Ieri, la Muzeul Corneliu Miklosi din Timisoara a fost vernisata expozitia “Dan Perjovschi. Romania – O retrospectiva 1985-2025”. Programul a inclus doua tururi ghidate realizate de catre artist si de catre Monica Danila, una dintre cele cinci curatoare ale expozitiei.

Mai jos va prezentam extrase din interviul acordat de Dan Perjovschi podcastului Buzunar de Arta in care vorbeste despre relatia aparte pe care o are cu orasul de pe Bega dar si proiectele pe care le-a realizat in spatiul public timisorean de-a lungul anilor, inclusiv in 2023, cand orasul a detinut titlul de Capitala Europeana a Culturii.

Expozitia, deschisa pana la 28 octombrie 2025, reuneste patru decenii de creatie, ingloband desen, performance, actiuni civice, proteste, publicatii si instalatii efemere, intr-o constructie curatoriala care functioneaza asemenea unei fresce a Romaniei postcomuniste.

Retrospectiva din Timisoara este construita de un colectiv curatorial format din Magda Radu, Mihaela Tilinca, Dana Sarmes, Monica Danila si Simona Constantin, fiecare abordand o dimensiune esentiala a practicii lui Perjovschi. 

Accesul este liber, ceea ce transforma expozitia intr-o invitatie deschisa catre intreaga comunitate, un gest coerent cu filosofia artistului de a nu opera ierarhii intre marile muzee si spatiile independente.

Dan Perjovschi si-a inceput parcursul ca ilustrator si jurnalist, colaborand dupa Revolutie cu Revista 22, publicatie a Grupului pentru Dialog Social, care a functionat ca un pol de presa libera in Romania anilor ’90. Din aceasta experienta s-a nascut un tip de expresie artistica pe care el insusi o numeste „jurnalism vizual”: desene rapide, incisive, care condenseaza teme complexe in imagini capabile sa comunice instantaneu.

Un exemplu de proiect durabil si cu impact comunitar este „Ziarul Orizontal”, un perete de 30 de metri din Sibiu, dezvoltat in spatiul public din 2010 si reinnoit constant cu noi desene. Aceasta lucrare functioneaza ca un ziar in aer liber, accesibil oricui, si dovedeste coerenta cu ideea de a elimina barierele dintre arta, presa si spatiul civic.

Artistul, nascut la Sibiu in 1961 si format la Liceul de Arta din orasul natal, are o relatie aparte cu Timisoara, orasul fiind perceput de Perjovschi drept un simbol al libertatii si democratiei, doua teme recurente in creatia sa. 

In cadrul podcastului Buzunar de Arta, artistul a vorbit despre modul in care evenimentele si energia culturala a Timisoarei i-au marcat atat mentalitatea, cat si practica artistica.

Legatura dvs. cu Timisoara merge pana in anii 1990, cand ati realizat multe performance-uri la festivalurile de profil (Stare fara titlu -1991, Zona 1993-1999). Intr-un material pe care l-ati publicat in revista Idea: Arta ai societate le numiti cele mai importante „statementuri politice” din cariera. Ce anume le face importante, in ce context s-au desfasurat?

Imediat dupa schimbarea de regim care a fost brutala, haotica, in fine, sange, o parte din artisti am lucrat cu corpul pentru ca era foarte radical si foarte ieftin. Eram saraci lipiti si asta era cel mai bun material: corpul. Dar si pentru ca aveam o putere fantastica. Atunci, sa faci ceva pe strada, in spatiul public era ceva. Acum, daca faci ceva pe strada, intreaba lumea la ce faci reclama. Pentru ca lumea s-a obisnuit cu spectacolul in clipa de fata. Inca simteam puterea asta. Si a mai fost ceva. Cumva, noi, cei din afara Timisoara, am simtit ca datoram ceva Timisoarei, pentru ca Timisoara a stat o saptamana singura, restul tarii se uita in alta parte, se prefacea ca nu se intampla nimic, stii? Si atunci era ca un fel de obligatie morala.

In cazul nostru, meu si al sotiei mele, povestea cu Timisoara incepe mai devreme, pentru ca noi avem un prieten foarte bun, Sorin Vreme, care e din Timisoara si cu care am convietuit extraordinar la Oradea, in Atelierul 35. De acolo si prin el am tot discutat de chestii care nu se stiau. Era foarte interesant si atunci am avut o relatie, sa spunem, sentimentala.

Ulterior ati desenat toata fatada de sticla a ceea ce e astazi Kunsthalle Bega

(pentru prima Bienala Art Encounters), ati desenat 100 de stalpi de iluminat din toate cartierele Timisoarei (pentru Bienala de Arhitectura Beta), iar prima expozitie solo din Timisoara, denumita „Activitati” a fost la artist-run space-ul Indecis. Ce va atrage la Timisoara si cum vedeti acum, dupa 2023 energia orasului?

In acest moment, probabil ca e cel mai dezvoltat oras pe infrastructura culturala care ma intereseaza pe mine. Spatiile si viziunea sunt ceea ce ma intereseaza. Acolo e Memorialul Revolutiei, acolo au fost niste lucruri. Pana si libraria la Doua Bufnite, felul ala de librarie, intelegi? Sunt niste modele foarte misto.

