Skip to content

Galerie foto. Cele mai frumoase 111 de rochii de gala purtate de doamnele din Familiile Regale europene.

Influenta hainelor purtate de membrii Familiilor Regale Europene in vietile oamenilor poate fi urmarita de-a ungul timpului in aproape 1000 de ani. A inceput de la primii conducatori britanici care obisnuiau sa foloseasca cele mai scumpe materiale existente pentru hainele de ceremonie si pentru aparitiile publice. 

Regele sau Regina erau alesi prin „gratie divina”, erau considerati trimisii divinitatii pe Pamant si se inspirau, deseori, din icoanele religioase pentru a-si asemana imaginea cu cea a unui idol, a unui sfant. Pe langa statutul de conducator suprem pe care il afisau in fata supusilor, hainele erau un mijloc diplomatic de a transmite mesaje subtile monarhilor din tarile vecine sau inamicilor din departare.

Hainele monarhilor si ale Familiei Regale erau atat de scumpe incat nu putea fi imitate de nimeni altcineva. Erau imposibil de realizat pentru un burghez, un muncitor din clasa mijlocie sau de jos.

Epoca iluminismului si revolutia industriala au daramat peretii dintre clasele sociale iar diferentele ierarhice au transformat stilul Regal intr-unul dorit si adoptat de burghezie si de aristocrati.

Aparitia ziarelor disponibile la scara larga a fost folosita pentru a transforma stilul Regal intr-unul aspirational pentru toata lumea. Iar internetul a creat acces nelimitat la stilul de viata si tinutele purtate zilnic de femeile din Casele Regale europene. Cu ajutorul presei, au devenit cele mai mari fashion icon-uri ale vremurilor noastre.

Un lucru constant in stilul doamnelor din Familiile Regale europene a ramas folosirea celor mai scumpe materiale, cei mai extravaganti creatori de moda si cele mai spectaculoase siluete. In ultimii 30 de ani, noutatea a fost introducerea hainelor mass-market in tinutele de zi sau in accesoriile de seara. Astfel, stilul lor a devenit accesibil pentru fetele care isi doresc sa semene cu o printesa si femeile care aspira la un stil mai elegant, mai cochet, demn de o intalnire cu cei mai admirati oameni din lume.

Regina Elisabeta a II-a, Printesa Diana si Printesa de Wales au contribuit la ascensiunea stilului monarhiei britanice in varful aparitiilor de referinta pentru toate doamnele din Famiile Regale Europene.

Cand Regina-Mama Elisabeta urma sa plece in turneul din Franta in 1938, lumea a fost socata de decesul Contesei de Strathmore, mama reginei. Traditia cerea ca primele saptamani din perioada de doliu sa fie marcate prin purtarea hainelor negre. Designerul reginei a gasit o solutie inedita: in epoca medievala, monarhii britanici si francezi purtau alb in semn de respect pentru cei decedati din familie. Astfel, couturierul Norman Hartnell i-a creat 30 de rochii albe care au socat intreaga Europa si au devenit o referinta in lumea modei.

Un al doilea moment marcant al monarhiei britanice in moda Regala a fost nunta Printesei Diana cu Printul Charles din 1981. Rochia cu trena de 7,5 metri, decorata cu 10.000 perle a fost urmarita la televizor de peste 750 de milioane de oameni si a fost considerata un adevarat spectacol vizual care a readus moda victoriana in atentia publicului. Printesa Diana a devenit prietena apropiata a celor mai mari designeri europeni si americani care au creat siluete noi special pentru aparitiile sale publice si au revolutionat moda vremurilor prin taieturi asimetrice, umeri decupati si rochii-mini considerate nepotrivite, chiar scandaloase pentru finalul anilor ’80. Ulterior, rochia neagra mini a devenit o semnatura a anilor ’90.

Kate Middleton a devenit membru al Familiei Regale Britanice in aprilie 2011 si a creat tranzitia intre stilul Regal si cel al oamenilor care isi reveneau dupa Recesiunea din 2008-2009. Ducesa a introdus hainele brandurilor accesibile precum Zara, Topshop sau Marks & Spencer in tinutele sale care poarta semnaturile unor case de moda de lux: Alexander McQueen, Jenny Packham, Erdem sau Catherine Walker. Stilul chic al Ducesei a creat un echilibru intre traditia care defineste monarhia si aerul modern care a devenit de interes pentru noua generatie.

Rochiile de gala sau de ceremonie sunt cele mai spectaculoase tinute din garderoba doamnelor din Familiile Regale. Va prezentam 50 dintre cele mai frumoase aparitii Regale din ultimii 100 de ani.

In trecut, rochiile de gala imitau siluetele de epoca si semanau cu printesele Disney, un stil incarcat, maximalist, cu multe elemente decorative. Printesa de Wales, Meghan Markle si Reginia Letitia a Spaniei au redefinit rochiile de gala printr-un stil modern, minimalist, prin linii asimetrice si siluete mai suple, feminine, pastrand totusi magia si eleganta unei Ducese, Printese sau Regine.

Cele mai frumoase rochii de gala purtate de regretata Regina Elisabeta a II-a

Printesa de Wales, Kate Middleton

Regina Maxima a Olandei

Printesa Diana

Regina Letizia a Spaniei

Printesa Margaret, sora Reginei Elizabeta

Printesa Victoria a Suediei

Meghan Markle, Ducesa de Sussex

Printesa Charlene de Monaco, sotia Printului Albert al II-lea

Grace Kelly, Printesa de Monaco

Majestatea Sa, Margareta, Custodele Coroanei Romane

Citește în continuare