Pe 22 noiembrie, Ateneul Roman va deveni locul unde muzica si bunatatea vorbesc aceeasi limba. Gala Generozitatii, eveniment organizat de Copil Comunitate Familie Moldova (CCF Moldova), reuneste o noua generatie de artisti exceptionali, care transforma muzica intr-un limbaj al generozitatii. Biletele sunt disponibile pe platforma Eventim: https://www.eventim.ro/eventseries/gala-generozittii-2025-4004440/

Intr-o lume grabita si adesea dezbinata, acest concert aduce aminte ca arta are puterea de a uni dincolo de granite. Romania si Republica Moldova se intalnesc pe aceeasi scena printr-o orchestra a generozitatii: soprana Valentina Nafornita, dirijorul Cristian Spataru si acordeonistul Pavel Efremov – artisti originari din Republica Moldova – se vor alatura violoncelistului Octavian Lup, Orchestrei New Hope si Corului de copii „Maestra” din Romania. Impreuna, ei construiesc o punte de emotie si solidaritate intre doua lumi care impartasesc aceeasi limba si aceeasi credinta in puterea artei de a vindeca.

 Pentru Valentina Nafornita, aceasta Gala este mai mult decat o aparitie artistica – este o intoarcere acasa si o promisiune de speranta pentru copiii care au nevoie de protective, iar Urban.ro a vorbit cu ea despre muzica, performante si cum e viata de mama a trei copii.

 Cum ati descrie emotia de a canta la Ateneul Roman, intr-un concert care poarta numele „Gala Generozitatii” si are ca scop strangerea de fonduri pentru copiii defavorizati? Intrebarea se refera si la perspectiva artistului, dar si a mamei.

Sa cant la Ateneul Roman este pentru mine un moment de imensa bucurie. Ca artist, scena aceasta, cu acustica ei fantastica, cu frumusetea ei, cu publicul sau – iti creeaza o emotie speciala. Cu atat mai mult cu cat Ateneul este prima mare scena pe care am cantat, pe vremea cand eram inca studenta la Conservatorul din Bucuresti. Nu uiti niciodata prima mare scena pe care ai pasit.

Apoi, aceasta tema caritabila a concertului din 22 noiembrie, sustinerea copiilor defavorizati din Republica Moldova, aduce un plus de profunzime – este vorba despre o misiune personala pe care mi-am asumat-o, ca artist.

Intre timp sunt mama, mama a trei baieti, unul de doi ani si doi gemeni de doar doua luni. Gandul ca pot contribui – prin muzica mea – la bunastarea copiilor vulnerabili,  faptul ca vocea mea  poate aduce speranta acolo unde e nevoie, ma atinge profund. Pentru mine, cel mai bun mod in care pot folosi darul acestei voci este sa pot crea o punte reala de sprijin intre marile scene, mare muzica si viata reala, a copiilor care au nevoie de ajutor. E important sa stiu ca nu cant doar pentru mine sau pentru public, ci si pentru cei care au poate au cele mai putine sanse sa ajunga intr-o sala de concert. Cant pentru ca viata copiilor care nu au un «acasa» sa fie mai blanda.

In spatele acestui eveniment este o cauza profunda – sprijinirea copiilor vulnerabili. Va leaga ceva personal de aceasta misiune, de ce v-ati implicat in eveniment?

Da – imi este foarte aproape aceasta misiune. Vin din Cuhnesti, in Republica Moldova, intr-un mediu modest, intr-o familie in care valorile si munca erau esentiale. Am cunoscut – indirect sau direct – copii care nu au avut toate oportunitatile, care nu au indraznit sa viseze. Asa ca implicarea mea este un fel de a da inapoi tuturor celor care au avut incredere in mine, iar acum sa duc mai departe ce mi-a fost daruit.

Sunt Ambasadorul CCF (Copii, Comunitate, Familie) deja de 11 ani si nu indeplinesc acest rol doar in sali elegante si in lumina reflectoarelor. Am mers adesea cu echipa CCF pe teren, acolo unde copii traiesc de pe o zi pe alta, acolo unde grijile sunt atat de mari incat visele aproape ca nu exista. Sunt, de asemenea, sustinatoarea de profil inalt a UNHCR si m-am implicat in campaniile lor de cate ori a fost nevoie.m

Cand ati simtit prima data ca vocea dvs poate fi mai mult decat o expresie artistica – o forta care schimba vieti?
Mi-am dorit de mica sa cant si cand acest vi s-a implinit, cand am devenit in 2011  castigatoare a competitiei BBC Cardiff Singer of the World si ulterior am ajuns la Opera de Stat din Viena, mi-am dat seama ca acest nivel vine cu o responsabilitate. Am realizat ca pot sustine cu vizibilitatea si vocea mea cauzele importante …si ce poate fi mai important decat viitorul unor copii. Mi se pare cea mai buna investitie de viitor, asa cum vor fi ei, asa va fi societatea noastra. Gala Generozitatii, proiectul pe care il realizez in sprijinul CCF Moldova are mai bine un deceniu, iar de cand sunt mama, cu siguranta acesta a devenit subiectul pentru care simt cel mai mult ca vreau sa lupt.

