Mihaela Anitei a terminat actorie la UNATC si .Masterul de actorie de film al Facultatii de Arte din cadrul Universitătii “Ovidius” din Constanta.

„Gasca de la Drept” este primul ei lung metraj. Filmul, o poveste pe alocuri emotioanta dar si amuzanta, vorbeste despre prietenia dintre 7 tineri aflati la sfarsitul anilor de studii si care le sunt credintele si valorile care se activeaza intr-o situatie de criza.

„Gasca de la Drept” este distribuit de RoImage si ii are in distributie pe Tudor Cucu-Dumitrescu, Vlad Brumaru, Ileana Puiu, Maruca Baiasu, Cezara Petredeanu, Theodor Soptelea, Serban Lazarovici, Ionut Ionescu, Dana Voicu si Andi Vasluianu. Alaturi de ei, publicul ii va putea recunoaste in rolurile a doi dintre profesori pe Daniela Nane si Adrian Titieni.  

Filmul e din 10 octombrie in cinematografele din toata tara.

Cum a aparut ideea filmului Gasca de la Drept? Ce te-a inspirat sa spui aceasta poveste?

„Celula-mama” a acestui film este producatorul si avocatul Mihai Hotca, fara ca el sa fi scris acum ceva ani cartile ce stau la baza acestui produs nu am fi fost aici. Mai departe, el s-a aventurat in procesul de realizare a acestui film si mi-a oferit sansa de a lucra in acest proiect, a avut incredere in mine. M-a incantat idea, subiectul si temele atinse, fiind si foarte frumos dezvoltate – o mana de studenti care fac o serie de actiuni riscante pentru a-si ajuta prietenul intr-o situatie de criza. Nu poti sa parcurgi scenariul fara sa ajungi sa te intrebi „oare eu ce si cum as face din pozitia de prietena/iubita/colega/profesoara etc.?”, „m-as supune la riscuri cu adevarat mari pentru cineva pe care il iubesc?”, „m-as zbate atat?”. Ajungi sa chestionezi iubirea, prietenia, loialitatea si sacrificiul de care crezi ca esti capabil, aspect care mi-a placut.

Titlul are o nota jucausa, dar si o tenta serioasa – ce semnificatie ascunde pentru tine?

Titlul cred ca te duce cu mintea la anii de facultate, perioada care by default te transforma pe doua paliere. Unul e cel personal – treci prin tot felul de experiente, te distrezi, iubesti, urasti, minti, tradezi, creezi prietenii, te testezi in mai multe feluri. Celalalt palier e cel profesional – inveti usor, usor cum sa iti structurezi munca, sa gestionezi stresul, iti dezvolti o etica in ceea ce faci si te responsabilizezi. Gasca noastra trece prin toate lucrurile astea.

Aveai o gasca la scoala? (generala/liceu) Pastrezi legatura cu ei?

Am avut, da. La liceu si la facultate. Mult mai nebuna cea de la UNATC, dar am ramas mai legata de cei din liceu. Chiar daca avem profesii foarte diferite, e o senzatie de familie acolo, niste oameni care te-au vazut trecand printr-o multime de schimbari, la fel si tu pe ei. Si ati mers impreuna prin ele. E foarte placut. E multa iubire si recunostinta la mijloc. Si cred ca prieteniile de pana la maturitate chiar te construiesc ca om si iti insufla valori, calitati pe care le porti dupa mai departe in viata.

Daca te-ai intoarce la anii de scoala de atunci, ce ai face diferit ca atitudine/abordare educatie ca sa-ti fie mai usor?

Daca as merge inapoi in liceu, as schimba profilul. Am fost la unul real, multa biologie, chimie, fizica si matematica. Mi-am dorit sa imi placa si sa fiu buna la ele, dar n-am fost. Mai aveam si parul verde… Fix oaia neagra eram. Mi-as dori sa fi dat la uman, la filologie. As fi putut trece prin mai multa literatura si m-ar fi ajutat mult in drumul pe care am luat-o pana la urma. In ce priveste prietenii, i-am avut pe cei mai buni. Am invatat foarte mult de la ei si m-am simtit libera sa fiu eu insami.

