Pana pe 26 octombrie, la Royal Academy din Londra este deschisa expozitia Kiefer / Van Gogh care pune in dialog operele a doi dintre cei mai importanti pictori din istoria artei, Kiefer contemporan si Van Gogh unul dintre cei mai importanti maestri olandezi ai secolului al XIX-lea.

Expunerea picturilor cu floarea-soarelui realizate de Van Gogh readuce in prim plan simbolismul criptic al florilor si puterea lor de a reprezenta teme universale: fidelitate, ciclicitatea vietii si relatia dintre pamant si cer.

Florile-soarelui ale lui Van Gogh sunt printre cele mai recognoscibile imagini ale artei occidentale si au devenit o parte din identitatea artistului insusi.

 

„Floarea-soarelui imi apartine”, scria Van Gogh intr-o scrisoare, sugerand nu doar o preferinta estetica, ci si dorinta constienta de a-si asocia numele cu aceasta planta solara si impunatoare.

Picturile cu floarea-soarelui au aparut in trei etape distincte ale vietii lui Van Gogh. Prima serie, realizata la Paris in 1887, contine patru lucrari. 

A doua, mult mai cunoscuta, a fost creata in Arles in 1888, intr-un moment de maxima incredere si vitalitate creativa. In mai putin de o saptamana, Van Gogh a pictat alte patru panze cu aceeasi tema, in care si-a exersat maiestria in combinarea nuantelor de galben. A treia etapa, din 1889, este reprezentata de reproduceri ale lucrarilor anterioare.

Florile erau mai mult decat un exercitiu cromatic, aveau o functie practica si emotionala. Van Gogh se pregatea sa-l primeasca in casa din Arles pe Paul Gauguin, un artist pe care il admira profund si caruia dorea sa-i creeze un spatiu primitor, sa infrumuseteze incaperile si sa exprime increderea intr-o colaborare artistica profunda. Insa dupa doua luni, Gauguin a plecat.

Desi in scrisorile sale Van Gogh nu a oferit niciodata o interpretare clara a simbolismului florilor-soarelui, cercetatorii au speculat ca acestea reflecta o gama larga de sentimente contradictorii.

 Istoricii considera ca reprezentarile simbolizeaza de la prietenie si devotament pana la suferinta si neliniste. Intr-o scrisoare catre sora sa, artistul descrie picturile ca fiind „aproape un strigat de durere”, dar si ca un gest de recunostinta exprimata prin rusticitatea florii-soarelui.

Dupa moartea lui Van Gogh, lucrarile au inceput sa capete statut de cult, mai intai printre avangardele europene. 

Scriitoarea Katherine Mansfield marturisea in 1920 ca „florile galbene, pline de soare, intr-un ghiveci” i-au trezit constiinta creativa. Criticul Roger Fry nota, in 1923, ca Sunflowers este „una dintre reusitele triumfatoare ale anului”, ilustrand „vitalitatea si exuberanta suprema” ale pictorului.

Expozitia de la Royal Academy din Londra reinterpreteaza floarea-soarelui prin ochii germanului Anselm Kiefer, care a vazut in acest motiv o legatura intre spiritual si material, intre lumina si putreziciune. 

In centrul expozitiei se afla Danaë, o sculptura in care floarea-soarelui rasare dintr-un morman de carti. Intr-un alt colt al salii, o xilogravura infatiseaza o floare care creste dintr-un trup uman cazut. Pentru curatorul Julien Domercq, floarea-soarelui reflecta „ideea Sudului” in imaginarul lui Van Gogh, dar si o „meditatie asupra trecerii timpului”, cu flori care se ridica spre cer, se pleaca, se usuca si devin maro.

Desi Van Gogh a fost printre cei mai ferventi admiratori ai florii-soarelui, istoria artei a intalnit acest motiv si in alte epoci si contexte. 

In secolul al XVII-lea, pictori precum Maria van Oosterwyck sau Bartholomeus van der Helst au folosit floarea pentru a simboliza iubirea romantica si devotamentul conjugal. 

In pictura religioasa, cum este Odihna in timpul fugii in Egipt a lui Anthony van Dyck, floarea-soarelui pozitionata deasupra Fecioarei Maria semnifica credinta neclintita si legatura cu divinitatea.

In plan politic si cultural, floarea-soarelui devine uneori un simbol al puterii si loialitatii. In Autoportret cu floarea-soarelui (1633), Van Dyck pare sa isi exprime atasamentul fata de regele Charles I. 

In arta contemporana, lucrarea Sunflower Seeds a lui Ai Weiwei foloseste seminte de floarea-soarelui din portelan pictate manual pentru a comenta asupra cultului personalitatii lui Mao Zedong.

In arta romaneasca, Ion Tuculescu a abordat floarea soarelui intr-o maniera distincta in anii 1950, dupa o perioada de expresionism si abstractizare. Intr-o lucrare din 1954, floarea este reprezentata frontal, fiind interpretata ca o emblema a radacinilor taranesti si a legaturii cu pamantul, evocand atat forta regeneratoare a naturii, cat si un tip de spiritualitate vernaculara.

O alta cheie frecventa de interpretare a simbolismului florii-soarelui in pictura este mitul antic nimfei Clytie, transformata in floare dupa ce l-a adorat pe zeul Apollo. Astfel, floarea a ajuns sa semnifice iubirea devotata, dar si arta insasi, care „urmareste frumusetea naturii” asemenea unei plante atrase de lumina.

Merita adaugat si ca floarea-soarelui este un simbol relativ recent in istoria europeana a artei, fiind originara din Americi si introdusa in Europa dupa calatoriile lui Columb. Insa caracterul ei heliotropic – capacitatea de a urmari miscarea soarelui – a cucerit repede imaginatia botanistilor, poetilor si artistilor.