Skip to content

Recomandare: Prisoners

Prisoners este un film care m-a tinut cu sufletul la gura timp de doua ore si jumatate si pe care il consider unul dintre cele mai bune thrillere vazute in ultimii ani.

Filme care pornesc de la premiza Cat de departe ai merge pentru a ii salva pe cei pe care ii iubesti s-au tot facut, dar putine au reusit sa-ti transmita drama si emotia personajelor iar si mai putine au reusit sa te manipuleze in asa fel incat dilema lor sa devina si dilema ta, si sa nu te poti hotara nici dupa final daca au procedat sau nu corect. Prisoners este thriller contra-cronomentru in care ratacim prin labirintul intortocheat al psihicului uman, plin de rasturnari de situatie, in care daca esti atent la indicii iti va fi mai usor sa gasesti drumul spre lumina.

De regia filmului se ocupa canadianul Denis Villeneuve, iar daca ai vazut Incendies, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film strain in 2011, probabil ca stii deja ca vei avea de-a face cu multe rasturnari de situatie dramatice. Primele trei sferturi ale filmului sunt perfecte si m-au facut sa-l compar, ca intensitate, cu thrillere precum Seven, Zodiac sau Oldboy. Spre final lucrurile se complica din ce in ce mai mult si exista riscul ca unii spectatori sa nu fie satisfacuti de rasturnarile de situatie si sa-l considere prea incarcat.

In mare subiectul suna cam asa: Keller Dover este un tamplar dintr-un orasel provincial si un om de familie devotat a carui fiica de 6 ani a fost rapita din fata casei. Odata cu ea a disparut si prietena acesteia, o fetita cam de aceeasi varsta. Cand observa ca politia nu e foarte eficienta, tatal se hotaraste sa-si faca singur dreptate si il rapeste pe singurul om care are cat de cat legatura cu acest caz, chiar daca acesta este declarat nevinovat. Dar este oare acesta adevaratul vinovat?

Pe langa povestea captivanta care scoate in evidenta importanta familiei si care ne vorbeste despre disperare, filmul castiga foarte mult prin personajele interesante si bine conturate. Aproape fiecare personaj in parte are o poveste care ar putea fi scenariul unui film. Hugh Jackman este un om simplu care doreste mai presus de orice sa-si protejeze familia, pregatit oricand de un posibil scenariu apocaliptic, ceea ce ma duce cu gandul la personajul interpretat de Michael Shannon in Take Shelter. Asa ca atunci cand fiica de 6 ani ii este rapita de sub nas, se transforma radical. Cu siguranta ca-l vom judeca pentru faptele sale dar in acelasi timp ii vom da dreptate. Pentru ca atunci cand il rapeste pe presupusul vinovat nu o face dintr-o reactie impulsiva, ci crede ca are dovezi palpabile pe care politia le ignora.

Al doilea personaj cheie al filmului este detectivul Loki, interpretat de Jake Gyllenhaal, care se afla la a doua colaborare cu regizorul canadian. Loki este un politist tanar care isi face meseria cu dedicatie dar care ascunde totusi un trecut tulbure. „Personajul meu ascunde o intreaga istorie. Vestimentatia, tatuajele si singuratatea preferata sugereaza asta. E dispus sa intre in mintea criminalului si sa nu tina cont de consecinte pentru a descoperi adevarul. Mi s-a parut absolut fascinant inca de cand am citit scenariul”, marturiseste actorul.
Un alt personaj care iti va produce reactii contradictorii este Alex Jones, interpretat magistral de Paul Dano. Alex e un tip alunecos, care te pune in incurcatura si nu-ti poti da seama daca naivitatea lui copilaroasa e sincera sau daca e doar o masca.
In afara personajelor complexe, bine dezvoltate si excelent interpretate, filmul beneficiaza si de atmosfera pe masura. Ai zice ca natura a imprumutat ceva din starile sufletesti ale personajelor: avem tot timpul de-a face cu ploaie si vreme moharata, cu o paleta larga de griuri, singura pata de culoare din film fiind rosul sangeriu. Imaginea este impecabila, dar vorbim de un maestru in domeniu – Roger Deakins fiind responsabil pentru filme precum The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford, No country for Old Men, True Grit, Revolutionary Road, O Brother, Where Art Thou?, The Shawshank Redemption s.a.

Alti actori care va vor surprinde placut in acest film sunt Melissa Leo, Viola Davis, Maria Bello si Terrence Howard.

Prisoners va intra pe ecrane incepand de vineri, 18 octombrie iar sfatul meu este sa nu-l ratati!

O alta colaborare, speram, la fel de reusita, dintre actorul Jake Gyllenhaal si regizorul Denis Villeneuve este filmul ENEMY al carui trailer ne creeaza mari asteptari.

Citește în continuare