Festivalul International de Teatru de la Sibiu 2025 : Spectacolul Asculta-ma cu actrita americana Kathleen Turner va putea fi urmarit online. 38 de spectacole de teatru, muzica, dans si circ pot fi urmarite online.

Festivalul International de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari si importante festivaluri de teatru, continua sa ofere o bogata selectie de spectacole pentru publicul din toate colturile lumii.
Nu mai putin de 38 de spectacole vor fi disponibile online pentru iubitorii artelor din Romania sau din strainatate, in baza unui bilet cu pret unic de 30 de lei sau in baza unui abonament de 400 lei, care include accesul la toate spectacolele online.
Evenimentele vor fi disponibile pentru cel mult 24 de ore din momentul in care ele sunt programate si achizitionate.
Programul include 14 spectacole de teatru, 12 concerte, opt spectacole de dans si doua de circ contemporan.
Programul complet al spectacolelor online poate fi parcurs aici.
Concertul Rapsodiile cu Alexandru Tomescu si Dragos Ilie deschide editia din acest an a FITS
Turneul International Stradivarius 2025 – Rapsodiile ajunge la Sibiu pe 20 iunie, la Catedrala Luterana Evenghelica ,,Sf. Maria”, in deschiderea editiei din acest an a FITS. Concertul va putea fi urmarit online, timp de 24 de ore, incepand de vineri, 20 iunie, ora 16:00.
Alte concerte pe care publicul din lumea intreaga le va putea urmari sunt: Cantendi a Deus cu Elena Ledda & Band, Sunetul muzicutei, un concert impresionant al Judy’s Harmonica Ensemble, emotionante concerte de fado, interpretate de Liliana Luz si Nuno Sérgio, dar si un concert de gospel interpretat de Howard Gospel Choir of Howard University.
Unul dintre highlight-urile FITS din acest an, productia Asculta-ma, creata de Kathleen Turner & DK Studio, va putea fi urmarita onlline pe 27 iunie, incepand cu ora 18:00.
Cunoscuta actrita americana Kathleen Turner, nominalizata la Oscar si castigatoare a doua Globuri de Aur, va sustine doua reprezentatii ale spectacolului de circ contemporan Asculta-ma pe 26 si 27 iunie, la Centrul de Echitatie CSM Sibiu.
Un alt spectacol de circ contemporan care poate fi urmarit online este Perfectiunea circului, al trupei Gravity & Other Myths. Australienii revin in acest an la FITS, dupa ce au impresionat publicul sibian in 2017 si 2018.
Cateva dintre cele mai noi productii TNRS, dar si mari companii din strainatate vor putea fi vazute online
Printre productiile TNRS din aceasta stagiune care vor putea fi vazute online in cadrul acestei editii de FITS se numara Nunta insangerata, regia Hunor Horvath, Unchiul Vanea, regia Neil LaBute, Lungul drum al zilei catre noapte, regia Timofey Kulyabin, Iona, regia Silviu Purcarete, sau Iarna, regia Hunor Horvath. Nu vor lipsi nici alte productii foarte apreciate din repertoriul TNRS, precum Procesul, in regia lui Botond Nagy, Povestea printesei deocheate sau Jocuri, vorbe, greieri… ambele in regia lui Silviu Purcarete.
In ceea ce priveste spectacolele de teatru ale companiilor straine, publicul din intreaga lume va putea vedea O istorie a omenirii, realizat de Compagnie Lieux-Dits sau Intre ziduri, de Alexis Michalik, reputatul regizor care va fi distins cu o stea pe Aleea Celebritatilor in acest an.
Productiile Vertigo Dance Company si Kibbutz Contemporary Dance Company se numara printre spectacolele de dans care vor putea fi vazute online
Printre cele mai asteptate spectacole de dans care vor fi transmise online se numara: Painea din cer, o explorare a spatiului prezent in respiratie, intre interior si exterior, semnata de Noa Wertheim, si Best of Kibbutz – creat pentru a sarbatori cea de-a 50-a aniversare a Kibbutz Contemporary Dance Company. In plus, publicul din lumea intreaga va putea urmari online si spectacolul 11 Luptatori creat de Jackie Chan’s Long Yun Kung Fu Troupe.