Skip to content

3 circuite culturale si distractive, perfecte pentru cei mici

  • envelope icon

Circuitele culturala initiate in Bucuresti de catre Clubul de Cultura au un program cu o popularitate din ce in ce mai mare, care le propune copiilor tot felul de activitati de weekend, tematice, toate avand scopul de a-i familiariza cu actul artistic. Astfel, in cadrul acestor circuite, copiii pleaca intr-o adevarata aventura culturala, interactiva, relaxanta si totodata educativa.

Cititi mai jos cateva detalii despre circuitele culturale ale weekendului 23-24 noiembrie, vedeti care s-ar potrivit copilului vostru, dupa care consultati si site-ul oficialClubul de Cultura pentru alte evenimente asemanatoare.

Circuit Cultural “Pasionatii de Muzica” – 23 noiembrie

Sambata, copiii cu varsta minima de 8 ani, pasionati de muzica, muzicieni, compozitiile lor si tot ceea ce tine de aceasta zona artistica, sunt asteptati la Circuitul Cultural “Pasionatii de Muzica”. Timp de 3 ore, cei mici vor porni intr-o calatorie “pe aripile muzicii”, alaturi de un ghid profesionist si intr-un grup format din maximum 12 copii.

Startul se va da la ora 12:00, la Ateneul Roman, acolo unde copiii vor asista la un concert. Cei mici vor afla mai multe despre istoria, constructia si fresca ateneului, invatand totodata si cum sa se poarte la un astfel de eveniment. Dupa o scurta pauza de pranz, grupul va continua catre Muzeul George Enescu, ghidul povestindu-le mai multe despre obiectivele culturale de pe traseu, iar de la ora 15:00, copiii vor vizita Muzeul George Enescu. Aici, ei vor afla mai multe despre evolutia muzicala a marelui compozitor, lucrarile lui celebre, festivalul Enescu etc. 

Muzeul Enescu

Circuit Cultural “Calator in timp” – 24 noiembrie  

“Calator in timp” este un circuit cultural asemanator activitatilor cercetasilor. Asadar, copiii cu varsta minima de 8 ani si pasionati de fenomenele naturii si dinamica lor, de reptile si perioada preistoriei, dar si de calatoriile in timp trebuie sa participe duminica la acest circuit cultural. Timp de 3 ore si 30 de minute, cei mici vor fi “calatori in timp” prin destinatiile si activitatile alese, dar si prin informatiile oferite de ghidul care ii va insoti.

Circuitul incepe la orele 11:30 in fata Muzeului Hartilor, iar la 11:45 acestia il vor vizita, afland mai multe despre harti, interpretarea acestora si principiile de baza ale cercetasilor. Copiii isi vor insusi informatii legate de geografia distractiva, invatand mai multe despre fenomenele naturii. Un detaliu inedit este faptul ca vizita la muzeu va include si fragmente din cartile lui Jules Verne. La 13.15, dupa o scurta pauza de masa, grupul se va indrepta spre Muzeul de Geologie, remarcand monumentele istorice din jurul Parcului Kiseleff. Apoi, la Muzeul de Geologie, cei mici vor vedea una dintre cele mai mari colectii de roci si fosile din Romania, vor afla detalii despre cea mai veche urma de viata descoperita in tara noastra si vor asculta povesti despre flora si fauna din Tara Hategului, dar si despre Era Mezozoica si dinozauri.

Muzeul de Geologie

Circuit Urban – 24 noiembrie

Copiii cu varsta minima de 9 ani, interesati de arhitectura si design, dar si cei dornici sa afle mai multe despre istoria strazilor “Micului Paris” vor fi incantati de Circuitul Urban desfasurat duminica, 24 noiembrie, pe parcursul a 3 ore. Locul de intalnire este in fata Palatului Sutu, orele 11:00, dupa care turul propriu zis va incepe la 11:15 printr-o vizita ghidata pe Calea Victoriei. Copiii vor afla mai multe despre Palatul Regal, Ateneul Roman, Teatrul National, Teatrul Comedia, Capsa si alte cladiri istorice de aici.

Teatrul National

Dupa o scurta pauza de pranz, la orele 13:00 copiii vor vizita Muzeul National de Arta al Romaniei. Aici, cu ajutorul ghidului, cei mici vor invata cum sa interpreteze simbolurile dintr-o opera de arta, vor afla legende inspirate din mitologie si vor vedea tablouri ale unor pictori celebri cum ar fi Rembrandt, Monet sau El Greco.

  • envelope icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *