Metallica revine in concert la Bucuresti pe 13 mai 2026. Biletele vor fi puse in vanzare pe 30 mai.

Metallica a confirmat astazi ca turneul mondial M72, care a doborat recorduri, va continua pentru al patrulea an consecutiv, cu 16 concerte in Europa continentala si Marea Britanie, in lunile mai, iunie si iulie 2026.
Turneul va ajunge Metallica va ajunge la Bucuresti pe 13 mai 2026, aducand o productie spectaculoasa, cu o scena circulara amplasata in centrul terenului de pe Arena Nationala. Trupele care vor deschide concertul din Capitala sunt Gojira si Knocked Loose.
Biletele se pun in vanzare pentru publicul general incepand de vineri, 30 mai, ora 10:00, la Metallica.Emagic.ro si pe iaBilet.ro.

Pre-sale-ul pentru membrii fan clubului Metallica incepe pe 27 mai, la ora 11:00. Posesorii de carduri BCR Mastercard vor avea la dispozitie un presale cu acces exclusiv din aplicatia George, incepand cu 27 mai 2025, ora 12:00. Clientii Emagic pot accesa bilete in presale-ul din 29 mai, ora 10:00, in baza codului unic pe care il vor primi pe email.
Pentru acest eveniment vor fi disponibile bilete cu acces general in zona de gazon (categorie unica), bilete cu loc pe scaun in cele trei inele ale stadionului, precum si pachete speciale Enhanced Experiences, care ofera beneficii exclusive. Pentru mai multe informatii, accesati site-ul Metallica.
De la debutul turneului M72 World Tour in aprilie 2023, la Amsterdam, Metallica a adus spectacolul in fata a aproximativ patru milioane de fani si a fost apreciat de presa internationala ca fiind „o experienta care da un nou sens vietii” (Billboard), „indiscutabil epic” (Metal Hammer), „un spectacol care te lasa fara cuvinte” (Detroit News), „triumfator” (Kerrang!) si „cea mai puternica si intensa varianta Metallica din ultimii ani” (Los Angeles Times).
Asa cum ne-a obisnuit, Metallica va dona o parte dintre veniturile obtinute din fiecare bilet vandut organizatiilor caritabile locale prin intermediul fundatiei trupei, All Within My Hands.
Infiintata in 2017 pentru a sprijini comunitatile care au fost alaturi de Metallica de-a lungul anilor, fundatia a strans pana in prezent peste 20 de milioane de dolari. Dintre acestia, 11,4 milioane au fost directionati catre programe de educatie profesionala si tehnica, inclusiv initiativa inovatoare Metallica Scholars, ajunsa la a saptea editie, peste 7,4 milioane au fost alocate combaterii insecuritatii alimentare, iar peste 4,7 milioane au sustinut eforturi de interventie in caz de dezastre.
Metallica implineste anul acesta 44 de ani de activitate In San Francisco, 16 decembrie a fost declarata „Ziua Oficiala Metallica”, fiind orasul in care trupa s-a mutat la inceputul carierei si a ajutat la popularizarea miscarii thrash in acea zona.

Formatia actuala cuprinde membrii fondatori si compozitori primari: James Hetfield, Lars Ulrich, chitaristul principal Kirk Hammett si basistul Robert Trujillo. Chitaristul Dave Mustaine (care a infiintat trupa Megadeth dupa ce a fost concediat din Metallica) si basistii Ron McGovney, Cliff Burton (care a murit intr-un accident de autobuz in Suedia in 1986) si Jason Newsted sunt fosti membri ai trupei.
In 1986, trupa lanseaza albumul Master of Puppets, ce devine un hit mondial, fiind socotit ca unul dintre cele mai grele si influente albume. Mai mult, albumul este considerat de multi ca fiind cel mai bun album Heavy Metal al tuturor timpurilor.
In 1991, trupa lanseaza albumul Metallica/ Black Album, fiind considerat cel mai de succes album al trupei. Piesele precum Enter Sandman sau Nothing Else Matters sunt difuzate si astazi, fiind o introducere in lumea heavy metal-ului.
Trupa a reusit sa vanda peste 100 de milioane de discuri in toata lumea, fiind parte din „Big Four of Thrash” alaturi de Slayer, Megadeth si Anthrax.