Filmu „de ce ma cheama Nora, cand cerul meu e senin” e nominalizat la premiile Gopo 2024 pentru cel mai bun documentar si Debut – Carla Maria Teaha.

Din acest wek end avem in cinematografe documentarul „De ce ma cheama Nora, cand cerul meu e senin” care va invita sa o descoperiti pe Nora Iuga, poeta, romanciera si traducatoare. Regizat de Carla-Maria Teaha, filmul spune povestea uneia dintre cele mai longevive cariere de pe scena literara romaneasca dar si a unei vieti spectaculoase, traite din plin, cu energia si pofta de viata a unui adolescent chiar si la cei 92 de ani ai artistei.

Inspirata de un personaj unic in arta si cultura romaneasca, Carla-Maria Teaha a inceput sa lucreze la documentar in urma cu patru ani, in urma unor intalniri aparent predestinate cu doamna Iuga, care i-a devenit prietena intre timp. Aflata la debutul ei regizoral, Carla ne-a oferit un interviu exclusiv cu o zi inainte de prima proiectie a filmului la TIFF, va invitam sa descoperiti mai jos povestea din culisele „De ce ma cheama Nora, cand cerul meu e senin”.

„De ce ma cheama Nora, cand cerul meu e senin” promite sa dezvaluie secretul „tineretii fara batranete” a doamnei Iuga dar si modul in care erotismul morbid pentru care a fost interzisa de comunisti ii influenteaza scrisul si perspectiva asupra vietii.

Nora Iuga este pseudonimul literar al Eleonorei Almosnino, cunoscuta publicului ca poeta, romanciera, eseista romana si traducatoare din limba germana. Cu peste 20 volume de poezie si 10 volume de proza publicate, lucrarile ei au fost traduse in strainatate: romanele Sexagenara si tanarul (in Germania, Spania, Italia, Franta, Slovenia, Bulgaria), Sapunul lui Leopold Bloom si Hai sa furam pepeni (in Bulgaria) si volumele de poezie Capricii periculoase (antologie, in Germania si Slovenia), Autobuzul cu cocosati si Poem de octombrie (in Germania), Inima ca un pumn de boxeur (in Franta), O inima venind pe picioroange (in Elvetia).

O parte importanta din activitatea Norei Iuga este si cea de traducator, fiind cea care a tradus peste 30 de titluri din Nietzsche, Strindberg, Celan, Jünger, Günter Grass, Elfriede Jelinek, Herta Müller, printre altii.

Luna trecuta a lansat volumul „Fetita striga-n pahar” care a fost descris de Mircea Cartarescu drept „varful poeziei Norei Iuga pana azi si una dintre cartile de versuri cele mai puternice pe care le-am citit in ultima vreme.” Poate fi achizionata de pe site-ul editurii Nemira.

Pe Carla-Maria Teaha o stiti atat de la TV si din salile de teatru iar vocea ei va este cu siguranta familiara din emisiunea ROZ care se aude in fiecare seara de marti, intre 19:00 si 21:00 la Radio Guerilla.

Carla e absolventa de Jurnalism, apoi de UNATC – actorie; ati vazut-o in Las Fierbinti (reporterita care il tot intervieva pe primarul Vasile), dar si in Love Bus: cinci povesti de dragoste din Bucuresti. Spectatorii care au participat la Festivalul de Teatru Independent „Undercloud“ o cunosc ca director executiv al evenimentului dar si din mai multe spectacole regizate de Chris Simion Mercurian.

In ultimii ani s-a dedicat mai mult programelor Radio Guerilla, emisiunea ROZ a ajuns la peste 145 de episoade iar recent a introdus o rubrica de teatru contemporan radiofonic care a reusit sa capteze atentia ascultatorilor.

Avand experienta de actorie si jurnalism, dar si conversatii purtate cu sute de femei inspirationale in cadrul ROZ, rolul de regizor care se apropie de un personaj devenit deja iconic in cultura locala i-a venit ca o manusa. 

Cum te simti inainte ca debutul tau regizoral sa fie urmarit in premiera la TIFF?

