In ultimii ani, Bucurestiul a inceput sa isi regaseasca anumite zone creative prin actori care nu asteapta directive de sus, ci construiesc infrastructura culturala acolo unde lipseste. Putini au facut-o insa cu consecventa, cu o viziune clara si cu o capacitate reala de a crea ecosisteme functionale. Andrei Bortun este unul dintre acesti oameni. Prin Fundatia The Institute, a reusit sa transforme spatii disparate in nuclee culturale coerente, sa activeze comunitati, sa dea directie unor generatii intregi de artisti si designeri, si sa impinga administratia publica sa gandeasca altfel relatia dintre oras, cultura si tineri.

Dupa ce a contribuit decisiv la mutarea centrului de greutate al industriilor creative pe harta nationala – prin Romanian Design Week, DIPLOMA, Internetics si Gala Societatii Civile – Andrei Bortun lucreaza acum pe doua axe esentiale: regenerarea unor micro-zone urbane si formarea publicului tanar.

Microzona Grivita, unde UNArte, atelierele, cafenelele si spatiile creative au inceput sa functioneze ca o comunitate, este astazi una dintre cele mai vii dovezi ca un cartier poate deveni un ecosistem cultural real atunci cand exista incredere, vecinatate profesionista si obiective comune. Tot el a pus umarul la readucerea Pietei Amzei pe harta culturala, transformand Creative Corner intr-un spatiu accesibil si vizibil, dar mai greu de „coagulat”, tocmai pentru ca traficul si vizibilitatea mascheaza nevoia de comunitate autentica.

Pentru Bortun, Amzei nu este doar o piata redata orasului, ci un posibil laborator urban – un loc unde designul, specialistii si administratia ar putea testa solutii pentru intreg Bucurestiul.

In acelasi timp, The Institute a lansat in 2025 unul dintre cele mai articulate programe dedicate cresterii consumului cultural in randul tinerilor: Cai Verzi – Capitala Culturala a Capitalei. Programul a conectat scolile cu muzeele, teatrele, galeriile si spatiile independente din sector, intr-un context in care Romania are unul dintre cele mai scazute niveluri de participare culturala din Uniunea Europeana. Peste 2.400 de elevi si studenti au vizitat muzee, au intrat in ateliere, au descoperit expozitii si au participat la trasee culturale gindite special pentru ei. Programul a aratat limpede ca problema nu este lipsa de motivatie, ci absenta liantului – absenta unei infrastructuri care sa puna in relatie scolile cu lumea culturala aflata, paradoxal, la cateva minute distanta.

Privind traseul sau profesional, este evident ca rolul lui Andrei Bortun depaseste logica unui simplu organizator de evenimente. De mai bine de doua decenii, construieste, alaturi de echipa The Institute, structuri durabile, nu doar editiile efemere ale unor festivaluri. Fie ca vorbim despre DIPLOMA, care a oferit o scena nationala noii generatii de artisti, despre RDW, care a redefinit perceperea designului in Romania, sau despre Gala Societatii Civile, care a profesionalizat relatia dintre public si ONG-uri, toate aceste proiecte au schimbat sectoare intregi din peisajul cultural si civic al tarii.

Intr-un interviu cu Andrei Bortun pe care vi-l prezentam in continuare incercam sa descoperim perspectiva si traseul unui profesionist care a modelat, discret si constant, infrastructura creativa a Bucurestiului si, prin proiectele lui, a Romaniei.

Dupa zona Amzei, acum activati Microzona Grivita ca un nou nod cultural in adevaratul sens al cuvantului, prin conectarea locurilor deja existente si deschiderea spatiului Grivita Creative Corner. Cum ati descrie, din interior, procesul prin care un perimetru urban izolat devine, treptat, un ecosistem cultural autentic?

