Skip to content

Uimitoarea poveste a contratenorului care a fost la un pas sa-si piarda vocea dupa un cancer la tiroida si care revine la Metropolitan Opera: Anthony Roth Costanzo

In mai putin de o luna, lumea operei va vorbi la nivel international despre prestatia contratenorului Anthony Roth Costanzo pe scena Metropolitan Opera, in opera Akhnaten scrisa de Philip Glass.

Daca numele compozitorului Philip Glass va poate spune destul de multe prin colaborarile din filme de Oscar (“The Hours”, “Truman Show”, “Notes on a scandal”, “Stranger Things”, “Mr Robot”), contratenorul Anthony Roth Costanzo (37 de ani) nu are o notorietate la fel de mare in afara lumii celor pasionati de opera. Insa, in doar cateva zile, intreaga lume va descoperi povestea lui extraordinara.

In urma cu 10 ani, Costanzo a suferit o interventie pentru un cancer tiroid si i-a fost extirpata o tumora de pe corzile vocale.

La vremea respectiva toata lumea spunea ca sansele ca Anthony Roth Costanzo sa mai poata vorbi vreodata erau foarte mici, si nimeni nu lua in calcul sa mai si poata canta.

Dupa doua interventii chirurgicale pe care acum Costanzo le numeste “ca si cum ai scoate guma dintr-un par incalcit”, cantaretul a descoperit ca poate rosti din nou cuvinte, asa ca a inceput un antrenament draconic pentru a se putea intoarce la cantat: mai intai cu exercitii vocale cate 2 minute in fiecare zi, timp de 6 luni. Apoi pas cu pas a reinceput sa cante opera, iar anul urmator a castigat Metropolitan Opera Competition si si-a relansat cariera.

Cheia recuperarii vocii a fost vizualizarea, o tehnica imprumutata din yoga

Vocea lui Costanzo atinge note imposibile si a fost de multe ori comparat cu sopranele, dar Anthony spune ca nu il intereseaza asocierile de gen, pentru el conteaza – dupa experienta dificila prin care a trecut – sa fie atent la propria persoana si sa optimizeze ceea ce poate sa ofere lumii cu capacitatile sale vocale speciale.

“Ce e uimitor in a canta este ca muschii corzilor vocale sunt actionati aproape involuntar. Cum pe parcursul trainingului meu post operatoriu ne-am tot gandit “cum ii controlam?”, am ajuns la o carte uimitoare scrisa de Thomas Hemsley – “Singing and Imagination” – in care se vorbeste despre a transmite impulsuri creierului, ca un efect pavlovian, pentru a canta. E ceea ce se numeste “mental imagery” – vizualizarea care e folosita ca tehnica in yoga si care a dat rezultate spectaculoase si in cazul meu”, a marturisit Anthony pentru un interviu la NPR (National Public Radio).

In Akhnaten, noua opera de la Metropolitan, Costanzo da viata primului icon a comunitatii trans.

Cantaretul urmeaza sa intre complet gol pe scena in primele minute, fiind prima aparitie full naked din istoria Metropolitan Opera, iar pe parcursul povestii adauga o serie de elemente de recuzita care-l transforma intr-o persoana cu caracteristici feminine.

Opera a fost scrisa de Philip Glass in 1983 si a avut premiera in 1984, ca o lucrare comisionata de Stuttgart Opera, care a fost preluata apoi si de Opera din Houston.

Citește în continuare