Nu gasesc acum toate cuvintele pentru a descrie potrivit starile prin care trec zilele astea. In primul rand, pentru ca mi-e putin teama de eticheta asta de “regizor”. Eu am pornit pe drumul asta cu intentia de a o arata lumii pe Nora Iuga, fara sa ma gandesc prea mult si la ce presupune asta. Sunt o fire usor obsesiva (si Berbec pe deasupra) iar cand ma arunc cu capul inainte, cam uit de mine, nu ma mai intreb cum se face sau daca e de nasul meu. Asta nu inseamna ca nu sunt extrem de nerabdatoare sa-i arat documentarul atat Norei (care-l va vedea pentru prima data la TIFF) cat si publicului de la TIFF care sper sa fie bucuros de intalnirea cu filmul.  

Conform profilului tau de Facebook, ai intalnit-o pe Nora Iuga pe 1 mai 2018 si ati purtat o conversatie de 3 ore si citez „in care ne-am purtat de parca ne stiam de-o vesnicie. S-a vorbit despre moarte, despre timp, despre metamorfozele cuvantului “dragut” in istoria noastra lingvistica. (…) Daca voi ajunge 88 de ani, stiu cum vreau sa fiu.” Ce iti amintesti din ziua respectiva, ce te-a marcat cel mai mult? 

Inca imi amintesc foarte bine energia acelei zile speciale. Cred ca cel mai frumos lucru, privind acum in urma, e ca nici una dintre noi nu stia atunci ca destinul ne pregateste ceva mai mult decat motivul pentru care ne intalnisem in acea zi de mai. Atunci urma sa joc intr-un spectacol-lectura in cadrul Undercloud, festival pe care il organizam la acea vreme, o dramatizare dupa “Mai dragut decat Dostoievski” scris de dumneai si de Angela Baciu. Nici macar nu visam pe atunci ce urma sa se mai intample cu noi. 

Ai avut-o invitata in 2018 in emisiunea ROZ de la Radio Guerrilla, apoi ai jucat doua spectacole lectura scrise de dansa si de Angela Baciu la Undercloud (2018 si 2021) iar in 2019 erai alaturi de ea la targul de carte de la Frankfurt. A fost vreunul din momentele acestea care te-a determinat sa realizezi acest documentar sau a fost altul? 

Participarea Norei la emisiunea mea, “#ROZ”, de la Radio Guerrilla cred ca a fost momentul in care a inceput sa incolteasca, undeva in corpul meu, ideea de a face un film despre ea. Succesul acelei emisiuni a depasit orice asteptare. Odata, pentru felul in care noi doua ne-am conectat in direct, in fata microfoanelor si apoi mesajele venite de la ascultatori in timpul emisiunii, ecourile pe termen lung, numar mare de ascultari al podcastului. Tin minte ca la un moment dat, la vreo 6 luni distanta, am cunoscut un tip, pe la vreo 30 de ani, care mi-a zis “A, tu esti tipa de la Guerrilla care i-a luat interviul Norei Iuga, nu? L-am ascultat de cateva ori”. Dar nici atunci n-am facut nimic. Nici macar n-am rostit intentia asta cu voce tare. Stiam ca nu am pregatirea necesara, nu stiam cu ce se mananca arta de a face filme documentare… dar se pare ca acesta indragostire a mea de personaj a fost mai puternica decat temerile mele. La un an dupa emisiune, Nora, la cei 89 de ani pe care ii avea atunci, mi-a povestit la telefon ca a inceput lucrul la un nou roman si ca urmeaza sa plece singura, intr-o calatorie cu trenul, la targul de carte de la Frankfurt. Atunci mi-am zis “Daca nici asta nu e un subiect de film….”.

Cand ai inceput sa lucrezi la documentar, cat a durat si cum a decurs procesul?

Am inceput sa lucrez la scurt timp dupa acea conversatie telefonica cu Nora, plecarea in Germania urmand sa aiba loc in vreo 2 saptamani. Atunci am sunat-o pe Alina Tarba, fosta mea colega mea de grupa de la Facultatea de Jurnalism (FJSC), sa-i povestesc idea mea si sa-i propun sa devina producatoarea filmului. Nu mai lucrasem niciodata cu ea, dar admiram de la distanta proiectele casei de productie Wearebasca. Probabil ca daca ea si Claudiu Mitcu nu ar fi acceptat din prima propunerea mea, azi filmul nu ar fi existat. Nu mai batusem la alte usi iar timpul ramas pentru pregatire era destul de scurt. Le sunt foarte, foarte recunoscatoare pentru asta.

Doamna Iuga este o artista cu o poveste fascinanta dar este si o povestitoare captivanta. Te-ai oglindit cumva in povestea ei, ai privit-o din afara ca o observatoare fascinata sau ca o prietena?

Pot alege toate ipostazele, toate variantele de raspuns? 

