Skip to content

Alexandru Tomescu va ajunge in 12 orase din Romania cu Turneul Stradivarius. Va fi primul mare turneu national desfasurat de la inceputul pandemiei.

Cea de-a 13-a editie a Turneului International Stradivarius, numit „PIAZZOLLA 99”, continua in acest an cu o serie de 12 concerte in aer liber, in perioada 3-20 septembrie 2020. Evenimentul incepe in 3 septembrie la Deva si continua la Timisoara, Resita, Oradea, Cluj-Napoca, Sebes, Sibiu, Brasov, Ghimes/Bacau si Bucuresti.

Violonistul Alexandru Tomescu, initiatorul proiectului si prim-solist, va fi insotit in acest turneu de artistul argentinian de bandoneon Omar Massa. 

Turneul Stradivarius, in care pornim cu maxima prudenta dar si cu multa indrazneala in acelasi timp, vine sa reaminteasca publicului despre frumusetea uitata a vietii noastre. Desi concertele nu se vor auzi îin Catedrale, asa cum planuisem, se desfasoara in aer liber, sunt sigur ca in inimile fiecaruia dintre noi, bandoneonul lui Omar Massa si vioara Stradivarius Elder-Voicu vor reverba nu doar cateva secunde, ci multa vreme dupa incheierea concertului.  Cred ca o data in plus, puterea muzicii este pusa la încercare. Va reusi ea sa inalte sufletele oamenilor, sa ne faca mai buni, mai grijulii, mai recunoscatori? Este pariul pe care il punem in aceasta editie a Turneului Stradivarius”, a explicat Alexandru Tomescu initiativa de anul acesta care se desfasoara in conditii speciale.

Programul turneului va avea durata de 75min si va cotține lucrari de Astor Piazzolla – Bruno y Sarah, Calambre, Night Club 1960, Oblivion si Libertang.

Haendel  – Adagio in Re major, Bach – Aria pe coarda sol, Beethoven – Duo in do major, Massenet – Meditatia, Kreisler – Preludiu si Allegro, Porumbescu – Balada, Omar Massa – Avincis Tango vor fi interpretate in cadrul Turneului Stradivarius 2020.

Din program face parte si “A cry for solitude”, o lucrare muzicala in prima auditie,compusa special pentru acest turneu, de catre compozitorul Dan Popescu.

“Piesa „A Cry for Solitude”, initial un duo pentru vioara si pian, inspirata de dialogul cu maestrul Alexandru Tomescu si compusa in perioada pandemiei, este prezentata in prima auditie in cadrul Turneului Stradivarius din septembrie 2020, intr-un aranjament pentru vioara si bandoneon realizat de catre Omar Massa.

Muzica uneste oamenii si ne da speranta de a continua”- a declarat compozitorul Dan Popescu.

Intrarea la concerte se va face doar pe baza de invitatie si rezervare, in limita locurilor disponibile. Mai multe detalii veti gasi pe turneulstradivarius.ro.

Vioara Stradivarius Elder-Voicu este o raritate in lume, fiind sculptata in 1702 si inca functionala.

Cel mai cunoscut violonist roman contemporan, Alexandru Tomescu, a castigat dreptul de a canta, pana in 2023, pe vioara Stradivarius Elder-Voicu, Obiect de Patrimoniu National, categoria Tezaur, in urma concursului organizat in noiembrie 2018, de Ministerul Culturii si Identitatii Nationale si Filarmonica „George Enescu”.

Tomescu a castigat, pentru a treia oara, dreptul de a canta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu, instrument care a fost folosit timp de patru decenii de maestrul Ion Voicu. 

Vioara pe care interpreteaza Alexandru Tomescu este una dintre ultimele zece viori din lume create de celebrul lutier Antonio Stradivari. Realizata in 1702, intr-una dintre cele mai bune perioade ale maestrului, vioara a fost cumparata in 1956, prin ordinul liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, pentru unul dintre cei mai mari violonisti romani, Ion Voicu. 

Desi atunci cand a fost cumparata, pe actul de proprietate a fost trecut numele lui Ion Voicu, statul roman, cel care a platit banii, a facut un contract de comodat pe durata vietii sale. Cu cativa ani inainte de caderea regimului comunist, între 1984 si 1985, Nicolae Ceausescu i-a luat vioara lui Ion Voicu si a dat-o spre pastrare Muzeului National de Arta. Vioara i-a fost inapoiata maestrului Voicu dupa 1990, si acesta a folosit-o pana in 1997, cand s-a stins din viata. Vioara a ramas Fundatiei Internationale “Ion Voicu” si nu a mai fost folosita pana la initierea concursului pe care Alexandru Tomescu l-a castigat in 2007, in cadrul Festivalului International George Enescu. 

Citește în continuare