Skip to content

PIXADORES a castigat premiul ONE WORLD ROMANIA 2015

Fanii filmelor documentare au avut parte de o saptamana pe cinste! Duminica seara s-a incheiat cea de-a opta editie a festivalului de film documentar dedicat drepturilor omului One World Romania. Iata care a fost castigatorul acestei editi:

 

Juriul de liceeni al festivalului One World Romania a acordat pentru al treilea an consecutiv, premiul „Best Karma Award”. Documentarul premiat este PIXADORES in regia lui Amir Escandari. 

Cei 5 jurati au motivat duminica seara decizia lor, astfel :

Documentarul pe care l-am ales e un film pe care il poti uri cu usurinta, deoarece pare o alegere previzibila pentru niste adolescenti, prin prisma subiectului sau. In acelasi timp este si un film pe care e greu sa nu-l iubesti, pentru ca ne reprezinta. Desi subiectul pare foarte specific, in realitate nu este – este un film despre lucrurile in care cred adolescentii si in care adultii ar trebui sa nu uite sa creada. Ce ne-a invatat pe noi filmul castigator este ca educatia nu trebuie sa inceapa neaparat din scoli sau institutii private si ca ea poate incepe si pe maidan.”

Pixadores sunt tineri care vin din zone marginale ale orasului São Paulo. Arta lor e alimentata de furie, lipsuri si disperare. Interventiile lor in spatiul urban sunt independente de constrangerile derivate din apartenenta institutionala. Cand se intersecteaza punctual cu lumea artistica, cu prilejul unei invitatii la Bienala de Arta Contemporana de la Berlin, reusesc sa-l scandalizeze pe curatorul german care i-a invitat, punandu-si tag-urile pe peretii unei cladiri de patrimoniu si refuzand sa atinga panourile care le-au fost puse la dispozitie. Documentarul ne invita sa devenim martorii unor acte de libertate creatoare sau a unor ciocniri intre grupuri artistice cu viziuni diferite, dar si ai unor imagini revelatoare ale saraciei claselor defavorizate ale Braziliei. Insa povestea nu se opreste aici: daca lumea artei nu i-a putut asimila pe pixacao, multinationalele au deja privirile atintite asupra lor.

Miia Haavisto, dupa primirea trofeului One World Romania 2015, ne-a spus ca: ”Este primul premiu pe care il primeste filmul nostru si e cu atat mai important pentru ca vine din partea unui juriu atat de tanar.”

Daca va place arta urbana aveti aici o multime de graffiti cool din intreaga lume.

Incepand de luni, 30 martie, in Centrul Ceh din Bucuresti, vor fi difuzate reluari ale unor filme prezentate in cea de-a opta editie a festivalului. Cate dintre recomandarile noastre ati apucat sa vedeti?

Citește în continuare