardo di Caprio, Michael Fassbender, Julianne Moore, Sandra Bullock, Penelope Cruz, Natalie Portman… Petrecem toamna in companie aleasa!

 

Vara e dedicata blockbusterelor, comediilor si filmelor de actiune iar toamna apar filmele mai serioase, cu sanse mari la Oscar. Recolta de filme din toamna aste e mai bogata ca oricand! Sunt atat de multe productii de exceptie bune care vor avea premiera incat cel mai dificil lucru e sa incerci sa faci o selectie. Am ales totusi 10 filme care, indiferent de preferinte, varsta, ocupatie sau sex, nu au cum sa nu va atraga:

Gravity
Un sf mai neobisnuit, cu doar doi protagonisti (George Clooney si Sandra Bullock), regizat de un mexican priceput: Alfonso Cuaron. Dr. Ryan Stone (Sandra Bullock) este un inginer medical care se afla la prima ei misiune pe nava, alaturi de veteranul Matt Kowalsky (George Clooney), aflat la ultimul zbor inainte de incheierea activitatii. Doar ca lucrurile nu merg asa cum sperau ei – dupa ce nava este distrusa, cei doi pierd orice contact cu pamantul si raman complet singuri in spatiu. Frica se transforma in panica si fiecare gura de aer consuma putinul oxigen pe care il mai au la dispozitie. Iar unicul mod de a se salva este acela de a se aventura si mai departe in infricosatoarea intindere a spatiului.

Carrie
Fanii romanelor lui Stephen King au parte de o toamna incendiara. Mie nu-mi prea plac remakurile, dar in ceea ce-l priveste pe acesta, am un sentiment bun. Sa fie oare vorba de prezenta celor doua actrite (Chloe Grace Moretz si Julianne Moore) sau de faptul ca noul film este regizat de o femeie, deci ne putem astepta la alta abordare? Subiectul ramane acelasi: Carrie este o adolescenta timida, tinuta din scurt de o mama exagerat de credincioasa, care este tinta batjocorii colegilor de clasa. In timpul balului de absolvire acestia merg prea departe cu o gluma, iar in Carrie se trezesc niste puteri telekinetice, care dezlantuie haosul.

Ender’s Games
Si fanii romanului lui Orson Scott Card au asteptat ceva vreme pana sa-si vada opera preferata transpusa in imagini. Ender’s Game ne spune povestea lui Ender Wiggin, interpretat de Asa Butterfield (Hugo) un copil timid de 10 ani cu un IQ devastator, care este inrolat intr-o scoala de elita unde este pregatit sa lupte impotriva unei invazii extraterestre. Aici va fi instruit de catre legendarul erou Mazer Rackham, interpretat de Ben Kingsley.

Captain Phillips
Orice film care-l are in distributie pe Tom Hanks este un must-see, nu-i asa? Toamna asta, Tom Hanks este protagonistul filmului Captain Phillips, o drama inspirata din realitate despre un caz cutremurator petrecut in 2009. Regizorul Peter Greengrass (United 93, Bourne) ne aduce pe marile ecrane povestea adevarata a unei nave atacata de pirati din zilele noastre.

THOR: The dark world
Printre atatea filme serioase, isi gaseste locul si un film cu supereroi! Zeul Thor (Chris Hemsworth), indreptatitul mosternitor al tronului lui Odin, a reusit sa-si invinga fratele de doua ori se intoarce la Asgard unde se confrunta cu un nou dusman: armata intunecata de elfi condusa de purternicul Malekith (Christopher Eccleston), care vor sa stinga lumina universului. Se pare ca batalia ajune pana in New Yorkul zilelor noastre unde vor fi distruse multe masini. O vom revedea pe Natalie Portman in rolul iubitei sale, Jane Foster, iar Thor isi va sacrifica iubirea pentru a salva pamantul. Mie-mi plac mai mult personajele negative asa ca d-abia astept sa-l revad pe Loki. Ati vazut ce reactie a starnit acesta la ComicCon?

