Skip to content

Incepe Festivalul International de Film Bucuresti, editia a XII

Azi se da startul celei de-a XII-a ediții a Festivalului Internațional de Film București.

Producția ”Soy Nero” care va rula în cadrul Galei de Deschidere ce are loc azi, 18 aprilie, la orele 19.30, la Cinema Elvira Popescu, va fi difuzată în prezența regizorului Rafi Pitts. ”So I am in exile-so what?”, spunea regizorul iranian Rafi Pitts la începutul acestui an, referindu-se la condiția pe care a fost forțat să o aleagă din 2009.

Un film la fel de ursuz și incomod precum subiectul pe care-l abordează, SOY NERO se manifestă degajat sub emblematica semnătură a lui Rafi Pitts, originile iraniano-britanice ale regizorului lăsându-și amprenta asupra încărcăturii culturale a acestei producții cinematografice.

De-a lungul celor 7 zile de festival, vor fi proiectate 15 filme din 10 țări: Spania, Franța, Statele Unite, Iran, România, Belgia, Bosnia Herzegovina, Argentina și Bulgaria.

Cea de-a XII-a ediție completează conceptul Festivalului Internațional de Film București la care, pe lângă secțiunile tradiționale (Competiție, BEST 4 Kids), se adaugă două secțiuni noi: Le Film francophone și Veneţia, cea din urmă dedicată Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia.

Filmele, cele mai multe fără distribuitor în România și invitații speciali din cinematografia românească și internațională, garantează o săptămână magică pentru iubitorii de artă și cultură.

Programul complet il gasiti aici.

 

Citește în continuare