Actorii Flavia Hojda si Pavel Ulici sunt un cuplu nu doar in viata, ci si in filmul „Catane”, o comedie poetica de vazut la cinema din 26 ianuarie.
Flavia are la activ numeroase roluri in teatru, aparitii in filme si seriale ( filmele „#Selfie”, „Hackerville”, „Ce trei? Mostenirea dragonului”). Pavel a jucat in „#Selfie69”, „6,9 pe scara Richter”, „Minte-ma frumos in Centrul vechi”, „Etiologia unei crime”, precum si in spectacole de teatru. Absolventi de actorie in Bucuresti, cei doi ardeleni isi pretuiesc mostenirea artistica a zonei din care provin si o onoreaza in cadrul proiectului MA RA MU.
Pentru filmul „Catane”, regizat de Ioana Mischie, au filmat in Muntii Apuseni, rolurile a doi tineri casatoriti care isi inventeaza un handicap (nu se pot exprima decat prin anumite sunete) pentru a primi ajutor social. Insa, dupa aparitia comisie de ancheta (Costel Cascaval, Iulia Lumanare, Cristian Bota), viata pe care o duc in comunitatea izolata din satul Catane e complet tulburata.

Ati mai lucrat impreuna in alte productii inainte de „Catane”? Cat de diferita a fost aceasta noua experienta, de la propunerea regizorala pana la finalul filmarilor?

FLAVIA: Am lucrat impreuna de mai multe ori, in contexte foarte diferite si cu relatii scenice complet distincte. Diferenta majora in „Catane” a fost faptul ca personajele noastre formau un cuplu, iar momentul lor de viata era surprinzator de apropiat de cel in care ne aflam  i noi, un fel de repetitie pentru viitor: doi tineri care isi construiesc o viata impreuna, urmeaza sa se casatoreasca. Aceasta proximitate a adus o intimitate speciala in lucru si o intelegere rapida a relatiei dintre personaje.

PAVEL: Am avut cateva proiecte in care am mai jucat impreuna. Un fapt amuzant e ca, inainte de Catane, am mai jucat un cuplu care se casatoreste, intr-un spot publicitar si intr-un film de lungmetraj. „Catane” a fost al treilea proiect consecutiv, iar apoi am incheiat anul cu nunta reala.

In ce masura relatia voastra personala si experienta muzicala au contribuit la dezvoltarea personajelor din filmul „Catane” – cu atat mai mult cu cat in cea mai mare parte din film voi va exprimati doar prin anumite sunete, nu folositi cuvinte?

FLAVIA: Ne este usor sa lucram impreuna, iar faptul ca avem incredere unul in celalalt si ne cunoastem foarte bine a contribuit la relatia personajelor. A fost mai degraba un proces de adaptare continua la context, folosindu-ne de imaginatie, de sensibilitatea muzicala si de capacitatea de a ramane prezenti si deschisi la ce se intampla in moment.

Ioana Mischie are un mod liber si spontan de a lucra, primeste propuneri si le integreaza cu usurinta in proces. Faptul ca a avut incredere in noi si ca intre noi exista deja aceasta legatura a facut ca totul sa curga natural.

PAVEL: In general, ca actor, faptul ca stii sa canti sau ai o experienta muzicala e un mare atu. In cazul nostru, experienta muzicala a fost foarte utila pentru ca personajele nu foloseau cuvinte, asa ca am apelat la alte forme de expresie, inclusiv la muzicalitate.

Cum v-ati pregatit pentru rolurile voastre in acest film si ce ati schimbat, improvizat, adaptat,  mai ales avand in vedere atmosfera aparte a satului izolat in care s-a filmat? Care a fost cea mai mare provocare legata de filmarile in acea locatie?

FLAVIA: Am pornit de la experientele noastre personale legate de viata la sat, amandoi am petrecut mult timp in copilarie in astfel de medii. Am avut o intalnire initiala cu Ioana Mischie si o parte din echipa, in care am discutat universul satului Catane, rolul personajelor noastre in comunitate si logica interna a acestui microcosmos.