The Counselor
Cand il ai pe Ridley Scott la carma iar distributia este formata din actori precum Michael Fassbender, Javier Bardem, Brad Pitt, Cameron Diaz si Penelope Cruz, subiectul parca nici nu mai conteaza. Daca va intereseaza totusi: Michael Fassbender este The Counselor, un avocat respectat care vrea sa se casatoreasca cu iubita lui, Laura, dar mai intainte trebuie sa faca rost rapid de niste bani pentru a scapa dintr-un impas financiar. Asa ca trece cealalta parte a legii si incepe sa faca afaceri cu Reiner (Javier Bardem), un om care se invarte prin lumea interlopa. Si cand zic afaceri ma refer la un transport de cocaina in valoare de 20 milioane de dolari, pe care cei doi vor sa-l transporte personal. Evident, lucrurile or sa o ia razna si mai mult ca sigur ca va curge sange.

The Wolf of Wall Street
The Wolf of Wall Street este filmul care marcheaza cea de-a cincea colaborare dintre Martin Scorsese si Leonardo di Caprio. Filmul este inspirat din viata lui Jordan Belfort, un broker petrecaret care in anul in care implineste 26 de ani, castigase deja 49 de milioane de dolari. Jordan (Leonardo di Caprio) a profitat cat a putut de faima si avere, mai exact pana in 1998 cand a fost arestat si acuzat de spalare de bani si evaziune fiscala, si condamnat la 22 de luni de inchisoare.

The Hunger Games: Catching fire
Nu i-am uitat nici pe adolescenti! Cei care au vazut ecranizarea primei parti din The Hunger Games, trilogia fantasy pentru adolescenti scrisa de Suzanne Collins, sunt nerabdatori sa vada ce se mai intampla cu Katniss (Jennifer Lawrence) si Peeta (Josh Hutcherson). Avem mai multe personaje, iar actorii care s-au alaturat distributei deja cunoscute sunt Philip Seymour Hoffman, Jeffrey Wright, Sam Claflin, Alan Ritchson, Jena Malone, Lynn Cohen, si Amanda Plummer.

Oldboy
Alt remake, alta poveste. Oldboy e un film cu cantec, care a starnit controvesre inainte sa apara. Motivul e simplu: cei care au avzut originalul, made in Korea, considera ca nu era nevoie de niciun remake si ca Spike Lee o va da in bara. Oldboy este un thriller intens si dur despre un om care a fost rapit si tinut ostatic in singuratate timp de 20 de ani fara sa stie de ce si de catre cine. Dupa ce este eliberat porneste intr-o misiune obsesiva in speranta ca va dezlega misterul ciudat legat de rapirea lui si va dezvalui identitatea tortionarului sau. Remakeul este regizat de Spike Lee iar cap de afis sunt actorii Josh Brolin, Samuel L. Jackson, Elizabeth Olsen, Sharlto Copley, Lance Reddick si James Ranson.

Only God Forgives
Only God Forgives marcheaza cea de-a doua colaborare dintre Ryan Gosling si regizorul danez Nicolas Winding Refn (Pusher, Valhalla Rising, Bronson), cel care i-a dat un rol pe masura in DRIVE.
Actiunea din noul film are loc in Thailanda iar Ryan este Julien, un tip cu un trecut tulbure care a ucis un politist si care se ocupa de un club de box tailandez ce serveste ca fatada pentru afaceri cu droguri. Atunci cand fratele sau este ucis de catre fostul politist poreclit  Angel of vengeance, Julien, indemnat de mama sa (Kristin Scott Thomas, de nerecunoscut), il provoca pe acesta la un meci de box pe viata si moarte.

Lista putea sa continue cu inca 10 filme dar m-am oprit la timp. Despre celalalte va voi povesti pe rand, in fiecare vineri, la Premierele saptamanii.

Voi care considerati ca sunt cele mai tari filme ale acestei toamne?

Citește în continuare