Skip to content

Filme noi in saptamana 31 octombrie- 6 noiembrie

Saptamana care urmeaza n-aveti nicio sansa sa va plictisiti! Din cele 7 premiere ale acestei saptamani cel putin 4 merita vizionate. Voi pe care le-ati alege?

Saptamana asta suntem rasfatati cu o avalansa de premiere, multe dintre ele, must-see, care cuprind cam toate genurile: horror, actiune, comedie, drama, romantism, animatie. Iata care sunt acestea:

HORNS
Daca e Halloween, e musai sa fie un film de groaza! Propunerea noastra este HORNS, o poveste terifianta, cu accente supranaturale, care te va tine in tensiune, pe marginea scaunului. Daniel Radcliffe este Ignatius “Ig” Perrish, un barbat de 26 de ani care este acuzat ca si-a violat brutal si apoi si-a ucis prietena. El se trezeste dupa o noapte de betie si constata cu stupoare ca i-a crescut o pereche de coarne de care nu poate scapa. Tot raul spre bine insa, pentru ca noile podoabe au puterea de a te face sa-ti confesezi toate pacate si te indeamna sa te lasi dus de cele mai egoiste impulsuri, asa ca ii vor fi de folos in cautarea celui care i-a ucis prietena. Sau a ucis-o chiar el?

MAPS TO THE STARS

Tratatie de Cannes cu super-actori si super-regizor! David Cronenberg ii indruma pe Julianne Moore, Mia Wasikowska, John Cusack,  Robert Pattinson. Filmul este o incursiune in lumea complicata a Hollywood-ului si a culturii occidentale, o lume populata de celebritatile pline de orgolii, impreuna cu oamenii lor de casa. O recenzie gasiti aici.

JOHN WICK

Actiune exploziva cu Keanu Reeves! El este John Wick, un fost infractor/gangster care isi traieste viata linistit pana cand este calcat pe coada de niste indivizi care ii omoara cainele. De aici se dezlantuie potopul… Filmul este regizat de Chad Stahelski, un cascador care a mai lucrat cu Keanu la filme precum Matrix, Constantine sau Man of Tai Chi. Alaturi de Keanu mai apar si actorii Michael Nyqvist, Alfie Allen, Adrianne Palicki, Dean Winters, Bridget Moynahan, Ian McShane, John Leguizamo si Willem Dafoe.

THE BOXTROLLS

Animatie must-see, indiferent ca esti copil, adolescent sau adult! THE BOXTROLLS e o animatie multasteptata, produsa de Studioul Laika, adica cei responsabili de Coraline si ParaNorman. Haioasa animatie ne spune povestea unor creaturi ciudate care locuiesc in cutiile de pe strazile din Cheesebridge si care ies afara pentru a fura copii si branzeturi. Cel putin asta cred toti locuitorii orasului Cheesebridge, care se tin departe de ei, considerandu-i periculosi. Toti in afara de  Eggs (Isaac Hempstead-Wright), un baiatel orfan care este crescut in lumea subterana a boxtrolilor. Cand maleficul primar Archibald Snatcher (Ben Kingsley) decide sa extermine toti trolii, Eggs, ajutat de Winnifred (Elle Fanning), o fetita curajoasa si aventuroasa, e gata sa faca orice pentru a-si salva familia.

TWO NIGHT STAND

Avem si-o comedie romantica simpatica cu Miles Teller si Analeigh Tipton in rolurile a doi tineri care s-au cunoscut pe internet si isi doreau doar o aventura de o noapte, fara implicatii emotionale, dar care raman blocati in apartament atunci cand orasul este paralizat de un viscol puternic.

LOVE BY DESIGN

In comedia romantica „Love by Design”, David Oakes este Adrian Edwards, britanicul fermecator de care se indragosteste Danielle Luca, personajul interpretat de Giulia Nahmany. Adrian este cel care o ajuta pe Danielle sa-si redescopere pasiunea pentru design, dupa ce aceasta este concediata din postul de Fashion Editor al revistei „Beguile” din New York, fiind nevoita sa revina acasa, in Romania. Filmul este regizat de Michael Damian, iar distribuţia ii cuprinde, printre altii, pe Jane Seymour, David Lipper, Olivia Hallinan, Ela Prodan si Manuela Ciucur.

ALFABET

Daca v-ati saturat de fictiune avem si-un documentar care analizeaza sistemul educational modern si lanseaza ipoteza ca el reprezinta un obstacol in calea dezvoltarii imaginatiei, a creativitatii si a gandirii libere a copiilor. Voi ce parere aveti despre acest subiect?

Citește în continuare