Cea mai mare provocare a aparut chiar pe set. Scena noastra principala fusese gandita initial in jurul unor proteze complementare, cu o componenta puternic fizica, dar aceasta directie a trebuit abandonata rapid din motive tehnice. Practic, a fost nevoie de o adaptare imediata pentru a salva scena.

Intr-o pauza scurta, inspirati de documentare despre sindromul Tourette si de mediul sonor al satului de munte, ne-am gandit la faptul ca dizabilitatile non-fizice nu erau aproape deloc reprezentate in film. Ne-am folosit de simtul nostru muzical, de sunet, ritm si performativitate pentru a construi un moment comun, o forma de „strategie” prin care personajele noastre isi creeaza propria salvare in fata inspectorilor.

Ioanei i-a placut propunerea, am slefuit-o impreuna, iar dupa pauza de masa eram deja gata de filmare. A fost unul dintre acele momente in care filmul s-a rescris organic, din necesitate, dar si din joaca.

PAVEL: Inca din prima etapa a pregatirilor a fost mai greu sa gasim dizabilitati pentru personajele noastre, pentru ca ele nu existau in scurtmetrajul din care a pornit povestea filmului Catane. Cand am ajuns pe set, toate elementele de recuzita erau deja folosite de ceilalti colegi, asa ca a trebuit sa facem rapid un brainstorming. Aveam nevoie de ceva care sa ne completeze ca relatie de cuplu si asa am ajuns la ideea sindromului Tourette.

Ati copilarit in zone de munte, va e familiar Ardealul, iubiti natura. Ce anume v-a impresionat la locatiile de filmare si cat de dificil a fost sa sustineti o filmare intr-o zona izolata?

FLAVIA: Romania are locuri absolut extraordinare, dar greu accesibile, iar filmarile in astfel de zone sunt rare tocmai din acest motiv. M-a impresionat curajul echipei de a ajunge in aceste spatii izolate, dar incredibil de frumoase.

Pentru echipa de productie a fost, cu siguranta, cel mai dificil, insa, au reusit sa creeze confortul unei filmari obisnuite, acolo, in inima muntilor Apuseni.

Pentru mine, a fost o bucurie pura sa fiu acolo. Natura ma linisteste si ma incarca. Singura dificultate reala a fost oboseala, pentru ca deja faceam mai bine de 2 ore pana sa ajungem pe set de la locatia de cazare, iar in paralel cu filmarile, repetam pentru Hamlet, in Craiova intr-un laborator de creatie cu Declan Donnellan si Nick Ormerod. Au fost zile in care alternam nopti petrecute pe drum cu dimineti pe platou sau in sala de repetitii.  A fost greu, dar si profund implinitor.

PAVEL: Cel mai frumos lucru pentru mine e sa ma exprim artistic in mijlocul naturii, fie ca muzician, fie ca actor. In copilarie parintii ma duceau in vacantele de vara la tara, la bunici, de unde am cele mai frumoase amintiri. Racoarea diminetii de vara, iarba proaspat cosita, mersul cu vacile la pascut, sunt amintiri pe care le scot din sertarele mintii de fiecare data cand haosul urbanului mare ma copleseste.

Ce v-a placut cel mai mult la aceasta poveste, dar si la perioada de filmare, abordarea Ioanei Mischie, colaborarea cu colegii?

FLAVIA: M-a atras aerul absurd al povestii si faptul ca porneste dintr-o realitate recognoscibila. Ioana Mischie are un mod ludic, vizual si poetic de a spune povesti si creeaza lumi cu reguli proprii, dar profund umane.

Mi-a placut libertatea de lucru si colaborarea cu colegi pe care ii respect; a fost o bucurie sa ii am alaturi pe set pe Pavel si Corneliu Ulici, energia de lucru devine speciala atunci cand ai alaturi oameni apropiati.

„Catane” este un film care are potentialul de a aduce impreuna generatii si perspective diferite in sala de cinema, un demers relevant astazi.

PAVEL: Mi-a placut foarte mult faptul ca mare parte din filmari au avut loc in natura, intr-un loc superb. Ioana Mischie e genul de regizor care stie sa creeze cadrul perfect de lucru pentru un actor. Mereu pozitiva, ofera libertate in procesul de descoperire a personajului. Colaborarea cu colegii a fost foarte buna si m-am bucurat sa joc din nou alaturi de fratele meu, Corneliu Ulici, si de Flavia.

