Summer Well 2013 – Festival ca o vacanta (recenzie si poze)
Dupa ce anul trecut furtuna de la Summer Well ne-a stricat ploile, anuland recitalurile unor trupe mult asteptate, de aceasta data vremea frumoasa si buna dispozitie au fost de partea noastra.
Unul dintre cele mai importante evenimente muzicale ale anului, Summer Well 2013 nu a dezamagit. Asteptarile au fost mari, marturie stand cei peste 22.000 de oameni ce au trecut porta Domeniului Stirbey pentru a face check-in pe pajistea dedicata. Oameni frumosi, tineri cu pofta de viata si muzica, parinti cool si ai lor copii la fel de cool, lifestyle cu aer occidental si un line-up pe masura.
Pe langa partea concerte-muzica, Summer Well a plusat si la activitati conexe – food court cu varietate, spatiu de jocuri video, baloane gigant din sapun, balon cu aer cald la care stateai ceva la coada pentru a te inalta cativa metri deasupra pamantului si o zona de fashion cu item-uri cool – de la tricouri, ciorapi funky, biciclete super tunate si faimosul brand Ben Sherman.
Pop up cinema-ul a rulat non stop, in premiera in Romania, David Bowie – 5 Years: The Making of an Icon – un documentar complex asupra vietii si carierei legendarului artist. In anticamera cinamatografului improvizat am avut expozitie Henri Rousseau, ocazie cu care am aflat povestea unora dintre cele mai cunoscute lucrari ale artistului ce e considerat parintele artei naive.
Tot la capitolul arta am putea introduce si performance-ul trupei japoneze ENRA, ce au avut o scena dedicata – vis a vis de scena principala – pentru fabulosul show gandit de Nobuyuki Hanabusa. ENRA a avut doua momente diferite, cate unul in fiecare seara de festival, chiar inainte de concertele headliner-ilor. Lumea s-a adunat, a privit, si-a pus mainile la gura de uimire si apoi a scos telefoanele sa filmeze. Doua spectacole de lumini, beat-uri, dans, acrobatie, arte martiale, grafica – un fusion wow asa cum doar japonezii sunt in stare sa faca.
La capitolul muzica mix&match-ul a fost optim – trupe mai putin consacrate si trupe mult asteptate. In prima seara, Glasvegas a urcat pe scena dupa ce Michael Kiwanuka a facut warm-up\’ul publicului cu al sau Home Again. Pe la 2 noaptea, Glasvegas a urmat sfatul fanilor de pe Facebook si a mers in Centrul Vechi, poposind in Club Control unde a luat pulsul hipsteriei made in ro.
Seara 1 s-a incheiat cu The XX, care au lasat audienta muta de uimire si incantare. Show de lumini perfect sincronizate cu muzica, sonorizare si live bune, umplere a scenei si pozitionare perfecta a artistilor chiar sub lumina potrivita, la momentul potrivit… Copacii de pe pajistea domeniului Stirbey s-au colorat de la lumina reflectoarelor, desenand umbre si forme, iar publicul a fredonat piesele de pe albumul Coexist dar si piese vechi. Momentul preferat: bataile de gong ale lui Jamie fix pe my heart is beating dong dong! in a different way pe piesa Missing.
A doua seara a continuat la fel de fain cu publicul adunat in atmosfera de picnic, asteptandu-i pe The Vaccines. Sincer, nu am mers atat pentru ei ci pentru Suede si am fost un pic surprinsa si panicata sa vad cum 50% din public a plecat dupa concertul acestora. Insa pajistea s-a umplut repede apoi, asteptandu-i pe Suede care a avut vizualuri dedicate pentru fiecare dintre piesele statement – destule la numar. Suede a cantat piese de pe albumul lansat in acest an – Bloodsports dar si melodii mai vechi, precum Everything will flow, She’s in Fashion si generand entuziasm maxim la Beautiful Ones si Saturdat Night.
Ohhhh ohhh whatever makes her happy, on a saturday night – sincer, eu as fi fost super happy daca 3-5 oameni din public nu ar fi aruncat pe scena cu stick-urile colorate portocaliu, motiv pentru care, dupa bis, solistul a plecat destul de suparat.
Dupa cum se observa din recenzie, am simtit si mi-a placut Summer Well 2013 tocmai datorita acestui mix optim de lifestyle & music, oameni faini, public quality si activitati dedicate. Asteptam cu interes editia de anul viitor si, ca sa punem un pic de presiune, cu un line-up mai bun.
Iar da, sloganul Festival ca o vacanta este foarte cool!
foto via Summer Well Official Facebook page