Skip to content

12 artiste spaniole de renume international expun ilustratii de carte si lucrari de grafica la HEI-House of European Institutes din Timisoara.

Saptamana aceasta, in Programul Cultural National „Timisoara 2023 – Capitala Europeana a Culturii” va recomandam o expozitie de ilustratie de carte care reuneste 12 artististe de renume international din Spania si Chile.

Expozitia se numeste „Ilustrad/as. O privire asupra creatiei feminine in ilustratia spaniola contemporana”, a fost deschisa incepand cu data de 16 august si va putea fi vizitata pana la 1 septembrie 2023.

Lucrarile sunt expuse la HEI-House of European Institutes, situat in Bastion 1 din Timisoara.  

Expozitia a fost curatoriata de Matilde Rodriguez si include lucrari personale ale ilustratoarelor selectate in diferite formate si tehnici: serigrafie, colaje, ceramica, animatie, risografie, desen digital sau sculptura.

Artistele care expun la Timisoara sunt Bea Lema, Helena Perez Garcia, Iria do Castelo, Iria Fafian, Lara Lars, Luisa Rivera, Malota, Maria Hesse, Nuria Figueiredo, Pelo di Cane, Sara Landeta si Sonia Pulido.

Ilustratia de carte este una dintre cele mai efervescente ramuri ale creatiei vizuale iar in Spania se bucura de un moment de glorie in care munca ilustratorilor si, mai ales, a ilustratoarelor este recunoscuta atat din punct de vedere profesional, cat si artistic.

In domeniul editorial, unde conceptul de carte ilustrata devine din ce in ce mai popular, munca ilustratoarelor se remarca in mod special, favorizand prin creatiile lor reeditarea unor clasici universali sau completand in mod vizual creatia unor proiecte actuale.  

In acceptia curatoarei Matilde Rodríguez, expozitia reprezinta „o antologie care, dintr-un punct de vedere mai amplu, reflecta asupra emotiilor, identitatii si relatiei noastre cu lumea, prilejuind reprezentarea lumii din jurul nostru prin lucrari care ascund o critica subtila si taioasa a societatii contemporane. ILUSTRAD/AS inseamna avangarda, creativitate, profesionalism si diversitate. Douasprezece artiste ce reprezinta, de fapt, mult mai multe creatoare pe scena artistica si culturala actuala in care femeile se remarca prin calitate si profesionalism. Artiste care au creat tendinte, care au venit pentru a ramane si care au inca multe de spus, de desenat, de impartasit, de revendicat. Pentru ca viitorul ilustratiei este si unul feminin.” 

Criticul Timothy Morton descrie conceptul lui Rodriguez ca un univers interconectata care reuneste 12 planete creatoare.

Luis García Montero, Directorul Institutului Cervantes din Madrid a descris expozitia ca o „retea pe care ele o strabat conspectand natura, invatand din cele mai traditionale mestesuguri (de la desen la ceramica) si cercetand cele mai obscure aspecte ale identitatii, facand apel la literatura clasica sau la memoria culturala ale unor generatii intregi pentru a intelege lumea intr-o forma noua, creand un folclor intim care celebreaza luminile sufletului si intunecimile inimii.”

Programul de vizitare pentru HEI-House of European Institutes este de miercuri pana vineri intre orele 16:00 si 20:00, sambata si duminica intre 11:00 si 20.00. In zilele de luni si marti, expozitia este inchisa.      

Citește în continuare