Ce va convinge cel mai mult la o propunere de scenariu de film sau teatru pentru a va implica intr-un proiect?

FLAVIA: Caut proiecte care pornesc dintr-o viziune clara si dintr-o nevoie reala de a spune o poveste. Ma intereseaza universuri bine construite si regizori care stiu ce cauta, dar care raman deschisi la dialog si la proces. In acest moment, imi doresc sa lucrez in proiecte care imi ofera nu doar un rol, ci un proces de creatie, colaborari in care actorul este un partener activ in constructia personajului si a universului filmului sau spectacolului.

Imi doresc roluri care sa ma provoace si sa ma scoata din zona de confort, care sa-mi permita sa explorez toate dimensiunile unui personaj: psihologic, fizic, senzorial si performativ intr-un climat de incredere, respect si libertate creativa.

Sunt curioasa de proiecte care pun in dialog diferite limbaje artistice si care isi asuma o forma personala de expresie. Ma intereseaza personajele care cer prezenta totala si care imi permit sa aduc in ele tot ce sunt: corp, voce, intuitie si imaginatie.

PAVEL: Povestea si mesajul. Daca simt ca rolul are sens si ca pot contribui real, atunci stiu ca merita.

Cum gestionati echilibrul intre carierele voastre ca actori si alte angajamente, cum ar fi muzica sau alte forme de arta?

FLAVIA: Este un proces de ajustare constanta. Sunt perioade in care focusul este pe actorie, altele in care muzica devine prioritara. Lucrand independent, inveti sa navighezi incertitudinea si sa folosesti timpul liber pentru a construi.

In ultima vreme, m-am apropiat tot mai mult de compozitie muzicala dar si de zona vizuala si de productie, ceea ce sustine atat proiectele muzicale, cat si cele performative. Este un fel de dialog continuu intre discipline.

PAVEL: Activam in mediul independent, ceea ce nu ofera mereu continuitate, dar suntem recunoscatori ca ne putem exprima artistic atat prin muzica, cat si prin actorie, iar atunci cand le imbinam intr-un singur proiect, bucuria e si mai mare.

Fiind parteneri atat pe scena, cat si in viata personala, cum va sustineti reciproc in provocarile profesionale si personale?

FLAVIA: Cred ca facem o echipa foarte buna. Avem pasiuni comune si avem o perceptie clara asupra mediilor de expresie in care ne desfasuram activitatea. Ne completam foarte bine. Ne incurajam reciproc atunci cand infruntam obstacole si vorbim liber despre problemele pe care le intalnim in calea noastra, la fel si despre reusitele noastre. Suntem mereu acolo unul pentru celalalt.

PAVEL: Din punctul acesta de vedere, ma simt norocos sa am un partener de incredere, mai ales cand vine vorba de self-tape-uri pentru proiecte internationale. Lucrul impreuna m-a ajutat sa-mi pun intrebari, uneori incomode, si sa descopar perspective noi asupra unui personaj. Evident, exista si un revers al medaliei atunci cand lucrezi cu partenerul de viata in acest domeniu, dar, cel putin pana acum, experienta a fost una constructiva si cred ca amandoi am avut de invatat din ea.

Aveti gusturi comune la filme si seriale, ce anume ati urmarit cu placere anul acesta si le recomandati prietenilor?

FLAVIA: Unul dintre filmele care au intrat direct in lista mea de all-time favorites este Sentimental Value. A fost o experienta care m-a miscat si care a ramas cu mine mult timp dupa proiectie. Mi-a reamintit de ce iubesc cinema-ul si teatrul. Joachim Trier este unul dintre regizorii cu care mi-ar placea foarte mult sa colaborez.

It Was Just an Accident m-a impresionat prin felul in care vorbeste despre responsabilitate si consecinta fara a oferi concluzii comode. Curajul si contextul in care Jafar Panahi si echipa lui au realizat filmul il transforma intr-un act de rezistenta artistica.

