Medeea Marinescu o interpreteaza pe celebra pianista romanca Clara Haskil intr-un spectacol la Teatrul National Bucuresti. Rolul a fost jucat in Franta de Laetitia Casta

Actrita Medeea Marinescu revine pe scena Teatrului National „I.L. Caragiale” din Bucuresti cu un rol special: celebra pianista de origine romana Clara Haskil, una dintre cele mai importante muziciene ale secolului XX. Spectacolul „Clara Haskil. Preludiu si fuga”, de Serge Kribus, in regia lui Matei Lucaci-Grunberg, va avea premiera pe 13 noiembrie, la Sala Pictura a TNB. Este un one-woman show in care Medeea Marinescu interpreteaza nu doar personajul principal, ci si mai multe dintre personalitatile care i-au marcat viata.
Rolul Clarei Haskil a fost interpretat anterior pe scenele franceze de Laetitia Casta, cunoscuta publicului international atat pentru cariera de model, cat si pentru rolurile sale in cinematografie si teatru. Actrita franceza a adus in atentia publicului povestea pianistei nascute la Bucuresti, a carei viata a fost marcata de un talent iesit din comun, dar si de dificultati personale, probleme de sanatate si experienta celor doua razboaie mondiale.
In versiunea romaneasca a spectacolului, rolul ii revine Medeei Marinescu, actrita cunoscuta publicului inca din copilarie, cand a interpretat-o pe Maria in filmul „Maria Mirabela”, regizat de Ion Popescu-Gopo.
Intalnirea cu personajul Clara Haskil are si o semnificatie personala pentru Medeea Marinescu. Inainte de a alege actoria, ea a studiat pianul si a absolvit Liceul de Muzica „George Enescu” din Bucuresti, sectia pian. Astfel, actrita cunoaste din propria experienta disciplina si exigentele pregatirii muzicale, dar si relatia speciala pe care un pianist o construieste cu instrumentul sau.
Spectacolul ii ofera posibilitatea de a reuni doua dintre directiile importante ale formarii sale artistice, muzica si teatrul.
Pe parcursul reprezentatiei, Medeea Marinescu interpreteaza mai multe personaje din viata Clarei Haskil, printr-o succesiune de transformari scenice si schimbari de perspectiva. Textul lui Serge Kribus foloseste flashback-uri pentru a reconstrui biografia unei femei pentru care muzica a reprezentat nu doar o profesie, ci insasi ratiunea de a exista.

Cine a fost Clara Haskil, pianista nascuta la Bucuresti pe care Charlie Chaplin o considera un geniu
Clara Haskil s-a nascut la Bucuresti, in 1895, intr-o familie de origine evreiasca, si a devenit una dintre cele mai apreciate pianiste ale secolului XX, renumita in special pentru interpretarile compozitiilor lui Mozart, Beethoven si Scarlatti.
Talentul sau extraordinar a fost remarcat inca din primii ani de viata. Un profesor de pian din Viena declara pentru ziarul Neue Freie Presse ca descoperise o fetita de numai sase ani, capabila sa reproduca imediat orice piesa muzicala pe care o asculta si sa o transpuna in orice tonalitate, fara greseli.
A studiat la Viena si Paris, beneficiind inclusiv de sprijinul reginei Elisabeta a Romaniei, cunoscuta sub pseudonimul literar Carmen Sylva. La numai 15 ani a absolvit Conservatorul din Paris cu Premier Prix, una dintre cele mai importante distinctii acordate studentilor institutiei.
Cariera sa a adus-o pe marile scene europene, unde a colaborat cu muzicieni precum George Enescu si Yehudi Menuhin.
Printre prietenii sai apropiati s-a numarat pianistul roman Dinu Lipatti, iar talentul sau a fost admirat si de personalitati din afara lumii muzicale.
Charlie Chaplin, care a cunoscut-o personal, declara ca in viata sa intalnise doar trei genii: Clara Haskil, Albert Einstein si Winston Churchill.
In ciuda talentului exceptional, viata pianistei nu a fost una usoara. Problemele de sanatate, instabilitatea financiara si persecutiile din timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial i-au afectat cariera, obligand-o sa isi intrerupa activitatea in repetate randuri.
Recunoasterea internationala deplina a venit relativ tarziu, in special in ultimii ani ai vietii. Turneul din 1956, dedicat aniversarii a 200 de ani de la nasterea lui Mozart, alaturi de dirijorul Herbert von Karajan, i-a consolidat reputatia de interpreta exceptionala a muzicii compozitorului austriac.
Pianistul si profesorul Peter Feuchtwanger descria astfel felul in care Clara Haskil canta:
„Cand Clara se aseza la pian, muzica se materializa din vazduh. Degetele ei pareau ca aluneca deasupra claviaturii fara pregatire, asa cum o piatra plata strabate luciul apei… nimic nu parea sa inceapa sau sa se sfarseasca si totul devenea atemporal”.
Clara Haskil a murit in decembrie 1960, la varsta de 65 de ani, in urma unui accident petrecut intr-o gara din Bruxelles.
Mostenirea sa muzicala continua sa fie celebrata prin inregistrarile ramase, dar si prin Concursul International de Pian Clara Haskil, organizat in Elvetia, la Vevey, orasul in care pianista a locuit in ultima parte a vietii.
Un spectacol despre talent, fragilitate si curaj
„Clara Haskil. Preludiu si fuga” propune o incursiune in viata interioara a pianistei, dincolo de succesul artistic si de admiratia de care s-a bucurat.
Textul dramaturgului Serge Kribus exploreaza relatia dintre talent si sacrificiu, dintre fragilitatea fizica si forta creatoare, dar si felul in care o femeie a reusit sa isi pastreze vocatia in ciuda numeroaselor dificultati pe care le-a intampinat.
Alaturi de Medeea Marinescu si regizorul Matei Lucaci-Grunberg, din echipa de creatie fac parte scenografa Velica Panduru, George Dascalescu (imagine), Mihai Dobre (concept sonor), Florin Fieroiu (miscare scenica) si pianista Iuliana Alecu, colaboratoare artistica. Traducerea textului este semnata de Anita Neagu.
Spectacolul este realizat de Teatrul National „I.L. Caragiale” din Bucuresti, in parteneriat cu Ateneul National din Iasi si Asociatia „Jamais-Vu”.
Premiera oficiala este programata pe 13 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Sala Pictura a Teatrului National Bucuresti. Urmatoarele reprezentatii vor avea loc pe 24 noiembrie, 4 si 18 decembrie.
Biletele pot fi achizitionate de la Casa de bilete a TNB sau online, prin platforma Bilet.ro.