Skip to content

60 de ani de prezenta Pepsi in Romania, povestea bauturii occidentale care a intrat in comunism. Tara noastra a dat vinuri la schimb

In plin Razboi Rece, cand Romania era o tara comunista izolata de Occident, o bautura americana a reusit sa treaca granitele ideologice si sa devina un simbol al modernitatii: Pepsi-Cola. Romania a fost prima tara din blocul comunist european care a produs Pepsi sub licenta americana, iar povestea acestei colaborari este una dintre cele mai interesante din istoria economica a perioadei comuniste.

Cum anul acesta Pepsi celebreaza 60 de ani de prezenta in Romania, la Art Safari puteti vizita expozitia Doza de Amintiri Offline, o experienta unica de impartit cu intreaga familie.

Cum a ajuns Pepsi in Romania

La mijlocul anilor ’60, conducerea PepsiCo cauta modalitati de a patrunde pe pietele din Europa de Est. In acelasi timp, regimul lui Nicolae Ceausescu incerca sa isi construiasca o imagine mai independenta fata de Moscova si sa dezvolte relatii economice cu Occidentul.

In 1965–1966 au inceput negocierile dintre PepsiCo si autoritatile romane. Solutia gasita a fost una neobisnuita: Romania primea concentratul necesar producerii bauturii, iar plata se facea prin exporturi de vin romanesc catre pietele occidentale. Acest sistem de troc a functionat pana in 1989.

Donald Kendall, liderul PepsiCo la acea vreme, a fost unul dintre artizanii acordului, considerat atunci o adevarata lovitura diplomatica si comerciala.

Desi multi asociaza inceputurile Pepsi cu Bucurestiul, prima unitate de productie a fost amenajata la fabrica „Munca” din localitatea Ovidiu, langa Constanta.

Lucrarile de adaptare au inceput in aprilie 1966 si s-au incheiat in martie 1967. Pe 21 mai 1967, de pe linia de imbuteliere a iesit prima sticla de Pepsi produsa in Romania. Acesta a fost si primul Pepsi fabricat intr-o tara comunista europeana.

Ulterior, productia a fost extinsa si la Bucuresti, unde a functionat a doua unitate de imbuteliere din tara.

Ce scria presa vremii

Presa comunista nu facea reclama directa produselor occidentale in stilul cunoscut astazi, insa aparitia Pepsi era prezentata ca un succes al industriei romanesti si al cooperarii economice internationale.

Articolele accentuau faptul ca bautura era produsa in Romania si ca tehnologia fusese adaptata de specialisti romani. In materialele de propaganda economica ale vremii se vorbea despre modernizarea industriei alimentare si despre exporturile care faceau posibila colaborarea cu partenerii occidentali.

In anii ’70 au aparut si unele dintre primele reclame televizate romanesti pentru Pepsi, un lucru rar pentru acea perioada. Una dintre cele mai cunoscute il avea protagonist pe actorul Dem Radulescu, intr-un spot filmat pe litoral.

Prima sticla de Pepsi produsa in Romania a iesit de pe banda pe 21 mai 1967, la fabrica Munca din Ovidiu, o unitate moderna pentru acea vreme, complet automatizata si operata de doar 16 oameni.

Construita pentru a raspunde cresterii rapide a turismului de pe litoral, fabrica avea o capacitate de 7.000 de tone anual. Succesul a fost imediat: la numai o luna de la inaugurare, productia depasea deja parametrii planificati.

Cererea pentru Pepsi a crescut spectaculos. In vara anului 1967, milioane de sticle erau repartizate catre orasele din intreaga tara, iar la inceputul lui 1968 autoritatile solicitau suplimentarea productiei cu alte 5 milioane de sticle. Entuziasmul consumatorilor era atat de mare incat, intr-un document oficial pastrat in Arhivele Nationale, langa denumirea Pepsi-Cola apare adnotarea scrisa de mana: „Nevoie!”.

