7 days in Havana este un film vizionat in cadrul evenimentului Filmele de la Cannes vin la Bucuresti.

7 days in Havana ne face portretul unui oras vibrant prin intermediul unor cineasti care au incercat sa prinda cat mai bine spiritul Havanei. Nu functioneaza insa ca o reclama turistica pentru ca oricat de exotice sunt locurile, personajele principale sunt cubanezii.

Daca facem un bilant al celor 7 filmulete am zice ca in Havana toata lumea canta, danseaza si face sex…Auzisem despre cubanezi ca sunt foarte pasionali si ca in ciuda traiului greu au o pofta de viata incredibila. Acum am mai aflat si ca sunt superstitiosi, mandri, afemeiati si ni s-a subliniat obsesiv ca au ritmul in sange.
Din cele 7 filmuletele prezentate mi-au atras atentia maxim 3 si nici astea nu pot spune ca m-au impresionat in mod deosebit.
El Yuma, filmul lui Benicio del Torro ne explica cam cum ii vad cubanezii pe americani si ne descrie aventurile unui turist american tipic care se imbata si cauta compania femeilor..dar nimereste cu cine nu trebuie…
Jam Session-ul argentinianului Pablo Trapero e mai haios, dar asta in mare parte datorita actorului principal care este chiar regizorul sarb Emir Kutustrica, ce isi joaca propriul rol. El vine sa-si ridice un premiu la un festival de film din Havana dar este absent tot timpul pentru ca este bantuit de propriile probleme. Muzica si pofta de viata a oamenilor care traiesc intr-o tara plina de interdictii il fac sa-si depaseasca problemele.
De la filmul lui Julio Medem ma asteptam la sex, dar nici chiar asa! E un fel de telenovela, desfasurata pe un fond muzical dramatic, despre o femeie senzuala si talentata care are o mare dilema: sa sa duca in Spania unde un impresar ii promite succesul sau sa ramana alaturi de iubitul ei sarac?
Elia Suleiman e mai meditativ si se multumeste sa observe mici scene din viata locuitorilor, aparent lipsite de importanta, dar care te ajuta sa ai o privire de ansamblu asupra vietii cubanezilor. Fiecare cadrul este o fotografie superba si chiar daca din punct de vedere narativ povestea nu are un final, iti lasa o stare placuta.
Controversatul Gaspar Noe foloseste muzica in locul cuvintelor. In povestea lui parintii unei tinere isi duc fiica la un vraci care ii face un ritual ciudat pentru a o vindeca de ..lesbianism. Ritualul este cel mai scurt dar si cel mai ritmat film din antologie si e punctat obsesiv de batai de tobe care iti induc o stare ciudata de neliniste.
„Dulce amar” ne poarta prin viata de zi cu zi a unor oameni din Havana, cu greutatile dar si cu micile lor satisfactii. Pentru occidentali poate parea cel mai exotic film, dar pentru noi care am fost obisnuiti cu pene de curent, alimente pe ratie si vise despre libertate, ne duce inapoi in timp intr-o perioada de care nu am vrea sa ne amintim.
Ultimul film salveaza turma printr-o poveste care scoate in evidenta naivitatea si credinta oarba care uneste oamenii si ii ajuta sa faca minuni. Laurent Cantet ne spune cu un umor subtil, povestea unei femei in varsta care viseaza ca Fecioara Maria ii cere sa contruiasca o fantana in mijlocul apartamentului sau si care mobilizeaza toti vecinii pentru a duce la indeplinire aceasta misiune.
Oamenii incercati de soarta isi gasesc cai de evadare in lucruri marunte dar adevarata eliberarea vine intotdeauna prin iubire.

Vazut, placut?