Aveti un ritual special inainte de un concert ca acesta, cu o miza atat artistica, dar si umana?
Ritualul meu este mereu acelasi si miza la fel de mare. Indiferent unde cant sau pentru cine, voi avea in primul rand grija vocii mele, a echilibrului emotional si mental care sa ma ajute sa cant la cele mai inalte standarde. Apoi voi avea grija colegilor de scena, fara o comunicare buna intre noi, lucrurile nu vor merge. Acum, cu trei copii asa de mici, a-mi face tip pentru studiul zilnic, pentru mentinerea vocii, a devenit un proces foarte complex, trebuie sa imi organizez foarte bine timpul pentru a putea aseza totul in ordine. Noptiile cu 3 copii asa de mici sunt greu estimabile, deci si odihna necesara inaintea unui astfel de concert a devenit un lux. Dar pentru mine scena este sfanta, acolo dispare orice, raman doar eu, muzica si publicul.

Ati cantat pe cele mai mari scene din lume – cum va raportati astazi la ideea de „acasa” in muzica?
Acasa a fost Moldova copilariei mele. Acasa a fost si Romania formarii mele ca muzician profesionist. Apoi, un timp, acasa era locul in care cantam – am trait o perioada la Viena si prezenta mea la Staatsoper –  activitatea de acolo, intensitatea carierei, ma faceau sa ma simt acasa.

Cand am devenit mama, acasa a devenit locul in care se afla familia mea: Cristian, sotul meu, Leonard, primul nostru copil. Iar acum echipa a crescut alaturi de Rafael si Carol, gemenii nostri de doar doua luni. Deci as putea spune ca acum acasa este mai mult decat un loc, este distanta dintre mine si ei, spatiul creat intre noi si felul in care crestem, impreuna.

Se simte o diferenta intre a canta pentru un public international si pentru publicul din Romania sau Moldova? La nivelul publicului, dar si la nivelul emotiilor dvs…

Da – diferenta exista si este frumoasa. In Romania si Moldova, spectatorul vine nu doar pentru voce, pentru interpretare, pentru cota internationala, ci si pentru povestea ta. Simti in privirea lor, in aplauze, in maniera in care respira cu tine, ca ne leaga ceva.

Pentru publicul international sunt o voce buna, o interpretare emotionanta, un artist respectat. Dar acasa, pe scenele din Moldova si Romania, sunt inspiratie pentru copiii care viseaza sa ajunga undeva, pe o scena mare. Si cred ca asta ma face sa imi doresc sa fiu parte din proiectele de acasa.

Aveti o gratie si o sensibilitate speciale. Si un simt estetic foarte placut, vedem mai ales in hainele pe care le purtati in concerte. Ati fost asa de mica, cocheta? Sau ati invatat asta in familie – sau echipa dvs …

Pentru mine arta, muzica, frumusetea, au fost mereu alaturi, m-au structurat, de la o varsta frageda. Apoi ajungi sa lucrezi in toate aceste contexte exceptionale: teatre de opera celebre, intalnesti mari regizori, scenografi, artisti ai imaginii si sunetului, deci gustul se rafineaza permanent. Fiecare intalnire cu un om pentru care frumusetea este parte din esenta vietii te mai imbogateste cu ceva.

Ce va mentine autentica, intr-o lume artistica adesea plina de presiune si competitie?
Cred ca radacina: cine am fost, de unde vin, ce am invatat acasa. Apoi, munca – constanta, serioasa – imi aminteste ca fiecare zi conteaza. Presiunea e reala, competitia e reala, dar eu nu cant pentru a dovedi cuiva ceva – cant pentru a atinge un suflet. Cand iti pastrezi scopul clar – voce plus inima – restul devine context, nu sens.
De asemenea, familia mea si oamenii apropiati ma aduc inapoi, pe pamant. Sa fiu mama, sa vad ce inseamna dimineata cand nu esti pe scena, sa rad, sa gresesc, sa fiu obosita – toate acestea ma reamintesc ca nu sunt doar o „voce”, sunt un om. Si cred ca asta e cheia autenticitatii.

Care este cea mai grea lectie pe care ati invatat-o in anii de scena? Ceva ce ati vrea sa stie in avans tinerii care incep astazi o cariera concertistica, dar sa stie si copiii dvs.

Am cantat pentru dirijori mari, in teatre mari, dar am invatat ca a detine o voce buna nu e suficient – trebuie sa fii disciplinat, sa ai rezistenta, sa ai respect pentru fiecare rol, fiecare repetitie, fiecare nota.
As vrea ca tinerii sa stie ca putem mergem rapid spre succes, dar daca uitam sa punem picoarele pe pamant, riscam sa ne pierdem. Sa stie ca fiecare zi la pian, fiecare repetitie, fiecare sacrificiu conteaza – dar si sa stie ca esecul face parte din drumul acesta, nu doar reusita. Copiii mei, daca vor alege drumul artistic, as vrea sa inteleaga asta: talentul e un dar, dar munca e o alegere si fara ea nu se poate. Si, foarte important: fericirea ta ca om nu depinde doar de aplauze.

