Oricat de complicata sau inaccesibila pare astazi muzica clasica pentru multi dintre noi, ea a fost vedeta ideii de “entertainment” in urma cu cateva sute de ani, iar compozitorii si marii instrumentisti erau super starurile vremii. Si, la fel ca astazi, pentru ca nimic nu e nou sub soare si istoria se repeta, si compozitorii de muzica clasica au dedicat concerte sau lucrari simfonice de forma mai scurta catre un interes personal de amor, adica si in lucrarile de muzica clasica se ascund detalii de iubire.

 Iata sase dintre cele mai cunoscute lucrari de muzica clasica despre care se stie ca au fost dedicate cu un interes “de iubire”.

 Cu a sa „Für Elise”, Ludwig van Beethoven a scris nu doar o exceptionala lucrare de muzica clasica ci si o “balada” super hit si al vremurilor actuale, fiind una dintre piesele cele mai cantate in toata lumea.  Lucrarea a fost dedicata Theresei Malfatti, o tanara de care Beethoven era indragostit si careia i-ar fi cerut mana (ea l-a refuzat). Istoricii spun ca numele „Elise” ar fi o greseala de copiere a manuscrisului. Istoria consemneaza ca Beethoven a avut mai multe iubiri neimplinite, mai ales pentru femei inaccesibile social. „Für Elise” e una dintre cele mai personale si intime piese pentru pian, simpla, dar incarcata de tandrete.

 Robert Schumann i-a dedicat „Dichterliebe” (1840) Clarei Wieck care studia pianul cu tatal lui Schumann si el o vedea in casa, adesea, cand venea la lectii. Robert stia ca fata era o pianista geniala si s-a indragostit de ea, dar tatal ei s-a opus vehement casatoriei. Dupa ani de procese si scrisori pasionale, au reusit sa se casatoreasca. In anul casatoriei (1840), Schumann a compus sute de lieduri, printre care ciclul „Dichterliebe” pe versurile lui Heine. Practic, toata muzica lui din acel an este o explozie de iubire pentru Clara.

Clara Schumann nu a fost doar „muza” lui Robert, ci si o compozitoare si interpreta de geniu. In lucrarile ei se simte adesea un raspuns tandru si delicat la dragostea lui Robert. In scrisorile dintre ei, Clara scria ca muzica era „limbajul” prin care isi spuneau unul altuia ceea ce nu putea fi rostit. „Romances pentru vioara si pian” (1853)  sunt printre putinele lucrari compuse de ea dupa casatorie si par impregnate de intimitatea vietii lor.

Franz Liszt a avut relatii pasionale si controversate, celebre fiind cele cu contesa Marie d’Agoult si apoi cu printesa Carolyne zu Sayn-Wittgenstein.

„Liebesträume” (Trei vise de dragoste) scrise in 1850 sunt inspirate din poezii romantice germane despre diferite forme ale iubirii: pasiune romantica, iubire spirituala si dragoste universala. Ele reflecta firea lui Liszt – intensa, pasionala, teatrala.

Hector Berlioz a dedicat „Symphonie fantastique” (1830) actritei irlandeze Harriet Smithson, pe care o vazuse jucand pe scena in „Hamlet”si se indragostise. Era o pasiune obsesiva, neimpartasita initial. „Symphonie fantastique” povesteste, in cinci tablouri, pasiunea sa pentru Harriet, culminand cu scene halucinante. Lucrarea e considerata autobiografica. Mai tarziu, Harriet a acceptat sa se casatoreasca cu el, dar mariajul a fost dificil si nefericit.

 Gustav Mahler i-a dedicat „Adagietto” din Simfonia nr. 5 (1902) unei muze a epocii – Alma Schindler, tanara frumoasa si foarte cultivata, care era si compozitoare. Cei doi s-au casatorit curand dupa ce s-au cunoscut.  „Adagietto”-ul a fost descris de dirijorul Mengelberg ca o scrisoare de dragoste in muzica, trimisa Almei inainte de casatorie. Este una dintre cele mai emotionante piese orchestrale, plina de delicatete si dor.

Acest articol e sustinut de Orange, partener al Festivalului International George Enescu.