Skip to content

TIFF 2013- lista castigatorilor

Festivalul International de Film Transilvania si-a premiat castigatorii sambata seara, la Teatrul National din Cluj, intr-o sala cu peste 800 de invitati si spectatori.

Daca ma intrebati pe mine, cei mai mari castigatori au fost spectatorii, care au avut sansa sa vada aproape 200 de fime bune, majoritatea in premiera in Romania.

Gazda ceremoniei de inchidere a celei de-a 12-a editii a fost prezentata de Tudor Giurgiu, directorul festivalului. Vedetele serii si protagonistii unor momente de neuitat la TIFF au fost actrita Luminita Gheorghiu, distinsa cu Premiul de Excelenta, si renumitul regizor ceh Jiří Menzel, premiat pentru întreaga cariera.
Pe covorul rosu al galei s-au aflat actritele Franziska Petri, Ioana Flora, Ioana Blaj, Crina Semciuc, regizorii Nae Caranfil, Cristi Puiu, György Pálfi, producatoarele Lynda Myles, Ada Solomon, Anca Puiu, Oana Giurgiu, Frederic Boyer, directorul artistic al Tribeca Film Festival, Corina Suteu, directorul Festivalului Making Waves, Carmen Harabagiu, CEO HBO Romania.

Sa vedem care sunt marii castigatori ai acestei editii:
Competitie: Trofeul Transilvania, in valoare de 15.000 de euro, i-a revenit unui regizor debutant, Anand Gandhi, care a impresionat juriul cu filmul Corabia lui Tezeu/ Ship of Theseus (India). „Salutam aparitia unui nou talent major în cinematografia mondiala”, a transmis juriul Competitiei. Trofeul i-a fost înmanat sound designer-ului filmului, Erdélyi Gábor, de catre regizorul Jiří Menzel si actrita Luminita Gheorghiu. „Am avut foarte mult de învatat de la Anand Gandhi, e foarte talentat. Uitati-va la acest film, va va schimba viata”, a spus Erdélyi Gábor.
Corabia lui Tezeu si-a adjudecat si un al doilea premiu, pentru Cea mai buna imagine, în valoare de 3.500 euro (servicii de post-productie digitala), oferit de Cinelabs. Directorul de imagine Pankaj Kumar a fost apreciat pentru „fluiditatea imaginii. A surprins excelent vibratia si culorile vietii în India contemporana”. Este o meditatie despre identitate, dreptate, frumusete, moarte, prin intermediul a trei povesti aparent disparate si a trei personaje: un fotograf experimental, un calugar si un agent la bursa.
Publicul a aplaudat minute în sir aparitia Luminitei Gheorghiu, distinsa cu Premiul de Excelenta la TIFF, oferit de Mercedes-Benz. „M-au coplesit aplauzele voastre, m-a coplesit acest premiu. Excelenta? Asta înseamna ca de maine eu nu mai pot sa gresesc, ceea ce este imposibil. De aceea, as vrea sa-l împart cu toti cei cu care am lucrat”.
„Am petrecut doar trei zile aici, dar au fost trei zile foarte fericite. Am descoperit ca Romania nu e atat de departe de Cehia, cum pare pe harta. Mi-am dat seama ca suntem mult mai apropiati decat mi-am închipuit. Am calatorit în foarte multe tari, dar aici m-am simtit fericit”, a marturisit pe scena si Jiří Menzel, distins cu Premiul pentru întreaga cariera.

Prezentatorul TV Andi Moisescu a introdus Premiul pentru întreaga cariera si montajul dedicat compozitorului Adrian Enescu. „Premiul e deosebit de important pentru mine, dar si pentru toti compozitorii care vor sa intre în aceasta frumoasa experienta, în lumea filmului”, a declarat muzicianul.
Premiul pentru Cea mai buna regie, în valoare de 5.000 de euro, oferit de BCR, i-a fost acordat unui alt debutant, japonezul Rikiya Imaizumi, pentru Ceasul rau, pisica neagra/ I Catch a Terrible Cat. „o excelenta comedie romantica plina de umor negru, care exploreaza natura sentimentelor în Japonia contemporana”.

