Skip to content

Primul trailer MACBETH

Asteptam cu nerabdare un trailer pentru MACBETH, pentru a vedea cam care este atmosfera. Asteptarea n-a fost in zadar pentru ca filmul se anunta cu adevarat memorabil. Iata primul trailer:

 

Shakespeare e mereu pe val, fiind in continuare cel mai ecranizat autor al tuturor timpurilor. Opera lui a fost si este o enorma  provocare creativa atat pentru actori cat si pentru regizori.
Piesa Macbeth a fost ecranizata de multe ori, cele mai reprezentative filme fiind Macbeth (1971) in regia lui Roman Polanski sau cel din 1948 regizat de Orson Welles.
De ce ne-ar interesa o noua versiune? In primul rand pentru protagonisti- Lady Mabeth e actrita Marion Cotillard, laureata cu un Oscar pentru rolul Edith Piaf din “La vie en rose”, iar Macbeth, actorul pe val, Michael Fassbender, multipremiat pentru prestatia sa din Shame.

In al doilea rand pentru faptul ca filmul a fost selectionat in competitia oficiala a Festivalului de Film de la Cannes de anul acesta si in treilea rand pentru regizor: Justin Kurzel, cel care a realizat unul dintre cele mai bune filme australiene aparute in ultimii ani, Snowtown.

Subiectul ramane, in mare partea, acelasi: Actiunea are loc in secolul al 11-lea si se concentreaza pe lordul scotian, Macbeth, care, ajutat de sotia sa si de trei vrajitoare, este hotarat sa faca tot ce se poate pentru a ajunge rege.

Iata si trailerul care face subiectul acestui articol:

Alaturi de Marion Cotillard si Michael Fassbender mai apar actorii Paddy Considine, David Thewlis, Sean Harris, Jack Reynor si Elizabeth Debicki.

Cum vi se pare trailerul? V-a trezit interesul pentru film?

Citește în continuare