Ne povestesti putin despre tine, cea de acasa? Cum erai cand erai mica si ce iti doreai sa te faci “cand vei fi mare”?

De cand ma stiu mi s-a zis ca am fost un copil cuminte si ascultator, adjective pe care, incepand cu liceul, am ajuns sa le urasc. Am simtit ca sunt niste false calitati care te tin inlantuit de norme, care uniformizeaza individul. Inca mai cred asta. Ca drum profesional, nu stiu cat din capul meu si cat insuflat de parinti, de mica mi-a aparut gandul ca vreau sa ma fac doctor. Voiam sa ajut oamenii, sa fac bine. Mai tarziu ziceam ca mi-ar placea cardiolog. M-am fortat degeaba, mintea mea nu era facuta pentru asta, oricata pregatire am bagat. Tarziu, abia in clasa a 12-a am decis ca nu mai dau la Medicina, dau la Teatru sa ma fac actrita.

Cum ai lucrat cu actorii? Ai avut emotii inainte de a incepe filmarile,aveai actori si din generatia ta, dar si ”vechea garda”

Am avut foarte mari emotii si frici. Si le multumesc tuturor actorilor pentru rabdarea si disponibilitatea pe care le-au avut la lucru cu un incepator. Din pozitia de regizor cred ca trebuie sa vii cu foarte multe raspunsuri, sa vii cu temele facute pentru a putea raspunde actorilor.  Si sa stii ce sa le ceri si cum e mai bine sa le ceri, dar pe multe cred le inveti in timp. Cand am mai scartait, au fost intelegatori. Sper ca a fost o colaborare placuta si pentru ei.

Ce mesaj ti-ar placea sa duca spectatorii acasa dupa ce vad filmul?

Dupa cum spune si Tudor Cucu in secventa de final, „nu suntem singuri”. Chiar daca de multe ori poate asa simtim. Sa isi dea voie sa vada „binele” din jurul lor, sa fie recunoscatori si sa se lase iubiti.

In Romania, desi au inceput sa se faca mai multe filme, avem inca o industrei foarte mica. Femei regizor avem si mai putine, desi in noua generatie avem Leti Rosculet, Iulia Rugina. Tu esti la debut. De ce ai ales aceasta directie? Crezi ca ii e mai greu unei femei in meseria de regizor sau, fiind mai empatica, ii e mai usor?

Chiar daca e intr-o continua dezvoltare, da, industria e inca mica prin comparatie cu alte tari. Eu am ajuns la regie pe de o parte pentru ca am avut un context in care sa incerc rolul asta, iar pe de alta pentru ca a fost o alternativa la perpetua asteptare dupa un casting, dupa un rol. Decat sa astept mereu anuntul unui nou proiect si sa ma rog sa se alinieze astrele pentru a fi aleasa (pentru ca optiunile sunt intr-o foarte mare masura subiective), mai bine sa ma pun sa fac. In ritmul meu, cu greseli, dar fac tot ceva ce imi place si conex cu drumul ales initial. Legat de diferenta intre sexe, cred ca e un pic mai greu ca femeie in orice domeniu, trebuie sa dovedesti un pic mai mult ca poti si stii ce vrei. Insa pregatirea profesionala solida si experienta zic eu ca te ajuta sa navighezi din ce in ce mai bine, sa stii cum sa gestionezi diverse situatii. Empatia mi se pare mina de aur, dar sa inveti care e masura potrivita fiecarui context.

Te-am vazut ca asistent de regie la Marocco, regia Emanuel Parvu (am fost la filmarile pentru secventa cu fetita in spital ). Ce inveti dintr-un astfel de job?

Primele filmari serioase la care am participat au fost cele de la Marocco. Am o multime de amintiri frumoase de acolo. In cele cateva experiente de pana acum, fie ca asistent de productie, fie ca asistent de regie, am avut ocazia sa vad cum se intampla treaba de fapt. Foarte diferit de filmarile studentesti, unde inca se invata lucruri, sau de cele din publicitate.  Am vazut cum lucreaza Emanuel si mi-a placut mult relatia cu actorii si echipa.  Sigur m-a influentat. Am invatat ca fiecare minut conteaza, ca fiecare om din echipa are un rol foarte important in produsul final, ca seriozitatea, implicarea, respectul si bunul simt sunt esentiale. Si, bineinteles, mi-am facut o idee mai clara despre cine ce face de fapt in spatele camerei.