Dezvoltarea fabricii nu a fost lipsita de provocari. La cateva luni dupa deschidere, peste 88.000 dintre cele 100.000 de navete existente ramasesera blocate in reteaua comerciala, amenintand continuitatea productiei. Cu toate acestea, fabrica din Ovidiu a continuat sa se extinda, ajungand in 1977 la impresionanta cifra de 512 milioane de sticle produse, iar pana in 1993 Pepsi depasea pragul de 100 de milioane de navete vandute in Romania.

Distributia era controlata de stat si urmarea prioritatile economiei socialiste. O mare parte din productie era trimisa catre restaurantele si hotelurile de pe litoralul Marii Negre, in special cele frecventate de turisti straini. Pepsi devenise un simbol al vacantelor la mare si al contactului cu lumea occidentala.

Bautura se gasea si in magazinele alimentare, dar in cantitati limitate. In anii ’80, odata cu politica de austeritate si penuria generalizata, Pepsi a devenit mai greu de gasit si era adesea considerata un produs „de lux”. Transportul se facea in navete de sticla returnabile, iar sistemul de garantie pentru ambalaje era obligatoriu. Practic, fiecare sticla era recuperata si reutilizata.

Fabrica „Munca” din Ovidiu a ramas in istorie drept locul unde a fost imbuteliata prima sticla de Pepsi produsa in Romania si in intregul bloc comunist european. Dupa schimbarile economice de dupa 1990, rolul sau s-a diminuat, iar unitatea a intrat in faliment in anii 2000. Totusi, pentru multi romani, Ovidiu ramane locul unde a inceput una dintre cele mai longevive povesti comerciale din Romania comunista.

 In 2026, Pepsi a marcat oficial 60 de ani de prezenta in Romania, compania considerand anul 1966 momentul intrarii pe piata, iar 1967 anul primei productii locale.

Astazi avem o fabrica Pepsi la Dragomiresti, cu o suprafata initiala de 30.000 m² (aproximativ 4 terenuri de fotbal), fiind, la acea vreme (2009 momentul inaugurarii), cea mai mare fabrica de imbuteliere PepsiCo din Sud-Estul Europei.

Fabrica de bauturi PepsiCo din Romania produce 8 branduri: Pepsi, Prigat, 7UP, Mirinda, Evervess, Lipton, Mountain Dew, Ivi (pentru piata din Grecia) si deserveste 8 tari: Romania, Bulgaria, Grecia, Ucraina, Cipru, Polonia, Turcia si Moldova. Peste 15% din productie merge catre export.

PepsiCo are peste 1.300 de angajati, dintre care peste 200 de colegi lucreaza in fabrica de bauturi si se ocupa de productia si operarea liniilor.

In 2023, PepsiCo a finalizat un plan de investitii pentru dezvoltare pe 5 ani, in valoare totala de 40 de milioane de dolari, un depozit complet automatizat, pe o suprafata totala de 15.000 m², cu o capacitate de depozitare de 24.000 de paleti. Capacitatea de receptie a paletilor din fabrica este de 300 de paleti pe ora. Din acest depozit se incarca si se livreaza zilnic, in medie, 80 de camioane.

In 2025, PepsiCo a investit 8,5 milioane de dolari in instalarea unei linii de imbuteliere a bauturilor in doze, cu o capacitate de 1,5 milioane de doze pe zi.

De asemenea, in 2025, PepsiCo a inaugurat un Centru de Training in fabrica de bauturi, o sala dotata cu echipamente mecanice, pneumatice, automatizari, precum si o mini-linie de productie. Investitia s-a ridicat la 137.000 de dolari. Aici se realizeaza formarea echipelor PepsiCo din cele doua fabrici – bauturi si snacks –, iar peste 300 de studenti de la Universitatea Politehnica, Facultatea de Mecanica si Mecatronica, au participat pana acum la laboratoare practice realizate pe aceste echipamente, contribuind la formarea viitoarelor generatii de specialisti din industrie.

In fabrica sunt functionale, in total, 7 linii de productie si o capacitate anuala de peste 500 de milioane de litri de bauturi.

Pentru comparatie, 500 de milioane de litri de bauturi reprezinta echivalentul a aproximativ 200 de piscine olimpice.

PepsiCo recicleaza integral toate deseurile generate de fabrica.

Citește în continuare