Un fragment în premieră din volumul Imperiul Mării Negre. Gloria și decăderea lumii lui Mitridate cel Mare de Duane W. Roller, recent apărută la Editura Humanitas, în traducerea lui Sergiu-Adrian Adam

Conducător viclean și nemilos, strateg iscusit, cărturar – celebru, de altfel, pentru studiul aplicat al otrăvurilor –, Mitridate vi cel Mare a fost unul dintre cei mai puternici și longevivi dușmani ai romanilor. Ambițiile sale au schimbat cursul istoriei antice, de la Roma și până în Persia. Influența sa asupra bazinului Mării Negre a fost atât de însemnată, încât, după cum arată istoriografia română recentă, chiar formidabilul centru de putere al lui Burebista s-a putut coagula tocmai ca urmare a vidului de putere lăsat de războaiele lui Mitridate cu Roma în Dobrogea de azi și mai la sud. Ridicarea marelui rege get este legată mai cu seamă de soarta cetăților grecești de pe țărmul apusean al Pontului în urma acestui adevărat război mondial al epocii. Pe un alt plan, se poate spune că moștenirea culturală a regelui Pontului a influențat renașterea Romei sub Augustus.

Bazându-se pe sursele romane și grecești, dar și pe mărturiile arheologice și numismatice, istoricul și clasicistul Duane W. Roller scrie cu mare măiestrie istoria gloriei și decăderii regatului lui Mitridate, cu conflictele militare, jocurile de putere extrem de complicate și viața culturală înfloritoare a Pontului. Figura legendară a lui Mitridate își primește locul care i se cuvine în istorie, eliberată de povara miturilor și a reputației sale postume.

„Într-un stil captivant și limpede, Roller povestește cariera îndelungată a lui Mitridate cel Mare, unul dintre cei mai aprigi adversari ai Romei, și ne relatează întreaga istorie a dinastiei lui într-un context istoric fascinant.“ — Lara Fabian, Classical Outlook 

„Roller își folosește întreaga măiestrie pentru a scoate la iveală viața fascinantă și marile ambiții ale lui Mitridate cel Mare.“ — David Braund, Universitatea din Exeter

DUANE W. ROLLER (n. 1946) este specialist în istoria și civilizația lumii mediteraneene antice, profesor emerit al Universității de Stat din Ohio. A făcut investigații arheologice în zona levantină, Grecia, Italia și Turcia. Este autorul mai multor volume academice de renume, printre care The Building Program of Herod the Great (1998), The World of Juba II and Kleopatra Selene: Royal Scholarship on Rome’s African Frontier (2003), Through the Pillars of Herakles: Greco-Roman Exploration of the Atlantic Ocean (2006), Cleopatra: A Biography (2010; trad. rom. Humanitas, 2024).

Fragment carte. Imperiul Mării Negre. Gloria și decăderea lumii lui Mitridate cel Mare de Duane W. Roller

SITUAŢIA DIN INTERIORUL PENINSULEI

Chiar dacă orașele de coastă sunt cele mai vechi, Regatul Pontic și-a avut originea în interiorul peninsulei. Acolo, cea mai veche localitate asociată cu Regatul Pontic este Kimiata, situată probabil pe un versant sudic al Muntelui Olgassys, lângă Ilgazul de astăzi. Informațiile epigrafice sugerează că acest loc ar fi putut fi situat mult mai la vest și era numit Kimista, la Asar Kale de astăzi, unde au fost găsite numeroase vestigii elenistice. Kimista se află la aproximativ 96 km vest de Kimiata, pe malul drept (adică sudic) al râul Billaios și chiar pe teritoriul tradițional al Paflagoniei. Situl – la Kimiata sau la Kimista – a fost locul unde s-a refugiat un anume Mitridate, un posibil descendent al asasinului lui Datames, satrapul Cappadociei. Mitridate a fugit acolo în 302 î.Cr. din motivele menționate în capitolul 2.

Dacă Mitridate a mers la Kimista (nu la Kimiata), atunci s-ar impune o corectare a pasajului din Geografia lui Strabon, lucru greu de imaginat, din moment ce Strabon era destul de bine informat cu privire la regiune și la istoria dinastiei mitridatice. Oricum, ambele locații s-ar fi potrivit nevoilor lui Mitridate, chiar dacă Kimiata pare cea mai probabilă, deoarece era o veche fortăreață de origine hitită, probabil fără suficient spațiu pentru dezvoltarea unui oraș.

