Garana Jazz Festival: 11-14 iulie 2019

Editia cu numarul 23 a Garana Jazz Festival se va desfasura anul acesta intre 11 si 14 iulie. Iubitorii de jazz open-air se vor bucura de concertele de pe cele trei scene amplasate in Poiana Lupului, Biserica Catolica din Valiug si Hanul La Rascruce, acolo unde a avut loc prima editie a festivalului, in urma cu 22 de ani.



Pretul abonamentelor este de 300 lei (abonament de 4 zile) sau 240 lei (abonament de 3 zile), iar pretul unui bilet pe zi este de 85 lei. Pe www.garana-jazz.ro, site-ul oficial al festivalului, sau pe pagina de Facebook a evenimentului poti gasi mai multe detalii despre cazare, bilete, transport si alte informatii utile.

Surpriza din acest an este saxofonistul norvegian Jan Garbarek, cel care deschide line-up-ul 2019. De altfel, intreg programul este unul spectaculos si promitator, cu artisti cunoscuti si experiente muzicale de neratat.

Programul complet al celor 4 zile de festival este urmatorul:

Joi, 11 iulie:
Jan Garbarek Group feat. Trilok Gurtu (Norvegia, India)

Vineri, 12 iulie
Trygve Seim Quartet (Norvegia)
MRB Trio [Mathisen – Robin – Borlai] (Norvegia, Italia, Ungaria)
Giovanni Guidi Quintet [João Lobo, Francesco Bearzatti, Roberto Cecchetto, Thomas Morgan]

Sambata, 13 iulie
Lars Danielsson & Paolo Fresu (Suedia, Italia)

Duminica, 14 iulie
Moshulu [Jeff Berlin, Dennis Chambers, David Sancious, Oz Noy]
John Surman (UK)

Jan Garbarek este unul dintre cei mai apreciati si valorosi artisti de jazz. De-a lungul celor 50 de ani de cariera, a fost nominalizat de mai multe ori la premiile Grammy si a primit numeroase distincii, printre care Norwegian Arts Council Award sau Willy-Brandt-Award.

Cu un stil inspirat din improvizatia anilor ’60-’70, Garbarek mixeaza in muzica sa nuante ale folclorului norvegian si influente culturale exotice. Trecerea de la liniste la extaz, de la simplu la complex, de la ludic la intens este cea care ofera un farmec aparte muzicii lui.

Reprezentant al ECM Records, Jan Garbarek a a colaborat de-a lungul timpului cu  Keith Jarrett, Hilliard Ensemble, Ralph Towner, Bill Frisell, Zakir Hussain, David Torn sau Terje Rypdal.

Saxofonistul norvegian nu este pentru prima data la Garana, el fiind prezent aici si acum 12 ani. De asta data, Jan revine alaturi de pianistul si compozitorul german Rainer Brüninghaus, basistul de origine braziliana Yuri Daniel si percutionistul indian Trilok Gurtu. Concertul Jan Garbarek Group feat. Trilok Gurtu va avea loc joi, 11 iulie, in deschiderea editiei 23 Garana Jazz Festival.


Adauga comentariu
 
CONCURSURI & URBAN.RO SOCIAL