Skip to content

J.K. Rowling (Harry Potter) lanseaza “The Ickabog”, o noua carte pentru copii care poate fi citita online gratuit

Autoarea volumelor “Harry Potter” anunta ca incepand de marti dupa amiaza, va publica zilnic fragmente din noua sa carte, “The Ickabog”, iar copiii aflati in izolare la domiciliu se vor putea bucura de ele gratuit, inainte ca aceasta sa fie publicata in noiembrie.

Capitolele pot fi citite aici

“The Ickabog” este un basm despre adevar si abuzul de putere si este prima carte a lui Rowling care nu are legatura cu Harry Potter.


Ickabog se afla pe un tarm imaginar care nu are legatura cu celelalte romane ale autoarei si a fost scrisa in urma cu 10 ani, pentru a fi citita copiilor ei inainte de culcare.

Va fi online in 34 de episoade, iar apoi va fi disponibila sub forma de carte, ebook si audiobook. Va fi publicata in limba engleza in luna noiembrie, iar toate veniturile autoarei vor fi donate celor “afectati in mod special de pandemie”.

 Temele sunt atemporale si s-ar putea aplica in orice epoca sau in orice tara, a subliniat Rowling, care a fost criticata in ultimele zile in raspunsul guvernului britanic catre Dominic Cummings, consilierul primului ministru.

Ea a scris luni despre rationamentele lui Cummings despre calatoria sa controversata la Durham: “Sotia ta era bolnava, tu ai crezut ca esti infectat si ai si un copil. Aceste circumstante nu sunt exceptionale. Sunt ceva obisnuit”. Rowling a facut aluzie la povestea din trecut, descriind-o in 2009 drept “basm politic … pentru copiii putin mai mici” la care lucra atunci.

Romanciera a spus marti ca a scris “The Ickabog” intre volumele Harry Potter si ca o programase sa fie publicata dupa volumul al 7 lea (“Harry Potter and the Deathly Hallows”) din 2007. Insa ea a continuat sa scrie romane pentru adulti, inclusiv “The Casual Vacancy” (2012) si “The Cuckoo Calling” (2013) sub pseudonimul Robert Galbraith. Ea a spus ca a decis “sa se indeparteze de cartile pentru copii pentru o perioada” si a pastrat manuscrisul in mansarda.

“De-a lungul timpului am ajuns sa ma gandesc la asta ca la o poveste care apartinea celor doi copii ai mei, pentru ca le-o citisem seara cand erau mici, si era o amintire fericita de familie”, a afirmat ea. In urma cu cateva saptamani, i-a venit ideea de a o publica gratuit, pentru cei aflati in izolare. Copiii ei, acum adolescenti, erau entuziasmati si emotionati atunci cand “au venit cu cutia prafuita in care se afla mansucrisul cu care m-am cufundat intr-o lume fictiva, in care am crezut ca nu voi mai intra niciodata”, a marturisit Rowling.

“In timp ce lucram sa termin cartea, am inceput sa citesc familiei din nou. Aceasta a fost una dintre cele mai extraordinare experiente din viata mea de scriitoare, intrucat primii doi cititori ai “The Ickabog” mi-au spus ce isi amintesc de cand erau mici si au cerut reincadrarea pasajelor care le-au placut in mod deosebit „, a scris pe website-ul ei

De asemenea, Rowling crede ca ideea de a pune capitolele online este foarte buna pentru cei cu varste cuprinse intre 7 si 9 ani, pentru ca pot citi singuri. Ea a invitat copiii din intreaga lumea sa le ilustreze pe masura ce le citesc, iar cele mai bune desene vor aparea in editia printata din noiembrie.

Pentru mai multe detalii, puteti accesa pagina de concurs condus de editorii J.K. Rowling, de aici http://52.49.133.72/competition/

Joanne Rowling, cunoscuta ca J.K. Rowling este o autoare britanica, cunoscuta pentru scrierea romanelor de fantezie Harry Potter”, scrise dupa o idee care i-a venit intr-o calatorie cu trenul de la Manchester la Londra in 1990

Volumele din seria “Harry Potter” au castigat numeroase premii, s-au vandut in mai mult de 500 de milioane de exemplare si au fost ecranizate in 8 filme.

Este cea mai bine vanduta autoare din UK, iar in octombrie 2010 a fost numita “Cea mai influenta femeie din Marea Britanie”. De-a lungul timpului a sustinut mai multe organizatii de caritate, printre care “Comic Relief”, “One Parent Families” si “Multiple Sclerosis Society of Great Britain”, iar din 2004 este cofondator al fundatiei de caritate, “Lumos”, alaturi de Emma Nicholson (politician britanic).

Citește în continuare