Indiferent dacă Mitridate, care a ajuns să fie cunoscut sub numele de Ktistes, „Întemeietorul“, s-a stabilit în regiunea Kimiatene sau în Kimistene în 302 î.Cr., pregătindu-se să preia domnia în Pont, este clar că oricare dintre cele două locuri demonstrează că viitorul rege s-a retras în îndepărtata regiune muntoasă din partea centrală și de nord a Asiei Mici, din cauza intrigilor care au influențat generația de după moartea lui Alexandru cel Mare. Mitridate și-a construit o fortăreață în Paflagonia, lângă granița de vest a Pontului. Deși anterior avusese sediul cel mai probabil în Mysia, în sud-vest, Mitridate a observat imediat șansa formării unui regat pe întinsul teritoriu neorganizat de la est. Kimiata și Kimista sunt puțin cunoscute și nu au jucat un rol important în istoria pontică.

Cel mai important oraș din interiorul Pontului a fost Amasia (Amasya contemporană, fig. 1.2). Din moment ce a fost orașul natal al lui Strabon, care s-a născut acolo la sfârșitul anilor 60 î.Cr. și posibil a trăit în regiune la începutul secolului I d.Cr., s-au păstrat mai multe informații despre acest oraș decât despre oricare altul din Pont. Nu era un vechi oraș antic, ci probabil fusese întemeiat de Mitridate I la scurt timp după preluarea controlului asupra cetății Kimiata, care se află la distanță de mai puțin de o sută de mile spre vest. El a stabilit acolo capitala Pontului, rol pe care l-a avut până la cucerirea Sinopei în 183 î.Cr., Amasia rămânând un oraș important și ulterior, în Antichitatea târzie. Strabon i-a descris poziția în valea râului Iris, al cărui defileu are o adâncime de peste 915 m. Era un oraș și o fortăreață. Situl îi impresionează pe vizitatorii de astăzi prin poziția sa, iar majoritatea trăsăturilor remarcate de Strabon sunt încă acolo, în special fortificațiile, dar și mormintele și cenotafurile regilor din Pont, inclusiv cel al lui Mitridate I.

STATELE RELIGIOASE

Amasia a fost singurul oraș important din Pont înainte de epoca lui Mitridate VI; cea mai mare parte a regiunii era formată din sate, rezervații regale și state-temple. Aceste state aveau un statut special în peisajul pontic, fiind entități religioase care aveau sanctuare dedicate unei anumite divinități și care dețineau și teritoriul dimprejur. Ele puteau fi foarte mari din punct de vedere teritorial și funcționau ca unități politice independente. Multe dintre aceste state-temple din Asia Mică erau de origine hitită și este posibil ca acest concept să fi venit din Mesopotamia. Ele erau bogate și prospere, fiind de cele mai multe ori controlate de dinastii ereditare. Conducătorii lor aveau privilegii regale, cum este cazul unui tată și al fiului său pe nume Arhelau de la Komana sau Aba la Olbe, în vestul Ciliciei, care i-a succedat soțului ei și a domnit ca preoteasă-regină în anii 30 î.Cr., ca monarh aliat atât al romanilor, cât și al ptolemeilor. Din epoca bronzului până în cea romană, aceste state și conducătorii lor au fost un element important în structura politică a Asiei Mici.

Aflat la aproximativ șaizeci de mile est de Amasia, Kabeira (Niksarul de azi) a fost un domeniu regal încă din vremea lui Mitridate VI. Acest oraș era foarte important, fiind situat în apropierea unui sanctuar al lui Men, zeul local al Lunii, care se afla la nord-est de Ameria (lângă orașul Ardıçlı de azi). Zeul Men a jucat un rol esențial în autoritatea juridică a regilor pontici, care își depuneau jurământul în numele său. Din moment ce sanctuarul a fost dedicat oficial lui Men al lui Farnakes, este posibil ca el să fi fost fondat de cineva cu acest nume (care trăise cu mult timp înaintea regelui pontic Farnakes I), nume cunoscut în regalitatea persană cel puțin din secolul al VI-lea î.Cr. În epoca romană, când Amasia și Sinope au fost anexate, Kabeira a devenit cel mai important centru urban din zona continentală a Pontului și noua capitală. La începutul secolului I d.Cr., regina Pythodoris a numit-o Sebasteia (Sevastia) și este posibil ca în locul acesta Strabon să-și fi petrecut ultimii ani din viață și tot acolo să-și fi terminat de scris Geografia. Ruinele care s-au păstrat, vizibile și astăzi, datează din perioada medievală, dar conțin și unele elemente romane.