Cat din fetita din Cuhnesti mai traieste in soprana Valentina Nafornita de azi? Copiii dvs vor creste in alt context si vor avea o viata mai relaxata – v-ati gandit cum veti face sa le transmiteti dorinta de munca si perfectiune pe care o aveti dvs? (care aveati o alta motivatie la inceput)
Fetita din Cuhnesti traieste in mine – mereu. In fiecare emotie sincera, in fiecare clipa cand cobor de pe scena si stiu de unde am plecat. Ea e vocea mea interioara, care imi reaminteste cine sunt. Contextul vietii mele s-a schimbat, dar radacina e aceeasi: familie, comunitate, munca, vis.
Pentru copiii mei, poate drumul lor va fi mai simplu decat al meu. Insa as dori sa le transmit bucuria aceasta pentru munca si perfectiune. Sa iubeasca ceea ce fac, sa puna suflet, sa fie curiosi, respectuosi, perseverenti. Dar le voi spune totodata ca perfectiunea nu e scopul – ci drumul catre ea poarta tot sensul. Si ca e ok sa greseasca, dar nu e ok sa se opreasca sau sa nu le pese. Si ca succesul e placut, dar integritatea, bunatatea si onestitatea profesionala sunt esentiale.

Ce v-ati dori sa stie oamenii care va vad doar ca „diva de pe scena”?
Mi-as dori sa stie ca, dincolo de rochia eleganta, de luminile scenei, de aplauze, este o femeie care iubeste muzica si care inca are emotii de fiecare data cand urca pe scena. Ca in esenta, intre mine, cea care debuta la Ateneul Roman, ca studenta, si cea de acum, nu exista mare diferenta. Da, sunt un muzician mai profund, dar din fericire sunt acelasi om simplu. Apoi as vrea sa stie ca „diva” nu e un titlu, e o responsabilitate, iar eu asta fac cu statutul meu, il pun in slujba binelui si a umanitatii.

Cum va pastrati sensibilitatea vie, in ciuda succesului si rigorii scenei lirice? Si unde gasiti resurse si pentru pregatirea muzicala (la nivelul dvs, e o pregatire zilnica ca pentru un campion sportiv), dar si pentru viata de familie – sa fii mama a doi copii necesita multa atentie si efort.
Sensibilitatea o pastrez ramanand conectata cu lumea reala, mergand in cele mai sarace zone ale Moldovei, sa vad viata ne-editata, fara filtre si punandu-mi intrebarea: eu ce pot face sa ajut?

In ceea ce priveste pregatirea muzicala, ea este zilnica si disciplinata. Ritmul acesta imi da libertatea sa fiu artistul de azi. Insa in paralel, familia mea – copiii mei – sunt centrul.

In muzica, echilibrul este esential, sa te armonizezi cu ceilalti. Asa fac si in viata de familie, pastrez echilibrul cu cariera si le pun in armonie. In unele zile este mai simplu, alteori tare dificil. E un echilibru precar, dar vital. Planificarile, organizarea, sunt aliatii mei si nu ma gandesc cat de greu va fi ci la ce resurse pot pune in miscare pentru a reusi.

Ce va aduce liniste, atunci cand luminile scenei se sting?

Of, acum linistea nu prea mai exista in viata mea. Va pot trimite o inregistrare audio din casa noastra sa dovedesc: noi suntem doi muzicieni, iar alaturi 3 copii foarte mici. Linistea a devenit un vis de neatins. Dar exista o liniste, mai degraba o tihna a sufletului, atunci cand traiesti in valorile si modul pe care le-ai visat.

Ce urmeaza dupa acest concert de la Ateneul Roman – profesional sau personal?
Urmeaza un alt concert caritabil la Chisinau, Gala Generozitatii din Moldova. Apoi un timp de pauza in care sa ma intorc la baietii mei, un timp, pana mai cresc, proiectul meu principal vor fi ei.

Daca v-ati gandi la dvs dintr-o perspectiva budista, pentru ce trasatura de caracter/personalitate v-ati fi recunoscatoare? Acel ceva din felul dvs de a fi care a fost drive in cariera…
Sunt recunoscatoare pentru constientizarea ca suntem parte din ceva mult mai mare decat propria viata, iar asta ma face sa vreau mereu sa daruiesc, dincolo de familia mea, de oamenii apropiati.

Apoi ar fi perseverenta – fara ea nu este nimic posibil – sa poti sa continui cand e greu, cand ti-e teama, cand nu stii catre ce te indrepti.

Constanta – sa fii loial unor principii care sa ramana valabile in orice context de viata, indiferent ca esti pe culmile succesului sau in cel mai disperat moment al vietii tale.  

Si compasiunea – pentru ca am invatat ca vocea mea exista nu doar pentru propria maretie, ci pentru a fi un dar catre lume.