Ce regizori sau filme te-au influentat cel mai mult?

Chantal Akerman, Asghar Farhadi, Wong Kar-Wai si Ingmar Bergman ar fi primii care imi vin in minte. Nu stiu daca cel mai mult, dar foarte mult.

Cum iti structurezi munca — esti un regizor care planifica totul dinainte sau lasi loc pentru spontaneitate pe platou?

Cu cat mai mare pregatirea, cu atat mai mari sanse de spontaneitate din aia buna cred. Dar, in principiu, marsez pe pregatire. Imi aduce multa liniste si mai mare control asupra a ce se va intampla la filmarea efectiva, unde si fara sa vrei pot aparea situatii neprevazute.

Ce ai invatat despre tine in timpul acestui proiect?

Am invatat sa am mai multa rabdare, ca niciodata nu e suficienta pregatire, ca mai bine esti insistent si te asiguri de un lucru, decat sa iti fie frica sa nu deranjezi si ca blandetea e un element cheie. Cu altii si cu tine insuti. Asta pe langa multe altele.

Cum ai ajuns la regie – a fost o alegere constienta de la inceput sau o descoperire treptata?

Masterul mi-a oferit spatiul si contextul in care sa descopar scenaristica si regia, cu Ruxandra Ghitescu discutam pe scenarii, cu Emanuel Parvu despre cum am vrea sa filmam. Poate nu pare, dar toate experimentele facute erau pentru a ne largi pervectivele ca actori, pentru a livra profesionist. Odata ce ajungi sa vezi lucrurile in ansamblu, fie ca scrii, fie ca regizezi, descoperi ce e dincolo de patratica personajului tau si devii mai responsabil in mecanismul din care faci parte.   

Care sunt principalele obstacole cu care se confrunta un regizor la debut in Romania?

Cred ca e un oarecare scepticism pe care il intalnesti, dar normal, de altfel. Dureaza ca oamenii sa capete incredere in tine si in ce poti, iar asta se castiga odata cu niste rezultate avute, odata cu experienta. De multe altele despre care stim am fost aparata, cum ar fi asteptarea unei finantari a CNC pentru a se putea realiza filmul. Aici a fost din fonduri private, a functionat putin mai altfel.

Ce rol au avut mentorii sau colaboratorii in parcursul tau pana acum?

Avand constienta faptului ca repet, nu pot altfel. Ruxandra si Emanuel mi-au fost cu adevarat mentori, cu sute de ore de discutii, de intrebari, de dezbateri. Mi-au fost alaturi personal, academic si profesional. De anumite lucruri mi-am dat seama dupa Master, dar bine ca mi-am dat. Nu stiu ce vor spune privirile critice despre film, dar cu siguranta fara ei lucrurile ar fi stat foarte diferit. Sunt sanse foarte mari sa nu fi fost aici. Le sunt recunoscatoare forever.

Cum vezi publicul tanar de film din Romania – e mai curios, mai exigent, mai conectat la realitate?

Cred ca inca se simte o instabilitate in Romania, noi am suferit multe schimbari in ultima perioada si cu siguranta vor mai veni. Tinerii si nu numai cred ca simt nevoia de ceva reconfortant, vor sa aiba incredere in oameni, in iubire si ca lucrurile vor fi bine – intr-un fel sau altul, indiferent de incercarile la care vor fi supusi. Ca inca e speranta. Si isi pot lua asta din filme. Sigur, publicul nu vrea doar asta, dar sunt filme pentru toti si pentru diverse cautari pe care oamenii le au intr-un moment sau altul. Cel mai important cred ca e sa nu se renunte la filme si la a merge la cinema. Avem nevoie sa mai iesim din cand in cand din bula noastra, iar filmul ne ofera aceasta ocazie.