Skip to content

(video) Sabrina Carpenter anunta albumul „Man’s Best Friend” pentru finalul lunii august. Zilele trecute a lansat videoclipul “Manchild”, cu peste 30 de schimbari de tinute.

Sabrina Carpenter, cea mai ascultata artista pop a momentului, intra intr-o noua etapa artistica cu acelasi amestec de ironie si senzualitate care i-au definit si hituri precum Espresso sau Please, Please, Please. Pe 29 august va lansa al saptelea album intitulat „Man’s Best Friend”.

Desi lasa impresia unei soliste aflate la inceputul carierei, melodiile ei devenind cunoscute in ultimii doi ani, Carpenter a lansat multe discuri pana sa se bucure de succesul urias al albumului “Short n’ Sweet”, ce a aparut anul trecut in luna august. Momentan, se afla intr-un turneu mondial cu biletele vandute pana la epuizare. 

Carpenter a anuntat noul disc intr-o transmisiune live pe Instagram in care rasfoia discuri cu Donna Summer, ABBA si Dolly Parton, inainte de a scoate la iveala coperta noului sau album.

Coperta o infatiseaza pe Sabrina prinsa de par de un barbat taiat din cadru, in timp ce o alta imagine prezinta un catel u un medalion in forma de inima pe care scrie „man’s best friend”. Pozitia si titlul albumului sunt un joc in jurul conceptului “cel mai bun prieten al omului — un catel” si a faptului ca barbatii din viata ei i-au cerut sa fie supusa. 

Cu doar cateva zile inainte de anuntul albumului, Carpenter a lansat piesa „Manchild”, primul single extras din „Man’s Best Friend”, scris impreuna cu colaboratorii sai, Jack Antonoff si Amy Allen. Piesa a urcat imediat pe locul 1 in topurile Spotify atat in SUA, cat si la nivel global. 

Clipul piesei, regizat de Vania Heymann si Gal Muggia, are un aer cinematografic si ironic, in ton cu mesajul piesei. Carpenter schimba peste 30 de tinute intr-un montaj care pare sa ilustreze trailerele a 30 de filme diferite.

Artista a povestit pe Instagram ca piesa a fost scrisa „intr-o marti oarecare”, dupa ce terminase lucrul la albumul precedent. „A devenit cea mai buna marti din viata mea”, a adaugat ea. „Piesa asta e ca o privire iubitoare rostogolita si se simte ca un drum nesfarsit de vara, cu geamul deschis si muzica la maxim. De aceea am vrut sa v-o ofer acum.”

Albumul anterior, „Short n’ Sweet”, lansat in august 2024, a fost un punct de cotitura in cariera ei. 

Toate cele trei single-uri extrase – „Espresso”, „Please Please Please” si „Taste” – au ajuns in Billions Club pe Spotify, cu „Espresso” depasind 2,2 miliarde de ascultari. Discul s-a vandut in peste 10 milioane de copii la nivel mondial si i-a adus sase nominalizari la premiile Grammy, dintre care a castigat doua premii: „Best Pop Vocal Album” si „Best Pop Solo Performance”, pentru „Espresso”.

Ulterior, Carpenter a lansat si o editie deluxe a albumului, care includea un duet special cu Dolly Parton, pe piesa „Please Please Please”. De altfel, cele trei discuri pe care le rasfoia in transmisiune live pe Instagram — Donna Summer, ABBA si Dolly Parton — par sa indice directia muzicala a noului disc, mai ales daca single-ul „Manchild” ar putea fi considerat un exemplu in acest sens.

In toamna, artista va relua turneul „Short n’ Sweet”, cu o a doua etapa nord-americana in care biletele sunt vandute pana la epuizare. Turneul incepe pe 23 octombrie la Pittsburgh si include showuri in orase mari precum New York, Nashville, Toronto si Los Angeles. Ea va sustine cinci concerte consecutive la Madison Square Garden din New York si alte sase seri la Crypto.com Arena din Los Angeles, unde turneul se va incheia pe 23 noiembrie.

In Europa, o puteti asculta in Londra pe 5 si 6 iulie in cadrul festivalului BST Hyde Park unde este cap de afis.

Citește în continuare