Mai bine de jumatate a vietii dansei s-a intamplat inainte ca tu sa te nasti. Cum ai rezonat si cum ai cercetat cu momentele mai dure ale vietii ei, cand a fost interzisa? Dar cu perioada comunista care iti este straina?

Imi este straina pentru ca n-am trait-o pe pielea mea prea mult, eram prea mica, dar am citit despre atrocitatile comise de regimul comunist si le-am descoperit si prin prisma patimilor Elisabetei Rizea, eroina din Nucsoara, una dintre femeile pe care le admir enorm si pe care mi-ar fi placut sa le cunosc. 

Am simtit astfel, de la distanta mare, duritatea regimului totalitar. Insa nu imi pot imagina cu adevarat ce a fost in sufletul Norei, un om 100% liber, in comunism cand i-a fost luat dreptul la libera exprimare, i-a fost interzis sa mai publice si i-au fost retrase de pe piata cele 2 carti de poezie publicate pana atunci, fiind acuzata de “erotism morbid”. 

Cu toate astea ea a continuat sa scrie poezie pentru ca nu stia sa traiasca altfel. Fara insa sa aiba garantia sau sa-si puna problema daca va mai fi sau nu publicata vreodata in viata ei. Cred ca asta o face o mare artista si o mare creatoare.

Scotocind prin arhiva TVR, arhiva ANF, prin biblioteci sau chiar in arhiva Academiei Romane, am tot sperat sa gasesc marturii despre cariera literara a Norei din comunism. Din pacate recolta a fost foarte slaba, cenzorii si-au facut bine treaba. 

Ce te-a surprins cel mai mult din tot ce ai aflat despre ea?

Faptul ca nu si-a vopsit niciodata parul? Asta e doar un mic detaliu care nu se regaseste in film. Multe dintre surprize sunt puse acolo, in documentar.

Cum ai ales lista celor care vorbesc despre doamna Iuga? Am vazut ca e si domnul Cartarescu printre ei.

As spune intamplator, cu toate ca nimic nu a aparut din intamplare in jurul acestui film. Cei care apar pe afis sunt oameni cu care Nora a interactionat pe parcursul filmarilor iar unii dintre ei au ramas in povestea pe care o veti vedea pe ecrane.

Ce ai invatat cel mai mult despre tine in acest proces? 

Ca mai am multe de invatat si ma bucur ca e asa pentru ca asta imi place sa fac. Am mai invatat si ca pentru a ma mobiliza cu adevarat intr-o directie, am nevoie mereu de provocari mari. Chiar imposibile la prima vedere. 

Planuiesti sa mai repeti experienta regiei?

Da, mi-ar placea sa continui in acesta directie.

Te-a ajutat experienta ta in actorie sa intri in postura de regizor?

Sigur, m-a ajutat mult in lucrul cu Nora. Ea poate deveni o actrita capricioasa, uneori. 

Unde te poate urmari publicul in perioada urmatoare? 

La Mega, pe Facebook si pe Instagram. Nu am spectacole in aceasta perioada, m-am indepartat o vreme de actorie, de cand am inceput lucrul la film. Dar pot fi auzita la Radio Guerrilla, unde am inceput un proiect nou de teatru radiofonic live. 

In fiecare marti seara, de la 7 la 9, va invit sa descoperiti dramaturgi la debut si piese de teatru romanesti, noi-noute, scrise in urma participarii la Atelierul de Scriere Dramatica coordonat de Mimi Branescu, la Teatrul National Bucuresti si Centrul de Cercetare si Creatie Teatrala „Ion Sava”. Printre cei 9 dramaturgi debutanti ma aflu si eu, asa ca daca sunteti curiosi sa ascultati ce-am scris, va astept in eter, pe 18 iulie, textul meu fiind si cel care va inchide stagiunea de teatru radiofonic. Planuiesc sa continui cu acest format si din toamna, pentru ca spectacolele noastre lectura se bucura de mare succes in randul ascultatorilor Radio Guerrilla.

Daca ar fi sa-ti multumesti tie pentru ceva, pentru ce ti-ai fii recunoscatoare?

Mi-as multumi pentru faptul ca nu m-am gandit niciodata sa renunt, indiferent de cat de multe obstacole au aparut in timpul celor aproape 4 ani, cat am lucrat la acest film.

*

Va invitam sa o ascultati pe Carla in cadrul emisiunii ROZ, episoadele sunt disponibile si pe Spotify.