Proiectii surpriza la Noaptea Alba a Filmului Romanesc

Sper ca nu v-ati facut program pentru maine seara! Nu de alta dar ne asteapta o noapte plina de filme bune si foarte bune - Noaptea aba a Filmului Romanesc. Pe ultima suta de metri au mai aparut cateva titluri noi. Sa vedem care sunt acestea:

 

A mai ramas o zi pana la startul celei mai lungi nopti dedicate productiilor autohtone, iar surprizele pregatite pentru cinefilii bucuresteni continua. 4 titluri noi vor completa programul Noptii Albe.

Rosia Montana – Town on the Brink / Rosia Montana - un loc la marginea prapastiei (2012, Germania - Romania) este un documentar regizat de Fabian Daub, ce prezinta binecunoscuta localitate Rosia Montana, in care se gasesc cele mai mari zacaminte de aur din Europa, si impactul proiectului minier initiat de Rosia Montana Gold Corporation asupra localitatii. Declaratiile si confesiunile localnicilor, cu argumente pro si contra proiectului minier, ii dau ocazia publicului spectator sa-si formeze propria opinie. Filmul este programat in cadrul Noptii Albe la Muzeul taranului Roman de la ora 01:00.

Cel mai recent film al lui Corneliu Porumboiu si una dintre cele mai asteptate premiere romanesti ale anului vine la Cinema Studio, la Noaptea Alba, de la ora 02:15. Cand se lasa seara peste Bucuresti sau metabolism spune povestea unui tanar regizor (Bogdan Dumitrache) care e pe cale sa faca un nou film. in timpul filmarilor, Paul are o aventura cu Alina, o actrita din filmul lui avand un rol secundar. A doua zi va fi ultima a Alinei la filmari. Paul decide sa filmeze o scena nud cu ea, dar  lucrurile se schimba si, in loc sa filmeze scena nud, Paul ii spune producatorului ca sufera din cauza ulcerului... Treptat filmul si realitatea se suprapun, iar la filmare se intampla ceva neasteptat.

La Dianei 4, spectatorii vor putea urmari dupa miezul noptii, 2 productii lansate in cinema la inceputul acestui an: Killing Time (r. Florin Piersic Jr) de la ora 00:30, iar de la 02:15 - al 2-lea lungmetraj al regizorului Marian Crisan – Rocker, cunoscut publicului pentru filmele Morgen si Megatron (castigator al Premiului Palm d’Or pentru scurtmetraj la Cannes in 2008).

Programul Noptii Albe a Filmului Romanesc 2013 il gasiti aici.

Intrarea la proiectii va fi libera, in limita locurilor disponibile, cu exceptia filmelor Love Building si Sunt o baba comunista de la CinemaPRO, unde accesul se va face pe baza unui bilet redus (9 lei) si a filmului Cand se lasa seara peste Bucuresti sau metabolism de la Cinema Studio (pret bilet 7 lei).
 


1 comentariu

Adauga comentariu
 
CONCURSURI & URBAN.RO SOCIAL