Skip to content

Recenzie film: „The Adjustment Bureau” (Gardienii Destinului)

Dupa romanele SF lui Philip K Dick s-au mai facut filme, unul exceptional (Blade Runner) si altele bunicele (A Scanner Darkly, Minority Report, Total Recall), asa ca daca sunteti fani ai genului nu trebuie sa ratati intalnirea cu The Adjustment Bureau (Gardienii Destinului).

Filmul este regizat de George Nolfi care, dupa ce a scris niste scenarii reusite precum Ocean’s Twelve, The Bourne Ultimatum, The Sentinel, s-a gandit ca a venit momentul sa treaca de cealalta parte si sa puna in practica ceea ce scrie.

The Adjustment Bureau este un film care imbina mai multe genuri si care vorbeste despre lucruri precum destin si liberul arbitru.

Ne-am intrebat deseori cat de diferita ar fi fost viata noastra daca la un moment dat am fi ales altceva. Orice decizie aparent neinsemnata ne influenteaza viata. Dar oare suntem stapanii propriului nostru destin? Sau avem un drum dinainte stabilt pe care trebuie sa-l urmam si fiecare decizie este influentata de forte pe care nici nu le banuim? Cum ramane atunci cu liberul arbitru?

Dupa un intro rapid, in care aflam cine e personajul principal (David Norris interpretat de Matt Damon) si care este misiunea sa (sa devina politician), intram direct in actiunea propriu zisa, prin intermediul unor personaje care ne iau prin surprindere si nu ne dau ragaz sa meditam asupra evenimentelor la care suntem partasi.

Mai exact lucrurile se petrec cam asa: tanarul David este un politician cu un viitor promitator. Si chiar daca prima sa candidatura se soldeaza cu un esec, in plan personal lucrurile stau alfel: se indragosteste nebuneste de o necunoscuta pe care o descopera in cel mai neobisnuit loc unde se poate naste o pasiune (in toaleta barbatilor) si de atunci face tot ce este posibil ca sa o revada. Iar destinul i-o scoate in curand in nou in cale. Lucrurile insa d-abia acum incep sa se complice. Pentru ca apar niste oameni in costume negre si palarii old-style care ii spun ca de fapt viitorul sau e altul, si ca ei vor face tot ce le sta in putere pentru a impiedica relatia dintre ei. Ii mai spun de asemenea ca daca povesteste cuiva despre existenta lor ii vor reseta memoria.

Gardienii destinului fac parte dintr-o organizatie bine pusa la punct, un fel de ingeri in negru, care vegheaza ca totul sa mearga bine. Ei au niste reguli foarte precise, chiar daca unele sunt puerile si fara sens (nu se pot atinge de apa, nu pot deschide usi spre alte lumi daca nu au palarii pe cap) si vor face tot ce le sta in putere (vor varsa cafea pe tine, iti vor suci glezna, vor provoca accidente rutiere si cate si mai cate) pentru a-si indeplini misiunea. Printre ei insa se afla unii mai binevoitori, care chiar te ajuta cu orice risc.

Oricat de infricosator ar suna si oricat de hotarati ar fi acesti gardieni sa tina totul sub control, parca totusi le lipseste forta necesara si nu simti niciodata ca personajele principale ar fi cu adevarat in pericol.

Filmul este de fapt o poveste despre o iubire supusa unui test. Daca reusesc sa treaca peste toate obstacolele, atunci poate ca cei doi chiar merita sa ramana impreuna, daca nu, nu.

Nu vreau sa desconspir prea mult din poveste, si nici sa va spun daca David isi va accepta destinul sau va risca totul pentru a ramane alaturi de Elise, pentru ca as strica mult din farmecul filmului.

Filmul are cate putin din toate, dar nu exagereaza in nicio directie – nu este nici prea romantic (cu toate ca nu stiu cine ar mai face asemenea sacrificii pentru persoana iubita), nici prea fantastic, si nu exagereaza nici cu misterul.

Distributia este bine aleasa, cei doi formand un cuplu reusit, Emily Blunt cu farmecul ei plin de naturalete iar Matt Damon e atat de convingator incat daca ar candida vreodata si-a asigurat un vot din partea noastra. Terence Stamp apare si el in rolul gardianului-sef care il hartuieste fara mila.

 

 

Citește în continuare