Muzeul de Arta Recenta deschide scoala de vara MARe DE MIC, program educational dedicat copiilor intre 5 si 12 ani.

MARe/Muzeul de Arta Recenta anunta lansarea scolii de Vara MARe DE MIC, un program educational dedicat copiilor intre 5 si 12 ani, care transforma muzeul intr-un spatiu viu de invatare, joaca si creatie.
Pe parcursul lunii iulie, cei mici vor putea trai experienta artei contemporane prin ateliere creative, tururi ghidate si activitati adaptate fiecarei varste, intr-un format extins fata de atelierele de weekend.
Intre 2 si 31 iulie, in fiecare luni, miercuri si joi, cei mici vor avea parte de experiente artistice adaptate curiozitatii si varstei lor, desfasurate in incinta muzeului.
Programul include ateliere de creatie, tururi ghidate in expozitia MARe si jocuri de echipa care stimuleaza empatia, cooperarea si exprimarea libera. Activitatile sunt gandite special pentru doua grupe de varsta: 5–7 ani si 8–12 ani.
Participantii pot opta pentru doua variante de program: Half Day (09:00–13:00) sau Full Day (09:00–17:00).
In cadrul atelierelor, copiii vor experimenta tehnici variate de lucru: desen contemporan, colaj, pictura in tehnici mixte, modelaj, acuarela sau exercitii de sinestezie artistica. Totul este coordonat de traineri cu experienta in educatie artistica si pedagogie, intr-un cadru prietenos, cu grupuri mici care permit atentie individualizata.
„Scoala de Vara MARe DE MIC e mai mult decat un program de vacanta – e un spatiu in care copiii se simt vazuti, ascultati si incurajati sa gandeasca liber. Avem timp sa lucram cu fiecare copil, sa le dezvoltam increderea in propriile idei si sa-i ajutam sa descopere bucuria de a crea.” Ioana Enache, director MARe/Muzeul de Arta Recenta.
Toate activitatile se desfasoara la sediul muzeului, situat pe Bulevardul Primaverii nr. 15, Bucuresti.
Costul participarii este de 200 de lei pe zi pentru programul de 4 ore si 300 de lei pe zi pentru programul complet de 8 ore. Se acorda o reducere de 15% pentru participari de minimum cinci zile sau pentru inscrierea in program a unui al 2-lea copil din aceeasi familie. Biletele se pot procura exclusiv online, cu cel putin o zi inainte de data aleasa, pana la ora 14:00. In prima etapa, rezervarile sunt disponibile pentru perioada 2–10 iulie.
Pentru informatii suplimentare, parintii pot contacta echipa MARe, detalii pe site-ul muzeului.