Komana, contemporanul Kılıçlı, era cel mai cunoscut stat-templu, situat pe malul drept al Irisului, la aproximativ 80 km în amonte de Amasia și 40 km sud-vest de granița cu Kabeira. Era un avanpost al Komanei în Cappadocia, care era de origine hitită. Ambele au fost dedicate zeiței războiului, Ma, și erau aproape identice în ritualurile lor. Cultul acestei zeițe a devenit parte a sistemului religios din Pont la începutul formării regatului, iar preoții săi, care purtau o diademă regală, erau pe locul secund în ierarhia puterii politice, după rege. De două ori pe an se organiza un festival numit Procesiunea Zeiței, care avea loc, probabil, la solstiții sau echinocții. Ca și în cazul multor altor sărbători religioase, Procesiunea Zeiței a devenit un mare eveniment de adunare, la care participau oameni din toată Asia Mică și de dincolo de ea. Era cunoscut în special pentru piața sa armeană. Agricultura din Komana era foarte productivă – viile sale fiind foarte fertile – și locuiau acolo o mulțime de oameni, inclusiv multe prostituate ale templului.

Deși cultul acesta s-a menținut pe parcursul dinastiei mitridatice, s-a păstrat doar o listă a preoților-regi din timpul lui Mitridate VI până în perioada augustană. Ei erau foarte activi din punct de vedere politic: primul pe care îl cunoaștem, Dorilaos, un strămoș al lui Strabon, a fost și un membru important al curții regale, fiind implicat în războaiele epocii. Un preot-rege de mai târziu, Arhelau, s-a căsătorit cu Berenice IV a Egiptului, sora Cleopatrei VII, și a domnit pentru scurt timp peste Egipt. Fiul său, numit tot Arhelau, a preluat funcția de preot-rege și a fost tatăl celui de-al patrulea Arhelau, regele cărturar al Cappadociei din perioada augustană. La momentul acela, sanctuarul și cultul său își pierduseră din importanță, iar cei câțiva preoți-regi despre care se scrie mai târziu au fost, în principal, numiți pe criterii politice, neavând calitățile necesare unei astfel de funcții. Locul inițial al așezării a fost identificat, dar nu mai există nici măcar rămășițe ale marelui sanctuar care găzduise cândva șase mii de sclavi ai templului.

Un alt sanctuar se afla la Zela, la aproximativ 48 km vest de Komana. Acesta a fost dedicat zeilor persani Anaitis, Omanos și Anadates, a căror sărbătoare încă se mai ținea în perioada augustană. Cultul acesta era de origine persană, deci data cel puțin din perioada aceea, dar se crede că ar fi avut, de fapt, origini asiriene. Se pare că acest stat-templu nu a avut statutul independent al celui de la Komana și era subordonat regilor pontici, fiind un avanpost al cultului persan. Totuși, ca și Komana, avea sclavi și a înflorit datorită unui teren foarte fertil. De asemenea, a avut o relație mai deschisă cu populația, din moment ce populația din Pont depunea acolo jurămintele cu privire la cele mai importante chestiuni ale vieții. Este situat lângă modernul Zile, ruinele care au supraviețuit până în prezent sunt din perioada bizantină sau chiar mai recente.

Pe parcursul a două secole, Regatul Pontic s-a răspândit foarte fragmentar, de la originile din jurul Kimiatei în bazinul hidrografic al râului Iris, în jurul Amasiei și Komanei și până la coastă. Granițele lui nu au fost niciodată stabile și s-a extins aproape constant, de la întemeierea Amasiei, în jurul anului 300 î.Cr., până la marile ambiții ale lui Mitridate VI, care a încercat să obțină controlul asupra întregului teritoriu al Asiei Mici și al coastei Mării Negre, și chiar mai mult. Pontul s-a format ca stat independent în epoca decăderii Imperiului Persan și, spre deosebire de restul Asiei Mici, regiunea nu a fost râvnită și nici măcar vizitată de Alexandru cel Mare. Abia când aspirațiile pontice – sau, mai precis, ale lui Mitridate VI – s-au intersectat cu interesele Romei, regatul a încetat să mai dobândească noi teritorii.