Skip to content

10 filme de neratat la B-EST IFF 2012

Bucurestenii sunt norocosi: cea de-a 8-a editie a Festivalului International de Film Bucuresti vine cu o oferta cinematografica greu de refuzat.


 

Nu stiu voi cum sunteti, dar eu vanez fara mila filmele de festival  iar de multe ori frustratea mea atinge cote alarmante cand vad ca trece timpul si nu am unde sa vizionez aceste filme. Asa ca astept festivalurile de film cum asteapta un copil seara de Craciun si sustin cu hotarare ca aceste festivaluri sunt cele mai bune prietene ale unui cinefil adevarat. 🙂
Deci, fiti pe faza, urmeaza un nou regal de filme care promit sa satisfaca cele mai pretentioase gusturi.
Am ales 10 filme pe care nu trebuie sub nicio forma sa le ratati. Mai ales ca majoritatea nu vor avea premiera la noi in cinematografe, deci este o sansa unica.
Acestea sunt recomandarile mele:

This must be the place.
Incep lista cu filmul care incheie Festivalul B-est 🙂
This must be the place este drama unui cantaret rock plictisit de viata (interpretat de Sean Penn) care s-a lasat lasat de muzica si care incearca sa il gaseasca pe cel care i-a chinuit tatal, un fost criminal nazist din al doilea Razboi Mondial, care s-a refugiat în America. Este un road-movie dramatic dar totodata amuzant la capatul caruia un om se regaseste pe sine. Alaturi de Sean Penn mai apar Frances McDormand, Judd Hirsch, Eve Hewson, Kerry Condon, Harry Dean Stanton si cantaretul David Byrne (Talking heads), cel care semneaza si o mare parte din muzica acestui film. Titlul filmului este inspirat dintr-o piesa cu acelasi nume cantata de cei de la Talking Heads iar soundtrackul filmului este o adevarata incantare.

SHAME
Irlandezul Steve McQueen, al carui film de debut, Hunger, a castigat 33 de premii internationale revine cu o drama provocatoare care exploreaza partea intunecata a sufletului uman.
Shame este povestea unui obsedat sexual care traieste in New York si care refuza ideea de iubire, dar care se vede nevoit sa-si schimbe total viata, atunci cand sora lui mai mica se muta la el. In rolurile principale apar actorii Michael Fassbender si Carey Mulligan.
Filmul este proiectat in exclusivitate in cadrul acestui festival asa ca nu ratati sansa de a-l viziona.

SUBMARINE
Povestea unui adolescent de 15 ani si a primelor sale experiente adevaratede viata, care marcheaza un pas serios in procesul de maturizare.

Filmul este regizat de actorului britanic Richard Ayoade iar muzica este compusa de Alex Turner de la Arctic Monkeys. Filmul a fost nominalizat la BAFTA 2012 pentru cel mai bun debut si are in distributie nume precum Craig Roberts, Yasmin Paige, Noah Taylor, Paddy Considine si Sally Hawkins.

MARTHA MARCY MAY MARLENE
Elizabeth Olsen intr-o interpretare de exceptie in rolul unei fete care e reusit sa evadeze dintr-un cult ciudat dar care a ramas cu sechele psihice deosebit de grave care o impiedica sa se reintegreze in societate. Filmul de debut scris si regizat de Sean Durkin a fost rasplatit, pe buna dreptate, cu Premiul de Regie la Sundace 2011 si a avut si o nominalizare la Festivalul de Film de la Cannes.

SLEEPING BEAUTY
Este un film de un erotism aparte regizat de australianca Julia Leigh, care insa in afara de nume, nu are nicio legatura cu basmul. In rolul principal apare Emily Browning care este Lucy, o tanara studenta ce accepta sa-si ofere serviciile sexuale unor necunoscuti bogati. In acest timp, va fi adormita de niste droguri puternice, iar a doua zi nu-si va aminti nimic.
Alaturi de Emily mai apar actorii Michael Dorman, Mirrah Foulkes, Rachael Blake, Henry Nixon. Este un film destul de controversat pe care multi probabil nu-l vor gusta.

SNOWTOWN
este un film violent inspirat din fapte reale, mai exact din viata lui John Justin Bunting, unul dintre cei mai temuti criminali australieni, care a facut 11 victime. Si chiar daca rata criminalitatii din Australia este foarte mica in comparatie cu alte tari, se pare ca au totusi cativa ucigasi celebri, pentru ca Snowtown nu este primul film de acest gen (va recomand Chopper)
Filmul, regizat de Justin Kurzel, este povestit din perspectiva unui baiat de 16 ani care se imprieteneste cu criminalul, care intr-un final ii devine si tata vitreg. Evident ca nici el nici mama lui nu au habar de crimele comise de catre acesta.
Filmul a fost prezentat anul acesta la Festivalul de Film de la Cannes, unde a castigat premiul FIPRESCI, mentiune speciala.

TOATĂ LUMEA DIN FAMILIA NOASTRĂ
Avem si-un film romanesc care sunt convinsa ca merita toata atentia noastra. Este vorba de cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Radu Jude (Cea mai fericită fată din lume), singurul film romanesc prezent anul acesta la Festivalul de Film de la Berlin. Este vorba de o comedie neagra care are in prim plan povestea trista a unui tata si a fiicei lui, care vor sa petreaca impreuna o vacanta ca-n rai, dar sunt prinsi in iadul relatiilor de familie de pe pămînt. In rolurile principale Serban Pavlu, Sofia Nicolaescu, Gabriel Spahiu, Mihaela Sirbu,Tamara Buciuceanu-Botez,  Stela Popescu si Alexandru Arsinel.

WE NEED TO TALK ABOUT KEVIN
Drama britanica in regia lui Lynne Ramsey este, dupa parerea mea, unul dintre cele mai reusite filme ale anului 2011. Filmul urmareste povestea unei mame care se chinuie sa isi iubeasca fiul care are un comportament cat se poate de ciudat si care e capabil de niste lucruri ingrozitoare. In rolurile principale apar Tilda Swinton, John C. Reilly si Ezra Miller. Filmul a fost nominalizat la premiile BAFTA si Golden Globes.

TYRANNOSAUR
Actorul Paddy Considine isi face debutul in regie (si scenariu) cu un film tulburator 100% britanic care ii aduce BAFTA 2012 pentru cel mai bun regizor debutant.
Este povestea trista a lui Joseph (Peter Mullan) un om manat de ura si violenta pentru care viata nu mai valoreaza doi bani. Pana cand intalneste pe cineva  care ii ofera sansa de a redeveni om.

RED STATE
Incercarea regizorului Kevin Smith (Clerks, Dogma, Chasing Amy) de a trece de la comedie la horror a stranit pareri diferite. Unii au fost entuziasmati de rezultat, altii (printre care ma numar si eu) sunt de parere ca se pricepe mai bine la comedie. Red State este un horror ciudatel despre un cult religios ai caror membri pun credinta mai presus de orice si se cred un fel de fiinte superioare care trebuie sa aduca ordinea si disciplina de pamant. Filmul merita vizionat in special pentru interpretarea actorilor Michael Parks, Melissa Leo si John Goodman.


 

Festivalul B-EST are loc in perioada 19-25 martie, la Cinema Studio, NCRR si sala Elvira Popescu. Promit sa va tin la curent cu toate filme prezentate. Programul complet  il gasiti pe siteul festivalului.  Sper sa ne vedem pe acolo!

 

Citește în continuare