Relatia lui Constantin Brancusi cu fotografia, multa vreme ignorata in favoarea sculpturii, atrage astazi tot mai multa atentie din partea istoricilor si cercetatorilor. Daca mult timp imaginea sa publica a fost conturata aproape exclusiv prin prisma sculpturii, treptat devine clar ca aparatul de fotografiat nu i-a fost strain si nici lipsit de importanta in demersul sau artistic. 

Brancusi nu doar ca si-a documentat obsesiv lucrarile, dar a si refuzat cu indarjire sa le lase in grija altor fotografi, cu o singura exceptie notabila: Edward Steichen. Intre cei doi s-a legat o prietenie de durata, plina de implicatii artistice si personale. 

Conferinta organizata pe 10 iunie la Bucuresti, la ARCUB, de Ambasada Marelui Ducat de Luxemburg, i-a reunit intr-un dialog dens si relevant pe Doina Lemny – istoric de arta, curator onorific al Centre Pompidou si cel mai important specialist in viata in opera lui Brancusi – si pe Paul Lesch – istoric al fotografiei si curator al colectiilor Edward Steichen din cadrul Ministerului Culturii din Luxemburg. 

Intalnirea dintre cei doi nu a fost una pasagera, ci a dat nastere unei prietenii profunde, intemeiata pe respectul reciproc si pe pasiunea comuna pentru arta si fotografie. Steichen, fotograf de origine luxemburgheza stabilit in Statele Unite, era deja un nume important in cercurile avangardei newyorkeze si europene. In timp, a devenit nu doar un promotor influent al lui Brancusi peste ocean, ci si un prieten discret si constant, cu impact inclusiv asupra practicii fotografie a artistului nascut la Hobita.

Conferinta intitulata „Brancusi & Steichen – The Crossed Pathway of Two Great Twentieth-Century Artists” a avut loc pentru a marca Ziua Nationala a Luxemburgului (pe 23 iunie) si aniversarea a 115 ani de relatii diplomatice intre Luxemburg si Romania.

Doina Lemny a deschis conferinta cu o evocare a inceputurilor pariziene ale lui Brancusi si a momentului in care, tanar si proaspat sosit din Romania in 1904, sculptorul s-a intersectat cu Rodin si, indirect, cu Steichen. A intrat in atelierul maestrului Rodin in ianuarie 1907 si a plecat dupa patru luni, convins ca „nimic nu creste la umbra marilor copaci”. 

Dar in acel scurt interval, l-a cunoscut pe Edward Steichen, fotograful luxemburghez-american care imortalizase in nocturna, in 1908, sculptura lui Rodin dedicata lui Balzac, sub lumina lunii, intr-o serie legendara. Se pare ca aceste fotografii au avut o influenta decisiva asupra lui Brancusi, care va realiza la randul sau, mai tarziu, o serie de fotografii ale propriilor lucrari, in acelasi spirit nocturn si meditativ.

Paul Lesch a completat acest tablou, oferind detalii despre viata polimorfa a lui Steichen, un personaj aparte al secolului XX: pictor, fotograf, horticultor, director de muzeu, ofiter de armata si curator al celebrei expozitii „The Family of Man”, deschisa si astazi la Luxemburg. 

Dar poate cel mai important pentru aceasta discutie a fost faptul ca Steichen a fost o punte vie intre Europa si America, si prietenul constant al lui Brancusi. In 1911, Steichen a cumparat lucrarea „Maiastra”, asezand-o in gradina vilei sale din Voulangis – numita, deloc intamplator, L’Oiseau Bleu, unde Brancusi a fost de multe ori oaspete.

Prima “Coloana a infinitului” a fost realizata in gradina lui Steichen.

Doina Lemny a relatat cum, in 1926, inspirat de gradina lui Steichen si sprijinit logistic de acesta, Brancusi sculpteaza acolo, dintr-un trunchi de plop gasit pe terenul prietenului sau, prima Coloana fara Sfarsit, inalta de peste sapte metri. 

Coloana, realizata in lemn masiv si documentata in fotografii emotionante, cu Brancusi si cainele lui Steichen, Stoor, devine nu doar o lucrare cheie in vocabularul sculptorului, ci si expresia unei sinteze intre natura, materie si idee. 

Cand Steichen se muta, Brancusi alege sa taie coloana in doua si sa o aduca in atelierul sau din Paris, in perioada urmatoare optand sa exploreze de mai multe ori tema coloanei, culminand cu celebrul ansamblu de la Targu Jiu, realizat in 1938.

Tot in 1926, Brancusi isi serbeaza cei 50 de ani de viata traversand Atlanticul cu vaporul, alaturi de cainele lui Steichen, pentru a pregati prima sa mare expozitie americana, la Brummer Gallery din New York. 