Tinerele regizoare Ana Guevara Pose si Leticia Jorge Romero, din Uruguay, au fost recompensate cu Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Vodafone, pentru Ploaie de vacanta/ Tanta agua, un film care reuseste „sa surprinda esenta vietii de familie”. Cristi Puiu, membru al juriului, le-a înmanat premiul celor doua cineaste debutante.
Premiul pentru Cea mai buna interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Vitrina Advertising, i-a revenit actorului danez non-profesionist Gustav Dyekjaer Giese, pentru performanta din Nord-Vest/ Nordvest (r. Michael Noer, Danemarca). Actrita aplaudata la Cluj în Betrayal, Franziska Petri, a anuntat castigatorul.

Cel mai bun film din sectiunea tematica Acesta e sfarsitul, în opinia criticii, a fost El limpiador (r. Adrian Saba, Peru), distins cu Premiul FIPRESCI.
Favoritul publicului vine dinspre Orientul Mijlociu si este primul lungmetraj realizat vreodata în întregime în Arabia Saudita si cel dintai semnat de o femeie: Wadjda (r. Haifaa Al-Mansour), recompensat cu Premiul Publicului, oferit de Mastercard.

Titlul din Competitie cu cele mai multe voturi din partea spectatorilor va fi achizitionat si distribuit de Transilvania Film. Premiul a fost prezentat pe scena de actorii din 10 pentru FILM: Claudia Ardelean, Balázs Bodolai, Eliza Noemi Judeu, Nicoleta Lefter, Calin Stanciu Jr., Rares Florin Stoica, Silvia Török, Mihaela Trofimov, Catalin Vieru si Irina Wintze.

În sectiunea dedicata filmelor romanesti, cap de afis este un documentar, Aici… adica acolo (r. Laura Capatana Juller), care si-a adjudecat Premiul Zilelor Filmului Romanesc pentru categoria Lungmetraj, în valoare de 5.000 de euro, oferit de Abis Studio, constand în servicii de post-productie. „Ma bucur enorm  de mult pentru acest film, care a însemnat patru ani de munca. E un film fara nici un fel de buget”, a spus producatoarea Ada Solomon.

Pentru Debut a fost premiat Paul Negoescu, regizorul peliculei O luna în Thailanda. Premiul în valoare de 1.000 de euro, oferit de URSUS, i-a fost înmanat de actrita Mihaela Sîrbu protagonistului filmului, Andrei Mateiu.
Cel mai bun scurtmetraj a fost desemnat O umbra de nor, în regia lui Radu Jude, venit la TIFF de la Cannes, unde a rulat în sectiunea Quinzaine des Réalisateurs. Premiul înseamna 1.500 de euro şi o zi de filmare la Studiourile MediaPro. În acest an, juriul a decis sa acorde si doua Mentiuni speciale scurtmetrajelor Claudiu si crapii (r. Andrei Tanase) si Pastila fericirii (r. Cecilia Felmeri).
Castigatorul secţiunii Umbre – Scurtmetraj, filmul Moartea unei umbre/ Death of a Shadow (r. Tom van Avermaet, Belgia), nominalizat si la Oscar anul acesta, a fost anuntat pe scena de cei trei membri ai juriului, Freddy Bozzo, Tomi Malkki si Pau Teixidor.

Adolescentii Teona Galgotiu, Marc Solomon si Eva Todica, care au regizat la TIFF filmul Pentru Carlo, în Let’s Go Digital!, au urcat pe scena pentru premiul dedicat atelierului si oferit de UPC. Premiul Competiţiei Locale, în valoare de 1.500 euro, oferit de Terapia Ranbaxy, le-a fost oferit, ex aequo, filmelor Fragment viu/ Eleven töredék (r. Bántó Csaba, Iszlai József) si Casa draga/ Édes otthon (r. Ábel Visky). Menţiune Speciala în cadrul Competiţiei Locale, oferita de Fabrica de Pensule, a fost castigata de Clubul de bridge (r. Ana-Maria Vîjdea, Cristina Hanes).
Carmen Harabagiu, CEO HBO Romania, a anuntat la gala de închidere si castigatorii Concursului de Scenarii organizat de HBO în parteneriat cu TIFF: Cel mai bun scenariu de lungmetraj, în valoare de 3.000 de dolari, i-a fost acordat lui Toma Bogdan, pentru scenariul „Reparaţia”, Cel mai bun scenariu de documentar, în valoare de 2.000 de dolari, lui Marius Iacob, cu scenariul „Despre starea de bine”, iar Premiul HBO pentru Cel mai bun scenariu de scurtmetraj, în valoare de 1.500 de dolari, a fost adjudecat de Radu Barbulescu, cu scenariul „Dispozitivul 0068”.

Revin cat de curand cu impresii despre filmele din festival.

Citește în continuare