Skip to content

Cea mai ampla colectie de relicve Tutankamon va fi expusa la Marele Muzeu Egiptean care se va inaugura anul acesta in Cairo

Cel mai mare muzeu arheologic din lume se deschide in octombrie 2020 si va adaposti cele mai pretioase relicve ale Egiptului. Finalizarea muzeului, anuntat pentru prima data in 1992 si situat la doar doi kilometri de piramidele din Giza, a fost amanata in ultimii ani, acesta urmand a fi inaugurat la sfarsitul anului 2020 si se preconizeaza ca va atrage peste 5 milioane de vizitatori pe an.

Dedicat unei singure civilizatii, noul muzeu are o suprafata de 24.000 metri patrati pentru expozitii permanente si va gazdui o vasta colectie de 100.000 de obiecte din Egiptul Antic si pana in epocile grecesti si romane.

Peste 20.000 de obiecte nu au fost niciodata expuse, inclusiv descoperirile arheologice din ultimele decenii si piesele monumentale prea mari pentru actualul muzeu egiptean din Cairo. Proiectat de Heneghan Peng Architects din Dublin, muzeul va avea galerii de pana la 20 de metri inaltime.

50.000 de artefacte, inclusiv o statuie a faraonului Ramses al II-lea de 32 de tone, cu o inaltime de 11 metri, veche de 3200 de ani si descoperita in 1820,  au fost deja transportate la muzeu, o parte dintre acestea facand parte din colectia Muzeului Egiptean din Piata Tahrir din centrul orasului Cairo, construit in 1901.

Principalul punct de atractie al muzeului va fi colectia completa a mormantului lui Tutankamon, descoperita in 1922 de catre arheologul britanic Howard Carter.

Muzeul va contine 7.000 metri patrati dedicati baiatului-rege, cu cele 5.400 de obiecte prelevate din mormantul sau, afisate impreuna pentru prima data, inclusiv cele trei sicrie si masca funerara.

Peste 100 de conservatori lucreaza in laboratorul de artefacte a noului muzeu. Paturile funerare si carutele din lemn ale regelui sunt restaurate dupa aproape un secol, iar un sarcofagiu foarte fragil, placat cu aur, a fost scos anul trecut din mormantul lui Tutankamon din Valea Regilor, pentru prima data de la descoperirea sa, si a fost transportat la Cairo pentru lucrari vitale de restaurare inainte de expunere.

Cel mai cunoscut artefact din mormantul lui Tutankamon este celebra Masca de Aur, care acoperea bandajele care infasurau fata regelui si care cantareste 11 kg.

Echipa muzeului intentioneaza sa expuna piesele astfel incat sa prezinte vizitatorilor modul in care acestea erau amplasate cand Howard Carter a descoperit mormantul regelui la Luxor in 1922.

Marele Muzeu Egiptean va include spatii expozitionale, un cinematograf 3D cu 250 de locuri, un muzeu pentru copii, 28 de magazine, 10 restaurante si alte facilitati culturale si educationale. De asemenea, muzeul va avea o vedere panoramica asupra Marilor Piramide din Giza.

Taxele de intrare sunt deja stabilite. Un bilet va costa aproximativ 25$ pentru straini, cu 50% reducere pentru studenti, iar pretul pentru egipteni va fi de aproximativ 3,75$.

elementele gasite in mormantul lui Tutankamon

Regele Tutankamon reprezinta gloria Egiptului antic, iar mormantul lui evoca bogatia spectaculoasa a celei de-a 18-a dinastii egiptene, cca. 1550 – 1315 i.Hr.

Nascut in orasul Aketaton in anul 1341 i. Hr, Tutankamon a fost fiul faraonului Akhenaton si al reginei Kiya. S-a casatorit cu sora sa vitrega, Ankesenamon, una dintre fiicele lui Nefertiti, la varsta de 7 ani, si au avut doi copii care au murit la nastere. Cele doua trupuri mumificate au fost puse alaturi de sarcofagul lui Tutankamon.

Avea doar 9 ani cand a devenit rege, dupa moartea fratelui sau mai mare, Smenkhkare, si a reinstaurat suprematia zeului egiptean Amon, in timpul domniei de aproape 10 ani (1332-1322 i. Hr), schimbandu-si numele din Tutankaton, care semnifica imaginea vie a lui Aton, in Tutankamon – imaginea vie a lui Amon, marele zeu al Egiptului.

Baiatul-rege a murit la varsta de 19 ani si se presupune ca ar fi fost omorat printr-o lovitura la cap de catre Ay, cel care l-a urmat la conducerea imperiului.

Citește în continuare