In colaborare cu Marcel Duchamp, care a curatoriat evenimentul, si cu sprijinul direct al lui Steichen, care a imprumutat pentru aceasta expozitie lucrarea „Pasare in spatiu” – astfel sculptorul roman intra in forta pe scena americana. Cu un soclu din lemn, format din doua jumatati de romboid, definitivat in gradina familiei Meyer din Mount Kisco, lucrarea va deveni subiectul unuia dintre cele mai celebre procese legate de statutul artei moderne.

Oferind o veridicitate aparte prezentarii, dna Lemny a citat pasaje nepublicate din corespondenta pastrata in fondul Brancusi al Bibliotecii Kandinsky din Paris, care documenteaza deciziile tactice ale sculptorului in legatura cu expunerea sa in America. Alegerea galeriei Brummer pentru expozitia din 1926 si colaborarea cu Duchamp si Steichen au fost strategii deliberate, sustinute de un instinct fin si de relatii bine cultivate.

In incheiere, Paul Lesch a povestit momentul-cheie al procesului „Brancusi versus Statele Unite” care a redefinit statutul artei si a contribuit la transformarea operei lui Brancusi intr-un simbol al artei moderne.

Totul a pornit de la sosirea in vama americana a lucrarii „Pasarea in spatiu” care a fost etichetata de autoritati ca un obiect manufacturat, nu ca o opera de arta. I s-a impus o taxa vamala de 40% — 230 de dolari, o suma mare la vremea respectiva —, pe care Steichen a platit-o din fondurile proprii, dar incurajat de Gertrude Vanderbilt Whitney, a dus cazul in instanta, unde a fost sprijinit de o serie de experti care au pledat pentru recunoasterea statutului artistic al operei brancusiene. Desi povestea este binecunoscuta in istoria artei moderne, se vorbeste mai putin despre faptul ca Steichen a initiat demersul legal pentru procesul „Brancusi vs. Statele Unite” — s-au scris carti pe aceasta tema, exista inclusiv serii de benzi desenate care ilustreaza acest episod. 

Printre martori se numara Steichen insusi, care descrie pasarea drept o creatie armonioasa, evocand zborul, precum si critici de arta americani de prim rang. Verdictul din 1928 le da dreptate: lucrarea este recunoscuta drept arta, un precedent major pentru abstractizarea sculpturii in dreptul american si nu numai. 

Merita mentionat ca Steichen era unul dintre cei mai respectati fotografi ai epocii, a surprins in imagini unele dintre cele mai influente figuri ale secolului XX, de la Greta Garbo, Charlie Chaplin si Gloria Swanson pana la Winston Churchill, George Gershwin si Eleanor Roosevelt. A fost director de fotografie la revistele Vogue si Vanity Fair in perioada interbelica, unde a redefinit fotografia de moda si de portret prin eleganta compozitiei si rafinamentul tehnic.

Steichen l-a ajutat pe Brancusi sa fotografieze, sa se integreze in spatiul cultural american, sa-si faca auzita vocea intr-o lume care nu era pregatita pentru abstract si conceptual.

Ultima parte a conferintei a fost dedicata exact acestui dialog vizual: fotografiile facute de Steichen in atelierul lui Brancusi – unele dintre putinele pe care sculptorul le-a acceptat de la altcineva – si  modul in care ambii au reusit sa atinga, prin unghiuri diferite, aceeasi nevoie de cautare a esentei. De altfel, Brancusi era critic si reticent fata de fotografii care doreau sa il surprinda in imagini; portretele realizate de Steichen au devenit, de-a lungul vremii, cele pe care il reprezinta cel mai des pe Brancusi in presa, cataloage de expozitii si carti.

In finalul interventiei sale, Doina Lemny a descris cum Brancusi, chiar si in izolarea atelierului sau, nu a fost niciodata cu adevarat singur. Prieteniile sale, rare dar profunde, nu erau doar simple conexiune umane, ci functionau ca o sursa de inspiratie vitala, o respiratie creativa fara de care nu putea exista ca artist. In completare, Lesch l-a portretizat pe Steichen, cu aparatul si privirea lui empatica, ca un martor loial al acestei respiratii.

Conferinta a alternat cu eleganta intre vocile lui Paul Lesch si Doina Lemny. Mai mult decat o evocare biografica, a fost o pledoarie pentru modul in care prieteniile autentice si complicitatile creative pot influenta decisiv parcursul istoriei artei. Aproape un secol dupa ce Brancusi si Steichen — romanul si luxemburghezul — isi uneau fortele in numele modernitatii, doi istorici de arta, venind din aceleasi colturi ale Europei, au aratat, prin discurs si complementaritate, cat de fertile pot fi astfel de afinitati culturale.

Prezenta Urban.ro la conferinta a avut loc la invitatia Excelentei Sale, doamna Elisabeth Cardoso, Ambasadoarea Marelui Ducat de Luxemburg in Romania.