Procesul incepe prin construirea unor retele reale, cu oameni, organizatii si spatii care incep sa isi armonizeze agendele, chiar daca au resurse foarte diferite. Cand apar obiective comune si incredere reciproca, un perimetru fragmentat se poate transforma, treptat, intr-un ecosistem cultural autentic, in care fiecare contributie, isi gaseste locul si devine parte dintr-o structura mai mare. Am lucrat deja la o harta fizica si digitala a zonei, care pune laolalta toata aceasta comunitate, incercam sa implicam in proiect toti actorii din zona și sa deschidem calea pentru o comunicare autentica intre vecini.

In ultimii ani, Grivita a inceput sa functioneze organic, ca o comunitate. Care credeti ca sunt mecanismele care au facut posibila aceasta coagulare? Si ce ati observat la artistii si designerii tineri de acolo, dincolo de ceea ce se vede public?

Una dintre explicatii este ca, la fel cum noi am cauta sa construim, in timp, relatii consolidate, si ei se cunosc, se apreciaza si se valideaza reciproc. Exista o familiaritate naturala intre multi dintre artistii si designerii din zona. De asemenea, am observat si un atasament autentic fata de Grivita — sunt multi care o iubesc pur si simplu. Aceasta legatura emotionala creeaza apropiere si dorinta de a transforma zona in ceva mai bun. In momentul in care oamenii privesc locul nu ca pe o adresa, ci ca pe un spatiu comun pe care il pot schimba impreuna, comunitatea incepe sa se coaguleze natural. Nucleul zonei sigur ca este UNArte și toata energia pleaca de acolo, dar se raspandeste rapid in cartier, unde magazinele de arts & crafts, cafenelele de specialitate, buticurile de la colt de strada sau atelierele artistilor, toate absorb acest vibe unic și devin o parte activa in cum arata o zi pe Calea Grivitei.

Creative Corner-ul din Amzei este deja un succes in acest sens dar functioneaza diferit: este in centrul orasului, are alta dinamica si o alta relatie cu publicul. Ce ati invatat din experienta acestui spatiu si ce ati face diferit daca ati avea libertate totala de interventie acolo?

Nu cred ca este vorba despre faptul ca se afla „mult mai in centru”, ci pur si simplu ca are o alta dinamica. Este un spatiu mult mai accesibil pentru publicul larg, dar tocmai de aceea este mai greu de construit o comunitate autentica decat in zona Grivita.

Multi antreprenori aleg zona Amzei pentru caracterul sau de vad, ceea ce face ca relatiile dintre actorii zonei sa fie adesea tranzactionale, nu comunitare. Lucrurile se schimba insa in bine, exista organizatii precum ARCEN, Fundatia Amzei, iar recent si Primaria Sectorului 1 prin „De Galben” care au inceput sa construiasca o directie culturala noua pentru intreaga zona.

Daca am avea libertate totala, am crea un proiect bazat pe incredere mai mare intre actorii implicati, cu o agenda mult mai clara, obiective pe termen lung si o guvernanta diversificata si asumata,

Amzei ar putea deveni un laborator urban pentru oras prin actiuni precum regandirea parcarilor, a traficului, solutii pentru persoanele vulnerabile, gestionarea parcagiilor agresivi, semnalistica, reglementarea afisajului, mobilier stradal — o lista intreaga de interventii posibile.

Pe scurt, Amzei ar deveni un laborator de design, cercetare si testare, cu solutii scalabile pentru intregul oras, folosind cunoasterea specialistilor din societatea civila, industriile creative, mediul universitar si administratia publica.

Programul nou lansat, „Cai Verzi – Capitala Culturala a Capitalei”, intra intr-o zona in care consumul cultural la tineri e extrem de scazut. Dupa acest pilot, care este realitatea pe care o vedeti cel mai clar: lipsa de acces, lipsa de motivatie, sau lipsa unei infrastructuri coerente intre scoli si institutii?

