Vineri seara am primit un telefon ca unii dintre cunoscutii mei au ajuns la spital. Se aflau in Clubul Colectiv, la un concert, iar singura lor vina a fost ca le place muzica live si vor sa sustina trupele romanesti. 

Am deschis rapid laptopul pentru a fi inundata instantaneu de un val de informatii, stiri, oameni disperati care isi cautau cunoscutii, le dadeau tag pe facebook in cautarea lor, in timp ce din canelele de stiri curgea un val interminabil de panica. N-am apucat sa dorm decat la 4 dimineata, timp in care am incercat sa aflu cine a fost acolo si in ce stare se afla, iar vestile proaste au inceput sa apara si par ca nu se mai termina. 

Am inceput sa lucrez in presa acum ceva vreme, iar de cativa ani am ajuns si in industria de evenimente. Am trecut prin mai toate cluburile de rock si metal din Bucuresti, deschise in subsoluri, in cladiri mai vechi si mai noi, prin care se ajungea prin ganguri dubioase, cu acustica buna sau care lasa mult de dorit. Am cunoscut si ascultat majoritatea trupelor de rock si metal de la noi si i-am cunoscut pe organizatorii care au incercat mereu sa sustina aceasta scena pe care putini o inteleg si foarte multi o condamna. Multe trupe au acceptat sa cante in toate aceste locuri pentru a-si face cunoscuta muzica, dar mai mult ca sigur nu si-au pus niciodata problema ca locul in care se vor strange fanii in seara aceea n-are autorizatie, pompierii i-ar pune lacatul pe usa in secunda urmatoare daca ar putea sau alte chestiuni similare.

Nici macar organizatorii nu isi pun problema, pentru ca nu au cu ce – nu e localul lor, nu e ca si cum pot sa se bata cu patronul de club sa isi ia autorizatie. Vor fi trimisi la plimbare, pentru ca discoteca/clubul/barul/pub-ul se poate umple si fara evenimentul lor. E un cerc vicios, dar nimeni nu s-a gandit vreodata ca o asemenea tragedie se poate intampla. E prea departe de mintea umana, insa de vineri seara e atat de aproape incat a atins o industrie intreaga. 

Si aici nu ma refer doar la cea a barurilor si cluburilor ce se grabesc acum sa isi revizuiasca planurile de evacuare in caz de incendiu sau sa isi cumpere stingatoare la angro. Cati dintre noi ne-am gandit cand mergem la un concert ca poate cadea tavanul pe noi pentru ca acel club e intr-un subsol dintr-o casa de la 1800 toamna? Sau ca in club sunt mai multi oameni decat se prevede legal, dar cei de la intrare ne invita in continuare inauntru, chiar daca nu mai putem dansa pentru ca efectiv nu avem loc? Reactia mea a fost de revolta vizavi de organizatori, pentru ca nu iti trebuie multa minte sa stii ca nu poti da cu artificii intr-un spatiu inchis. Fie ele si de tort, pentru ca una singura a reusit sa umple o sala intreaga de fum intr-o alta ocazie. Intr-adevar, a fost combinatia fatala ca buretele acela era ieftin si a inceput sa arda de la o simpla scanteie, iar vina le apartine celor care s-au gandit ca mai taie din costuri fix acolo unde conteaza. Oameni care baga bani in designul cluburilor, sa arate bine, dar nu baga acolo unde trebuie, nici macar in acustica, pentru cei care tin mortis sa aiba concerte. Acum, unii aleg sa le inchida, pentru ca dupa ani de zile s-au gandit sa se intrebe daca e in regula ce fac.

Am zis ca aceasta tragedie a atins o industrie intreaga. Industria celor care fac evenimente. Pentru ca in acel club au ars oameni pe care ii stiam si am lucrat cu ei – fie ca erau dintr-o trupa sau alta, fie ca ne intalneam mereu in photo pit la evenimente si le spuneam pe unde sa faca poze si cat, fie ca ne intalneam in spatele scenei dupa concert sa bem o bere, fie ca pur si simplu imparteam iubirea pentru un anumit gen de muzica si am scris despre el si am sustinut miscarea. Trupele se unesc acum pentru concerte caritabile, in timp ce altele, ca Taine, aleg sa nu mai cante pana cand se va da o lege anti fumat in spatiile publice. Industria de evenimente pare ca se mobilizeaza pentru ca a pierdut dintre ai ei, altii se lupta pe patul de spital pentru a-si reveni, iar aceasta tragedie a lovit chiar la baza existentei sale. 

Am ales sa nu îmi fac suferință publica, sa nu îmi umplu facebook-ul de negru și sa dau cu RIP peste tot și mai ales pe profilele celor dispăruți. Prefer sa îi țin minte asa cum ne-am întâlnit ultima oară,  cu o bere în mana, râzând ,iar pe cei care acum sunt în spital aștept sa îi văd la următorul concert si sa îi rog sa îmi mai facă o poza și sa mai facem schimb de povesti de pe la alte concerte. 

Foto: Hepta.ro