Text de Cristina Bazavan

Exista oameni care descopera bucataria asa cum altii descopera dragostea: pe neasteptate, intr-o vara, fara planuri mari si cu foarte putine motive rationale. Poate doar o senzatie vaga ca acolo, printre aburi fierbinti si cartofi care trebuie curatati mai repede decat iti bate inima, se afla ceva care s-ar putea transforma in destin. Florin Dumitrescu face parte din acei oameni. Si daca veti avea bucuria sa stati la o masa cu el, probabil veti spune ca intre o ucenicie grea si o tocanita de pipote se poate scrie o intreaga filosofie de viata.

Florin n-a stiut din prima ca drumul lui va fi in bucatarie. A inceput ca un job de vara, cum incepi sa gatesti pentru o iubita care nu-ti place chiar atat de mult, dar care iti promite poveste. Si uneori povestea vine. Alteori vine cu o roata de parmezan pe care o confunzi cu o roata de sapun de la bunica — si in acel moment nu te indragostesti, ci doar te intrebi sincer daca bucataria nu e cumva o gluma pe care o ratezi.

Dar lucrurile se schimba cand esti tanar, ambitios si crescut cu sfatul tatalui care spune: Fii cel mai bun la orice, chiar si la curatat cartofi. Uneori cele mai mari lectii incep exact asa. Cu cartofi.

Camaraderia din bucatarie l-a prins inainte de gusturi. Gustul, de altfel, a venit tarziu, ca o iubire pe care n-o observi cinci ani doar pentru ca apoi sa mananci opt feluri de mancare pe nerasuflate si sa crezi ca ai descoperit umami-ul si sensul vietii intr-o singura dupa-amiaza italiana.

A crescut de la 63 la 97 de kilograme in sase luni — ceea ce este dovada suprema a pasiunii autentice. Nimeni nu isi mareste circumferinta vietii fara motiv.

Dar Florin nu gateste doar pentru gust. Gateste pentru oameni. Pentru colegii care stau 18 ore in picioare. Pentru ucenicii care cred ca nu sunt suficient de buni. Pentru femeile care fac tocanitele de pipotele sa para un lucru simplu si nostalgic. Si, poate cel mai important, pentru doua fete care croseteaza, citesc cu o viteza uluitoare si, uneori, il surprind pe tatal lor cu echilibrul perfect intre copilarie si era digitala.

In felul in care Florin vorbeste despre fete, despre sotia lui Cristina, despre rugaciunea de seara, exista acea delicatete pe care o gasesti in sinceritatea domestica, fara glazura.

Si totusi, daca exista un lucru cu adevarat puternic la Florin, acela este refuzul de a renunta. El insusi spune ca asta e calitatea pentru care isi e recunoscator: nu stie sa renunte. Nici la visuri, nici la oameni, nici la sine. Poate ca de aceea ii iese atat de bine sa invete pe altii sa gateasca — pentru ca in spatele fiecarei supe-crema fara potentiatori de aroma se afla un principiu: faci lucrurile bine, altfel nu le faci deloc.

Si tot pentru asta nu judeca. Nu invidiaza. Aplauda succesul altora. E un fel de etica profesionala care a migrat din vestiarele liceului sportiv in salile bucatariilor, unde nu exista timp pentru orgolii, doar pentru ciorbe care trebuie sa fie fierbinti si vieti care trebuie traite cu sens.

Daca l-ai intreba cum arata masa perfecta de Craciun, ar spune ca nu conteaza ce pui pe masa, ci ce pui pe scaune.

Iar daca Mos Craciun ar vrea sa-i aduca ceva? Doar bucurie. Bucuria de a se trezi dimineata si de a face ceea ce iubeste. In fond, ce altceva e viata decat un lung meniu in care, daca ai noroc, gasesti felul tau preferat?

Florin si bucataria lui sunt, pana la urma, o poveste despre aroma, epuizare, disciplina, familie, pipote si un om care a reusit nu pentru ca a fost cel mai talentat din incapere, ci pentru ca a ramas in incapere pana au invatat toti ceilalti ca el nu pleaca nicaieri.

Iar asta  e reteta perfecta.

In zilele viitoare intr-un interviu in serial il descoperiti pe Florin Dumitrescu dincolo de bucatarie, gastronomie.

In acest sezon de Sarbatori e creaorul a 9 produse simple, gustoase si accesibile la pret, din gama Deluxe de la Lidl pe care le gasiti in magazine.