Programul „Cai Verzi – Capitala Culturala a Capitalei” este unul foarte eficient,  nu neaparat usor de construit, dar eficient. Daca ne uitam la resursele investite si apoi la rezultate, vedem clar ca accesul si motivatia tinerilor exista. O platforma bine gandita si gestionata poate dovedi ca nu accesul era problema, ci liantul. Scolile au dorinta de a expune elevii la contexte culturale, unde pot descoperi noi curiozitati sau chiar pasiuni. La fel, muzeele si teatrele isi doresc un public tanar – viitorul lor public matur. Astfel, o platforma care intermediaza aceasta intalnire este mult mai eficienta decat incercarea de a conecta individual zeci sau sute de profesori cu zeci sau sute de institutii culturale. Cu cat scala creste, cu atat devine mai evident avantajul.

Sectorul 1 are cea mai mare densitate de institutii culturale din Bucuresti, dar tinerii ajung rar in ele. Ce nu vedem noi, din exterior, despre aceasta ruptura? Unde se pierde, de fapt, legatura dintre liceele din sector si muzeele sau galeriile din imediata lor vecinatate?

Ar fi o „ruptura” doar daca ar fi existat candva o „legatura”. Problema reala este ca societatea romaneasca, in ansamblu, nu a pus valoare pe formarea culturii vizuale a cetatenilor timp de generatii. Asadar, legatura trebuie construita de la zero, cu intentie si cu continuitate.

“Cai Verzi” a functionat ca o punte intre scoli si institutii, iar participarea a fost mare. Care a fost momentul din proiect in care ati simtit ca, intr-adevar, „usa culturala” s-a deschis pentru un grup de tineri? Exista o situatie concreta care v-a ramas in minte?

As mentiona vizitele la Scanteia+. Elevii au avut ocazia sa vada o expozitie de arhitectura de mare valoare (Igloo – 25 de ani de arhitectura) si o expozitie-eveniment (Constantin Flondor si Mirel Vieru, Jecza Gallery). In plus, au inteles cum poate fi reconvertit un spatiu complex si complicat, precum Casa Presei Libere, prin implicarea industriilor si comunitatilor creative. Acolo am simtit cu adevarat deschiderea unei „usi culturale”.

„In Romania sunt esentiale platformele care aduc oamenii impreuna. Nu avem reflexul colaborarii, de aceea unele comunitati trebuie ghidate constant.” (Andrei Bortun)

Ati construit o infrastructura rara in Romania: festivaluri, comunitati, platforme, programe educationale si proiecte de regenerare urbana. Privind in urma, care este legatura dintre toate aceste initiative? Ce v-a ghidat in a pastra coerenta lor, chiar daca sunt atat de diferite?

Am urmarit intotdeauna relevanta. Daca un proiect este relevant pentru public, este relevant si pentru noi. In ultimii 25 de ani, societatea romaneasca s-a schimbat profund, iar publicurile proiectelor noastre au inceput sa se intersecteze tot mai mult.

Daca acum 15 ani publicurile Internetics, Gala Societatii Civile si RDW erau distincte, astazi vedem tot mai multi oameni si organizatii care se regasesc in toate.

In plus, transferam resurse intre proiecte atunci cand are sens, crescand valoarea lor cumulata.

La final, cel mai important proiect este Fundatia The Institute.

Romanian Design Week, DIPLOMA, Gala Societatii Civile, Internetics – fiecare a schimbat cate o parte din peisajul cultural sau profesional al tarii. Ce ati inteles, in atatia ani, despre mecanismele prin care o comunitate chiar se activeaza si se tine vie?

In Romania sunt esentiale platformele care aduc oamenii impreuna. Nu avem reflexul colaborarii, de aceea unele comunitati trebuie ghidate constant, in timp ce altele cresc organic, daca startul este corect si asteptarile sunt realiste.

Multi vorbesc despre dvs ca despre un constructor de ecosisteme, nu doar de proiecte. Unde vedeti azi cel mai mare potential nevalorificat in industriile creative din Romania? Si ce frane structurale simtiti ca blocheaza aceasta energie?

