Skip to content

Muzeul National Cotroceni ofera tururi gratuite joi, 10 iulie. Copiii intre 8 si 15 ani pot lua parte la scoala de vara care ii invata despre curatori, restauratori si ghizi.

Muzeul National Cotroceni celebreaza 34 de ani de existenta pe 10 iulie, prilej cu care organizeaza tururi neghidate gratuite pentru vizitatori. 

Accesul va fi permis din ora in ora, incepand cu ora 10:00 si pana la ora 17:00, oferind tuturor sansa de a patrunde in spatiile cu incarcatura istorica ale palatului.

Palatul Cotroceni reprezinta singura resedinta din tara care a cunoscut folosintele cele mai indelungate, insumand aproape 350 de ani de existenta neintrerupta. 

Muzeul ocupa aripa istorica a ansamblului, un monument al arhitecturii romanesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea, care a reusit sa integreze armonios o parte din arhitectura medievala a manastirii ctitorite de Serban Cantacuzino, domn al Tarii Romanesti, spre finalul secolului al XVII-lea.

Tururile gratuite ofera vizitatorilor ocazia de a se familiariza cu saloanele si apartamentele muzeului, dar si spatii cu semnificatie in raport cu personalitatile care au locuit in palat de-a lungul secolelor.

Muzeul, infiintat in 1991, prezinta peste 20.000 de piese din domenii variate precum arta plastica, decorativa, istorie, carte veche si documente, numismatica sau arheologie.

Copiii pot explora lumea artei si a culturii in cadrul Cotroceni Summer School.

Muzeul National Cotroceni pregateste pentru cei mici o noua editie a Cotroceni Summer School, care se va desfasura in perioada 22 iulie – 14 august. Copiii cu varste intre 8 si 15 ani sunt invitati sa participe la atelierele dedicate meseriilor din cadrul muzeului, descoperind rolul curatorilor, restauratorilor, cercetatorilor si ghizilor.

Fiecare atelier propune o incursiune in culisele muzeului, oferind participantilor oportunitatea de a intelege cum se construieste o expozitie, cum se restaureaza obiectele de patrimoniu sau cum se redacteaza documente istorice. Ghidajul va fi explorat in perioada 22 – 25 iulie, urmat de atelierul de curatoriat intre 29 iulie si 1 august, iar cercetarea va fi tema centrala in perioada 5 – 8 august.

Prin aceste activitati, copiii vor invata sa comunice mai eficient, sa lucreze in echipa si sa isi dezvolte abilitatile de observatie si analiza, intr-un cadru prietenos si adaptat varstei lor. Taxa de participare este de 100 de lei pentru atelierele de ghidaj, curatoriat si cercetare, respectiv 75 de lei pentru atelierul de restaurare, iar inscrierile se fac aici.

Ansamblul Cotroceni a fost martorul unora dintre cele mai importante momente din istoria Romaniei. 

In perioada 1679 – 1681, domnitorul Serban Cantacuzino a ridicat aici o manastire si un palat domnesc, transformand dealul Cotroceni, situat pe malul drept al Dambovitei, intr-un loc de referinta. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” si grandiosul palat domnesc reflectau influentele barocului occidental, specifice epocii.

Sub domnia lui Barbu Dimitrie Stirbei, intre 1849 si 1856, resedinta a fost modernizata si redecorata, devenind loc de vara pentru domnitor. In aceeasi perioada, a fost amenajat si drumul care lega Cotrocenii de Capitala si au fost puse bazele Gradinii Botanice.

La Cotroceni s-au petrecut momente cruciale: Tudor Vladimirescu a asezat tabara in 1821, iar in 1848 a fost citita proclamatia care condamna Revolutia. In timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, palatul a devenit un centru al unitatii nationale si modernizarii Romaniei. 

Prin construirea noului palat princiar pentru Ferdinand de Hohenzollern, intre 1893 si 1895, ansamblul a capatat o noua dimensiune, reflectand aspiratiile moderne ale statului roman.

Dupa Marea Unire, palatul a fost extins si modificat de arhitectul Grigore Cerchez. Regina Maria a lasat la Cotroceni o amprenta personala, insufland spatiilor eleganta si rafinament. In perioada comunista, palatul a functionat ca Palat al Pionierilor, iar dupa cutremurul din 1977 a fost refacut si consolidat, fiind adaugata si o aripa noua care adaposteste astazi sediul Administratiei Prezidentiale.

Citește în continuare