De la autoarea bestsellerelor Adresa, Leii de pe Fifth Avenue și Palatul Magnolia, un nou roman istoric pasionant, Spectacol de gală, care împletește fapte reale, o anchetă detectivistică și o poveste de dragoste aproape imposibilă, devenit, la rândul său, în 2024, bestseller în publicațiile USA Today și Publishers Weekly.

* 

FIONA DAVIS s-a născut în Canada și a crescut în New Jersey, Utah și Texas, fiind în prezent stabilită la New York. A absolvit College William and Mary și Facultatea de Jurnalism la Columbia University. După o carieră în actorie, apărând în producții de pe Broadway și în teatre locale, a lucrat ca redactor și scriitor specializat pe subiecte legate de sănătate, fitness, dans și teatru. Fiona Davis este autor bestselling New York Times, iar romanele sale istorice au ca fundal clădiri reprezentative ale New Yorkului. Primul ei roman, The Dollhouse (2016), a fost desemnat Cea mai bună carte a verii în Time Magazine. I-a urmat romanul Adresa (The Address, 2018; Humanitas Fiction, 2023), Indie National Bestseller. În 2019 publică romanele The Masterpiece și The Chelsea Girls.

Spectacol de gală (The Spectacular; Humanitas Fiction, 2025), bestseller USA Today și Publishers Weekly, a fost publicat în 2024. In Româania apare în traducere de Sînziana Dragoș la

Editura Humanitas Fiction, colecția „Raftul Denisei” și o găsiți aici.

Fragment Spectacol de gală

A doua zi dimineață a trezit-o zgomotul de farfurii adunate și de voci care vorbeau tare. Mai era și altcineva în casă și a scos capul pe ușa dormitorului ca să audă mai bine. A recunoscut pe dată vocea de bariton a lui Nathaniel. S-a îmbrăcat, și-a rujat buzele și s-a dat cu pudră înainte de a coborî. Slavă Domnului că trecuse pe la ei, căci prezența lui putea să-l facă pe tatăl ei să-și mai stăpânească mânia, determinându-l să asculte ce avea ea de spus. Și, spre deosebire de el, Nathaniel ar putea să se arate ceva mai interesat – sau mândru – auzind această veste.

A tras adânc aer în piept și a intrat degajată în bucătărie, sărutându-l pe Nathaniel pe obraz și turnându-și niște cafea, ca și cum ar fi fost o zi obișnuită. Judy își ungea cu unt o felie de pâine prăjită, lângă Simon care sorbea din cafea aruncând priviri mânioase înspre Marion, fără să se uite de fapt direct la ea. Era uimitor. Așa cum forța atenției sale putea să te facă să te simți că ești unic într-o cameră plină de lume, cu aceeași forță mânia lui te putea zdrobi, făcându-te să te simți singur pe lume.

Dar ea nu era singură. Îl avea pe Nathaniel. Se întorsese și cu siguranță avea să îl convingă să înțeleagă punctul ei de vedere. Era acum o dansatoare Rockette și orice tânăr ar fi fost mândru să aibă așa o logodnică.

Din experiență știa că era mai bine să atace de la bun început zidul de tăcere al tatălui ei.

— S-a descoperit ceva cu bombele acelea? l-a întrebat ea.

— Încă nu.

Cel puțin catadicsise să-i răspundă. Era un pas înainte.

— Nathaniel, ce face bunica ta?

— E bine, îți transmite salutări, a spus el, aruncându-i o privire lui Simon, plecând capul.

Deci aflase.

Cafeaua i-a lăsat un gust amar. Judy a mușcat zdravăn din pâinea prăjită și a început să mestece, arborând un zâmbet superior.

— Nathaniel, a urmat ea, putem să vorbim ceva?

— Sigur că da.

În grădină se afla un bolovan uriaș de gnais^[1] pe care Judy și Marion se cățărau când erau mici, julindu-și genunchii. Marion învățase la școală că bolovanii aceștia rămăseseră în urma ghețarilor din epoca glaciațiunilor și erau cunoscuți sub numele de „stânci eratice glaciale“. Când i-a pomenit despre asta tatălui ei, el s-a arătat impresionat:

— Ei, ia te uită! Ce termeni științifici folosești! Parc-ai fi soră-ta.

Complimentul o încântase zile de-a rândul.

S-a sprijinit de bolovan și s-a uitat înspre casă.

— Cred că ai aflat vestea, nu-i așa?

El a încuviințat din cap.

— Să spun drept, am fost șocat când am aflat de la tatăl tău. Să fii în corpul de balet e o mare îndrăzneală.

— Dar eu nu sunt în corpul de balet.