Daca ar fi sa aleg o singura bariera, aceasta ar fi perceptia. Administratia publica si societatea ar trebui sa vada industriile creative ca pe o resursa strategica pentru obiective clare, nu ca pe un sector ce trebuie „ajutat” sau subventionat.

RDW si DIPLOMA au dat vizibilitate unei generatii tinere de artisti si designeri. Ce trasatura comuna ati observat la aceasta generatie, care va da speranta ca poate schimba ceva real in cultura urbana a Bucurestiului?

Bucurestiul are o oportunitate si o responsabilitate uriasa – sa pastreze si sa atraga talent inainte ca acesta sa plece spre Occident. Obiectivul nostru este ca orasul sa devina un context in care poti construi si evolua poate chiar mai usor decat in alte capitale europene. Dar pentru asta este nevoie, dincolo de talent si munca, de vizibilitate, recunoastere si retele.

Privind la traseul dvs profesional, de la PR si festivaluri de advertising la strategii culturale si programe educationale, simtiti ca ati functionat mereu cu un plan sau, dimpotriva, proiectele au aparut acolo unde sistemul avea o nevoie urgenta?

Nu am avut un plan pe 25–30 de ani, dar la fiecare 5 ani am reanalizat directia si am desenat viitorul mediu. Am urmarit lipsurile unor sectoare sau comunitati si am incercat sa le acoperim cu proiecte relevante, sustenabile si scalabile.

Daca va uitati la toate initiativele create in acesti ani, vedeti un viitor in care ele pot fi reunite sub o umbrela mai ampla, cu o misiune nationala explicita? Cum vedeti evolutia lor in urmatorii ani?

Suntem exact intr-un moment de evaluare a resurselor, rolului si directiei organizatiei. Umbrela de care vorbiti se va contura tot mai puternic si va fi, cel mai probabil, Fundatia The Institute.

Ne intrebam constant ce putem schimba in bine prin proiectele noastre. Nu este vorba doar despre cat de bine iese o editie RDW, ci despre ce poate schimba, in timp, in Bucuresti, folosind instrumentele designului, continutul si, desigur, comunitatile.

Cautam un raspuns in care sa credem cu adevarat.

Din afara, Bucurestiul pare un oras cu multe probleme, suntem obisnuiti sa le aratam cu degetul si mai putin obisnuiti sa gasim solutii. Pare ca unde unii vad probleme, dvs vedeti solutiile. Cum v-ati cultivat aceasta mentalitate si cum am putea invatam tot mai multi dintre noi sa facem la fel, sa actionam pentru a schimba micro-comunitatile in care existam?

Multumesc pentru compliment. Mi se pare oarecum caraghios ca oameni educati si competenti sa fie mereu dezamagiti de Romania, ca si cum ar fi ajuns aici pentru prima data.

Stim de ce unele lucruri nu functioneaza, dar stim si ce functioneaza bine. E sanatos sa cultivam ceea ce este valoros si sa incercam sa schimbam, cu energie si vointa, ce ne nemultumeste.

Daca nu putem schimba, macar sa nu amplificam negativul, pentru ca asta poate contribui la o depresie sociala atat de periculoasa.

Cum va incarcati la nivel creativ, cand cautati un loc care sa va inspire, ce locuri din Bucuresti alegeti?

Ma incarc din povestile, istoria si energia locurilor. Toate acestea pot deveni nu doar naratiuni despre trecut, ci si inspiratii pentru prezent si viitor, care la randul lor pot contribui la o stare de bine generala.

La final, o intrebare mai personala: daca ar fi sa va multumiti pentru ceva, pentru ce v-ati fi recunoscator?

Pentru oamenii pe care, fie instinctiv, fie deliberat, i-am ales si ii am alaturi. Ei sunt cel mai mare motiv de recunostinta.