Skip to content

Madonna lucreaza la un scenariu impreuna cu Diablo Cody, castigatoare a premiului Oscar pentru „Juno”

Vedeta pop a anuntat vestea printr-un videoclip postat pe Instagram mentionand ca urmeaza sa scrie un scenariu cu Diablo Cody. Madonna a continuat afirmatia cu mai multe emoji care indica faptul ca proiectul ar putea fi unul muzical.

Videoclipul alb-negru le arata pe Madonna si Cody care lucreaza impreuna, cu Cody tastand pe un laptop si o masa plina de caiete datate in fata lor si pot fi auzite conversatii scurte legate de scenariu. Madonna ii descrie lui Cody costumul celebru cu sutien in forma de con semnat Jean Paul Gaultier, pe care l-a purtat in turneul „Blond Ambition” din 1990, lucru care i-a determinat pe fanii artistei sa speculeze ca proiectul poate fi un film documentar despre cariera cantaretei.

In cazul in care filmul va trece dincolo de etapa scenariului, nu este clar cat de implicata va fi cantareata.

Acest scenariu misterios nu este prima aventura a artistei in lumea filmului, vedeta a jucat in 17 productii de-a lungul carierei sale, inclusiv in „Madonna: Truth or Dare” – documentarul turneului mondial Blond Ambition.

De asemenea, a regizat pelicula „Filth and Wisdom” in 2008 si drama istorica „W.E.” in 2011, care spune povestea lui Wallis Simpson si a regelui Edward VIII. Madonna este castigatoarea unui Glob de Aur pentru interpretarea din drama muzicala „Evita”, regizata de Alan Parker in 1997.

Inainte de ultima aparitie din 2009 in „Saturday Night Live”, Madonna si-a imprumutat vocea pentru printesa Selenia din animatia „Arthur and the Invisibles” si a aparut intr-un episod din „Will & Grace”.

Potrivit Variety, contractul de un deceniu al legendarei cantarete cu Interscope Records a expirat recent.

Madonna nu a confirmat renuntarea la colaborarea cu Interscope Records, alaturi de care a inregistrat trei albume de studio: „MDNA” in 2012, „Rebel Heart” in 2015 si „Madame X” in 2019. De asemenea, artista a renuntat la albumul live „MDNA World Tour” cu Interscope in 2013.

Publicatia The Sun relateaza ca „Material Girl” se gandeste la o posibila reintoarcere la Warner Music, care a sustinut-o in 1982, la lansarea carierei sale, in cadrul Sire Records. In acea perioada a lansat cele mai faimoase albume de pana acum, printre care materialul discografic de debut care ii poarta numele, „Like a Virgin” aparut un an mai tarziu, „True Blue” (1986), „Like a Prayer” (1989) si „Erotica” (1992).

Incepand cu 14 august, regina muzicii pop va putea fi ascultata intr-un feature al remixului melodiei „Levitating” al Dua Lipei, alaturi de faimoasa Missy Elliot.

Diablo Cody a castigat un premiu Oscar pentru cel mai bun scenariu original pentru productia „Juno” din 2007 si de atunci a scris si produs comedia muzicala „Ricki and Flash” in 2015 si, cel mai recent, filmul de comedie „Tully ” in 2018.

Nascuta pe 12 iunie 1978, Diablo Cody (pe numele ei adevarat Brook Maurio) a devenit celebra la 27 de ani pentru blogul ei si, ulterior, cartea de memorii „Candy Girl: A Year in the Life of an Unlikely Stripper” (2005). Pe baza popularitatii blogului ei si sustinuta de Mason Novick, care i-a devenit si manager, cu o voce destul de sarcastica, aceasta a obtinut un contract pentru publicarea cartii cu Gotham Books.

Dupa acest succes, autoarea a scris scenariul pentru filmul „Juno”, o comedie regizata de Jason Reitman, care ii are in rolurile principale pe Ellen Page si Michael Cera.

„Juno” a castigat Oscarul pentru cel mai bun scenariu original, trofeul BAFTA la aceeasi categorie, premiul Independent Spirit si premiul Writers Guild of America pentru cel mai bun scenariu original.

Debutul regizoral a venit odata cu productia „Paradise” din 2013. Cody a scris si a produs si comedia horror „Jennifer’s Body” (2009) si drama comica „Young Adult” (2011), pentru care a primit a doua nominalizare la Premiul Writers Guild of America pentru cel mai bun scenariu original.

Cody a realizat scenariul pentru muzicalul de pe Broadway „Jagged Little Pill”, bazat pe albumul cu acelasi nume al lui Alanis Morissette. Muzicalul a avut premiera in noiembrie 2019.

Citește în continuare