Dintre filmele romanesti recente, mi-au placut Dinti de lapte, Jaful secolului si Nu ma lasa sa mor. Dintre filmele clasice vazute anul acesta, Dreams (Yume) de Akira Kurosawa a intrat pe lista filmelor mele preferate din toate timpurile, iar Mon Oncle de Jacques Tati a fost una dintre marile mele bucurii cinematografice ale anului. Dintre seriale, Stranger Things, iar dintre cele romanesti, Subteran a fost o surpriza placuta.

PAVEL: In mare parte avem gusturi comune la filme si seriale. Un film pe care l-as recomanda cu siguranta este Sentimental Value, pe care l-am vazut in cadrul Les Films de Cannes à Bucarest. Un alt film care m-a impresionat puternic este It Was Just an Accident, castigatorul Palme d’Or la Cannes 2025. Sunt filme care raman cu tine si care te provoaca sa privesti lucrurile din alte perspective.

Ce lectii importante v-au adus colaborarile artistice impreuna si cum influenteaza acestea relatia voastra?

FLAVIA: Colaborarile artistice impreuna ne-au aratat ca putem lucra foarte bine ca echipa. Am invatat insa cat de important este sa pastram un echilibru intre spatiul profesional si cel personal si sa ne lasam loc si pentru proiecte separate. Cred ca lucrul impreuna functioneaza cel mai bine atunci cand exista limite clare, dialog si respect pentru ritmul fiecaruia.

PAVEL: Lucram mult impreuna, atat in actorie, cat si in muzica, iar asta vine cu multe provocari, dar si cu multa crestere. Avem si cele doua proiecte muzicale MA RA MU si Flavia Hojda si Pavel Ulici care sunt de lunga durata. Invatam sa comunicam mai bine, sa fim atenti la limite si sa ne sustinem fara sa ne anulam spatiul individual. Pentru mine, colaborarea noastra a fost in primul rand una constructiva.

Cum reusiti sa pastrati o comunicare deschisa si echilibrata, avand in vedere industria solicitanta in care activati?

 
FLAVIA: Dupa perioadele aglomerate ne luam timp pentru noi, pentru a ne reconecta, a vorbi deschis despre nevoile noastre si a ne oferi atentie reala. Cred ca atunci cand o relatie se bazeaza pe incredere si respect, comunicarea deschisa si echilibrata devine fireasca, indiferent de cat de solicitant este mediul in care activezi.

PAVEL: Avem incredere unul in altul si incercam sa vorbim deschis ori de cate ori apar dificultati.
 

Cum a fost pentru voi din punct de vedere profesional anul 2025, in ce proiecte noi v-ati implicat, unde si cand va vom revedea?

FLAVIA: Pentru mine, anul 2025 a fost mai degraba despre muzica si despre tot ceea ce se afla in spatele unui proiect muzical: proces, esecuri, redescoperiri si perseverenta. A fost un an in care am simtit nevoia sa ma reconectez, sa procesez si sa explorez mai profund zona de compozitie muzicala si expresie vizuala.

Am trecut prin sesiuni de compozitie pentru doua proiecte, MA RA MU si proiectul muzical pe care il dezvolt impreuna cu Pavel Ulici  si am sustinut un mic turneu cu un performance de muzica si poezie. Cel mai important si palpitant proiect a fost, insa, MA RA MU – Fire de Lumina, un spectacol creat de la zero, in care am fost implicata nu doar ca performer, ci si ca director artistic. Am lucrat indeaproape cu regia, scenografia, luminile, proiectiile, costumele si productia, ceea ce a fost o experienta complexa si revelatoare.
A fost o perioada de clarificare si de deschidere catre noi moduri de a crea si de a colabora.

PAVEL: Anul 2025 a fost un an bun, cu filme, cantec si poezie, cu suisuri si coborasuri. Spre final, in decembrie, l-am incheiat cu o serie de spectacole MA RA MU x Casa Vintila Bratianu, pentru care sunt foarte recunoscator, in primul rand echipei cu care am lucrat, colegilor si publicului minunat care ne-a trecut pragul in fiecare din cele sapte seri. Ne veti vedea pe marile ecrane din toata tara incepand cu 26 ianuarie, in filmul „Catane”.