Intotdeauna imi plac inceputurile. Pe urma, cand institutia care sprijina sau proiectul aproape se banalizeaza in timp, atunci nu mai imi place, atunci caut altceva. Dar cumva s-a si potrivit. De exemplu, Bienala Beta, probabil ca a fost mult mai politica decat orice bienala de arta din Romania si mult mai sociala. Era super angajata in cartiere si ca sa faca lucrurile si mai misto, eu in acelasi moment desenasem pe cele mai vizibile coloane din lume la Muzeul Fridericianum la Documenta si in acelasi timp m-au invitat sa desenez pe stalpi in Timisoara, pe care nu i-a vazut nimeni. 

Ati zis ca va plac inceputurile. Cumva, in anii ’90 acolo era un nou inceput pentru arta vizuala romaneasca. Orasul a dormit o perioada si acum a renascut. E un alt inceput sau o renastere? 

A renascut pentru ca era un interes privat puternic si au venit niste miliardari educati. Si de asta au aparut de la Kunsthalle Bega la Art Encounters, deci proiecte solide. Bucurestiul nu are asa ceva, realmente n-are. Deci acolo au impins povestea si atunci restul scenei s-a mobilizat. Apropo de asta, este investitia din Politehnica, o galerie, un spatiu de arta in universitate. In Romania, universitatile fac biserici in campusuri, in Timisoara e un ferment. Dupa amortire, Timisoara a fost repornita de acest vector privat si de faptul ca, in sfarsit, s-a trezit ca e pe granita si are autostrazi pana-n Viena. Au inceput sa mearga lucrurile. Si Capitala Culturala a fost topul.

Ati avut la Timisoara proiectul Insert, prin care ati realizat o serie de desene in spatiul public, dintre care unele pe un tramvai care a circulat tot anul prin oras si a devenit un reper pentru anul Capitalei. Ati folosit si un avizier stradal ca spatiu de expozitie, dar si presa si revistele tiparite, pentru a instala desenele. A fost un demers de a scoate arta din spatiile conventionale si au fost, probabil, cele mai vizionate lucrari din cadrul Capitalei, mai ales ca tramvaiul circula zilnic prin oras si era vazut de atat de multi oameni. Cum ati simtit reactia publicului din Timisoara fata de conceptul acesta neconventional? Stiu ca oamenii care doreau sa intre in tramvai stateau la coada…

Da, dar stii ca intr-un fel e absurd. Desenele sunt pe tramvai, nu inauntrul lui. Deci lumea dinauntru nu le vedea atunci, iar discursul meu a tinut de ce am vorbit pana acum: Revolutie. Deci nu era turul turistic al Timisoarei, ci amintiri despre Timisoara. 

Stii ce a fost interesant? Nu mi-a cerut nimeni desenele inainte. Deci n-a venit nici domnul primar sa imi zica “ia ce pui tu pe tramvai?” Si nimeni n-a facut reclamatie. Mi se pare interesant. Apropo de libertate, daca asta ma intrebi. Uite, asta e pentru mine. Lasa-mi, da-mi libertatea si eu o sa port responsabilitatea ei. Nu o sa iti desenez sau sa scriu lucruri care pot crea, sa spunem, adversitati sau umiliri.

Despre presa, sunt singurul artist roman care a finantat presa de cultura. Mi-am luat bani de la buget si am platit cate o pagina in niste reviste culturale din Romania. Eu, artist privat, din bugetul meu de productie. Si sunt foarte mandru cand fac chestiile astea, pentru ca nimeni nu se gandeste din ce traieste o revista de cultura in tara asta care nu e interesata numai de Untold, Neversea si Electric Castle.

 Care credeti ca ar fi/va fi rolul artei?

Ma definesc ca artist, cetatean, deci rolul artei mele e sa fiu, sa ajut cumva societatea asta a noastra si asta globala, sa fie mai buna. Imi pare rau ca zic asa, deci nu pot sa opresc razboaie, nu pot sa aduc pacea pe pamant, dar pot sa ma uit la realitate si sa formulez niste texte sau imagini care sa sa ajute la intelegerea ei sau, in fine, sa-i faca pentru unii oameni mai confortabili cu anumite chestii. Asta pot sa fac si asta si fac. Incercam sa gasim niste forme de adresare si pentru publicul nostru nisat, si pentru restul lumii. Sa tii in atentie niste probleme sociale. Cred ca arta va avea si acest rol. 

Teama mea un pic, dar mai ales aici, in Romania, e ca in industriile culturale ne vor manca de vii. Arta nu va mai fi inteleasa administrativ decat daca aduce turisti, daca contribuie la PIB. Adica nu o sa mai am voie sa fac lucruri inutile. Ori arta trebuie sa faca si lucruri care dau in gard. Trebuie sa ai spatiu sa gresesti, nu sa vrei sa gresesti, dar sa incerci si sa nu iasa. Sa stii ca ai timpul asta. Si nu mai e timp. Arta inteleasa numai ca bani sau ca motiv de crestere a PIB-ului.. nu e numai o investitie. Nu e numai ca pui bani, scoti bani sau nu stiu ce ajuti. Nu ajuti niciun artist. Eu te ajut pe tine. Eu nu cer primariei nimic. Eu ofer primariei ceva ca artist. 

E o lume interesanta, pare un arhipelag care tot mai creeaza insule. Si nu toti avem salupe sa mergem intre ele.

Podcastul poate fi ascultat mai jos in intregime.