Toți erau atât de limitați. Oare de ce nu se deranja nimeni să încerce să gândească și din punctul ei de vedere? Era esențial să îl convingă pe Nathaniel să accepte decizia ei, altfel nu avea nici o șansă de reușită.

— O elevă de la studioul de dans a pomenit de audiția de la Radio City și m-am decis în ultima clipă să mă prezint și eu. A fost foarte greu, au concurat sute de fete. Când mi-am auzit strigat numele că am fost acceptată, am fost uimită. Dar acum sunt dansatoare Rockette, ceea ce înseamnă că sunt plătită să fac ceea ce îmi place, adică să dansez. Nu e incredibil? Sunt foarte fericită și sper că poți să te bucuri și tu pentru mine.

— Dar cum rămâne cu nunta noastră? Cu toată organizarea de care trebuie să te ocupi anul acesta?

Ar fi vrut să-i aducă aminte că el nu îi ceruse încă mâna, deci toată chestiunea era încă ipotetică. Și de asemeni nu i-a plăcut presupunerea lui că ea avea să se ocupe de întreaga organizare, el urmând doar să-și facă apariția în ziua respectivă. Dar probabil că asta însemna să-i pretindă prea mult.

— Dar pot să organizez o nuntă și să merg și la muncă. Atâtea femei fac asta tot timpul.

— Și ce program o să ai?

Cum ar fi putut să se exprime mai bine?

— Lucrăm de la ora unsprezece dimineața la zece seara, trei săptămâni la rând.

— Cum adică? Unsprezece ore pe zi? Și weekendurile?

— Ei, astăzi este o excepție, au avut niște probleme tehnice cu spectacolul care se prezintă acum, iar fetele cele noi nu au trebuit să meargă. Dar în mod normal nu avem weekenduri libere, și atunci avem patru spectacole pe zi. Primul meu spectacol va fi joia viitoare.

Nathaniel s-a schimbat la față. Era un program nebunesc, la drept vorbind.

— Dar lucrăm trei săptămâni continuu, apoi avem o săptămână liberă, a adăugat ea. Pot face o mulțime de lucruri într-o săptămână.

— Eu m-am întors definitiv în Bronxville, și tu ți-ai luat o slujbă din cauza căreia nu o să te mai văd deloc. Cum e posibil?

— Dar nu e drept să pot și eu să fac ceva, așa cum ai făcut și tu când te-ai dus la studii? Ca să nu mai zic că tu ai cutreierat și prin Europa! Nu cred că cer prea mult!

— Știu că ți-am cerut destul de mult, a părut el să dea înapoi, să mă aștepți să revin acasă. Dar abia așteptam să fim în fine împreună. Trebuie să recunoști că momentul e nepotrivit.

— Înțeleg. Uite ce-i! Să fiu dansatoare Rockette e lucrul cel mai greu pe care l-am făcut vreodată. Coregrafia este îngrozitor de grea. Dar îmi place la nebunie. Nu poți să mă lași să mă bucur de asta?

Nathaniel a scos din buzunarul hainei o cutiuță, a deschis-o și a studiat-o atent înainte de a o răsuci ca să-i arate lui Marion ce era înăuntru: un diamant mare, pătrat, montat pe un inel de platină, cu câte trei diamante mai mici de o parte și de alta.

Era inelul bunicii sale, după care se dusese în Florida.

Dar ținea cutia la piept. I-o arăta, fără să i-o ofere.

— E frumos, a spus ea. Ce drăguț din parte ei să ți-l dea.

— Uite, tatăl tău mi-a spus să nu te cer de soție până nu se rezolvă tărășenia asta.

Tărășenie? Așa socoteau ei? Și ce aveau bărbații de credeau că dacă le luau înapoi zorzoanele puteau să țină femeile sub control? Mai întâi șiragul de perle al mamei, apoi asta? Ce credeau ei, că ea e atât de neroadă?

— Nu înțeleg, Nathaniel, a rostit ea în cele din urmă. Cei mai mulți bărbați ar fi încântați din cale-afară să afle că prietena lor e dansatoare Rockette. N-ar mai conteni să se fălească în fața prietenilor.

— A, desigur, e nemaipomenit!

Pentru prima dată în dimineața aceea, i-a simțit o undă de mândrie în voce. A privit-o și a început să-i zâmbească, dar apoi a părut că-și amintește ceva și zâmbetul i-a dispărut.

— Dar tatăl tău a spus că n-o să-mi dea voie să-ți cer mâna dacă nu-l asculți, a spus închizând cutiuța cu zgomot și punând-o la loc în buzunar. Ar trebui să te duci să vorbești cu el.

---

^[1]. Rocă metamorfică de cuarț, feldspat și mică.