Skip to content

Brian May (chitarist Queen): Adam Lambert este un dar de la Dumnezeu.

Într-un interviu recent acordat revistei britanice „Classic Rock”, chitaristul trupei Queen mărturisește ca Adam Lambert este „singurul om capabil să intre în pielea lui Freddie Mercury.”

 

„Adam este prima persoană pe care am întalnit-o capabilă să presteze întregul catalog al trupei Queen fără să clipească. Este un dar de la Dumnezeu. ”

Pe de altă parte, colegul său de trupă, toboșarul Roger Taylor adaugă: „Este incredibil de muzical și cu siguranță luăm în serios tot ceea ce ne spune.”

Totuși, Adam Lambert nu dorește să se compare cu Freddie Mercury. „Niciodată nu va mai fi unul ca el, iar eu nu îl înlocuiesc.”, afirmă tânarul american. „Nu asta fac. Încerc să îi mențin memoria vie și să le reamintesc oamenilor cât de impresionant a fost, fără să îl imit. Încerc să împărtășesc publicului cât de mult m-a inspirat.”

Mai jos puteți urmări ultimul eveniment marca Queen și Adam Lambert, concertul de Revelion susținut la Londra, în incinta Westminster Hall.
 

Queen și Adam pornesc în turneul european pe data de 13 ianuarie. Acesta va cuprinde 26 de concerte în 10 țări.

Citește în continuare